Meditaţie tîrzie

in Poeme

E atîta discordie-n lume!
Deculturaţia ulcerează milioane de suflete,
Încît popoarele devin „populaţii”, şi chiar
Penibile gloate, uitînd de etica pe care
Ne-a înfăţişat-o, cu o ardentă dăruire,
Cea mai răscolitoare fiinţă ce-a vieţuit pe pămînt,
De o puritate feciorelnică,
De o generozitate tulburătoare,
De o profunzime mişcătoare
Şi de o simplitate, în expunerile Sale,
De-a dreptul pilduitoare…
Ea a fost şi rămîne veşnic
„Încrustată ca-n stîncă”,
În inimile celor cu frica lui Dumnezeu
Şi-i spunem, cu smerenie,
În nuanţe abia şoptite:
„Mîntuitorul nostru”…

Tot cugetînd la Minunile Sale,
La îndemnurile Lui pentru dragoste,
Pentru buna-nvoire între oameni,
Pentru munca fecundă,
Pentru înfrăţirea popoarelor,
Sub cerul poeziei, al muzicii şi al rugăciunii,
Ca o sublimă inscripţie mi-au venit,
În gîndurile mele, prea cenuşii
De atîta meditaţii
La rosturile acestei lumi,
În mica noastră trecere
Spre cea mare şi definitivă,
Următoarele cuvinte liniştitoare,
Ca o lungă zi de pace, rostite
De un poet alexandrin:
„Lumea este o lumină împietrită,
O materializare a luminei şi,
În ultimă analiză,
Corpul însuşi al lui Dumnezeu.
Cuvîntul românesc «lume»
Derivă din «lumen».
Lume înseamnă «lumină»”…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI