Memento pentru românii căzuţi victime ale horthysmului, în anii 1940 (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Ocuparea, printr-un arbitraj abuziv (Diktatul de la Viena, din 30 august 1940), a teritoriului românesc de către Ungaria horthystă, cu concursul lui Hitler, a stîrnit un ecou internaţional negativ de mari proporţii. Între timp, în Transilvania ocupată de trupele şi administraţia horthystă, populaţia civilă a fost supusă unui tratament barbar, vizînd exterminarea sau alungarea ei din Transilvania. Formaţii militare şi paramilitare au comis violenţe, maltratări, ucideri şi atrocităţi într-un mare număr de localităţi. Prin săvîrşirea unor asemenea acte, horthysmul n-a fost mai prejos decît fascismul, i-a fost chiar înaintaş. Problema Transilvaniei de Nord şi rezolvarea ei firească i-au preocupat pe oamenii politici ai Europei.

Milton G. Lehrer a scris, în 1944, o carte intitulată ,,Le problème transylvain vu par un américain”, cu subtitlul ,,Trannsylvanie – terre roumaine”, destinată să apară în Elveţia. Simultan, a fost tipărită, în româneşte, o versiune fără capitolele introductive, inutile cititorului român, intitulată semnificativ ,,Ardealul, pămînt românesc (problema Ardealului văzută de un american)”. Reproducem un  text publicat în Almanahul „Luceafărul“ (1982), în care sînt citate cîteva pasaje semnificative pentru această problemă, din cartea lui Milton G. Lehrer.

* * *

,,Am cercetat, trecînd în revistă, toate tezele susţinute, de la cele mai savante pînă la cele mai puerile, am studiat toate argumentele invocate, am urmărit pledoariile cele mai înflăcărate, încît, la un moment dat, printre atîtea sofisme şi subtilităţi de dialectică şi printre evoluţiile echilibristice ale tururilor de forţă şoviniste, am avut impresia, cu fiecare carte nou citită, că mă cufund mai mult în desişurile unei păduri de liane. (…)

Parcurgînd Transilvania, îţi aminteşti cu zîmbetul pe buze de toate fantasmagoriile şi elucubraţiile fanteziilor şovine şi nu te poţi împiedica a te adresa defăimătorilor unei realităţi incontestabile, cu vorbele: «Discutaţi cît veţi dori, domnilor, dar cine oare a creat aspectul eminamente românesc al acestui pămînt, cine altul decît Poporul Românesc?»“.

După ce face bilanţul injustiţiilor şi abuzurilor istorice comise de unguri împotriva vechii populaţii româneşti, exclusă de la drepturi elementare în statul maghiar, la a cărui consolidare şi independenţă, însă, acest element autohton contribuise decisiv, Milton G. Lehrer se opreşte asupra propagandei deşănţate pe care statul maghiar a favorizat-o după 1920, pentru revizuirea graniţelor stabilite de Tratatul de la Trianon. Conţinutul extraordinar al acestei propagande, prin îndemnul la violenţă pe care aceasta îl include, îl determină pe Milton G. Lehrer să-i acorde o atenţie specială:

„În anul de graţie 1939, adică după 1.050 de ani de la descălecarea triburilor maghiare pe şesurile Panoniei, un ungur scrie la Budapesta, sub oblăduirea oficialităţilor ungureşti, următoarele cuvinte menite, în intenţia autorului lor, să caracterizeze naţiunea ungară de azi şi de totdeauna: «Naţia ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaşte decît victoria. În noi fierbe sîngele lui Attila, al lui Arpad şi al lui Gingis-han». Însuşi titlul lucrării – «Nu există milă şi îndurare» -reeditează faimosul «Nulla miseratione», al cronicii lui Regno.

În capitolul intitulat «Mărturisirea Leventului», Dücso Csaba ne arată că scopul urmărit de organizaţia de levenţi a tinerilor unguri este exterminarea românilor prin toate mijloacele: prin asasinat, prin otravă, prin foc etc. Dar să dăm cuvîntul însuşi autorului. Cităm textual din capitolul Mărturisirea Leventului, pag. 155-156. Leventul maghiar Torday se adresează iubitei sale, Piroşca: «Eu nu aştept să vină răzbunarea. Nu aştept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trage în sabie toată populaţia; voi otrăvi toate fîntînile şi voi ucide şi copiii în leagăn! În germene voi distruge acest neam ticălos şi hoţ! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copiii din leagăn, nici pentru mama care va naşte copil…. Voi suprima pe fiecare valah, şi atunci nu va fi în Ardeal decît o singură naţionalitate, cea maghiară, naţia mea, sîngele meu! Voi face inofensivi pe viitorii Horea şi Cloşca. Nu va fi milă!».

Îţi stă mintea în loc, scrie Milton C. Lehrer, citind această patologică profesie de credinţă a tînărului levent Torday, recte a unui scriitor din veacul al XX-lea de la Christos!”.

Te întrebi înmărmurit: cum a putut guvernul maghiar patrona asemenea îndemnuri la asasinat, la bestialităţi şi barbarii odioase, făcute în numele unei organizaţii, legal constituite, pentru pregătirea premilitară a tineretului ungar?! Milton G. Lehrer a insistat asupra acestor pagini propagandiste pentru că ele sînt un preludiu a ceea ce s-a petrecut în Transilvania de Nord ocupată de trupele horthyste şi cutreierată de formaţii maghiare paramilitare, care au încercat aplicarea programului leventului Torday, a sfaturilor lui Dücso Csaba.

„În timp de 15 zile, Ardealul de Nord a fost eliberat de Administraţia română. Trupele de honvezi şi-au făcut o intrare… triumfală pe pămîntul de pe care fuseseră alungate în 1918. Martiriul românilor reîncepea după 22 de ani de viaţă liberă. (…)

Ai impresia, trecînd în revistă miile de barbarii comise de bandele horthyste, imediat după ocuparea teritoriului cedat, că ele se integrează într-un plan bine chibzuit: desfiinţarea radicală a românismului sau, pentru a întrebuinţa termenul atît de uzitat cînd e vorba de a caracteriza raporturile dintre maghiari şi naţionalităţi, extirparea românilor de pe pămîntul Transilvaniei. (…). Am văzut care erau intenţiile criminale ale tînărului levent, eroul cărţii lui Dücso Csaba, cu privire la românii transilvăneni. Regăsim patologica lui profesie de credinţă în nenumărate articole de gazetă şi într-o întreagă literatură ultra-şovină maghiară, menită să întreţină în popor ura împotriva românilor.

În ziarul budapestan «Peşti Hirlap», din 15 aprilie 1932, întîlnim aceste proiecte de viitor, demne de un Landru sau de un Jack Spintecătorul: «Dacă noi, ungurii, vom reocupa ţara (Transilvania – n.n.), naţionalităţile vor trebui să se acomodeze, şi ele se vor acomoda chiar din primele 24 de ore. Nu vom mai repeta slăbiciunile Ungariei de altă dată (ziarul taxează drept slăbiciuni masacrele din 1784, din 1848 şi din întreaga istorie a Transilvaniei!). Daco-romanii vor trebui să dispară de pe teritoriu».

Dispariţia trebuie să fie înţeleasă în sensul strict al cuvintului de extirpare.

«Vom ucide pe orice valah care se va găsi în calea mea, spunea eroul cărţii d-lui Csaba. Vom ucide pe oricare dintre ei, nu va exista milă. Noaptea vom incendia satele valahe… Vom otrăvi fîntînile, şi atunci nu va mai fi în Transilvania decît o singură naţionalitate, acea maghiară“. (…).

Corespondentul din Turda al ziarului «Universul» relatează în felul următor intrarea triumfală a trupelor maghiare pe teritoriul Transilvaniei anexate: «Primul măcel s-a comis în 5 colonii din imediata vecinătate a frontierei. Din primele ore ale ocupaţiei, românii au fost măcelăriţi. Uliţele şi casele sînt pline cu pete de sînge, iar în jurul lor se înfăţişează ochilor peisagiul unui abator: picioare retezate cu topoarele, femei ciopîrţite, capete terciute şi mîni învineţite, desprinse din încheieturi. Unii dintre morţi au fost spînzuraţi de cumpăna fîntînilor».

Din ziua de 30 august 1940, cînd s-a pronunţat «Arbitrajul»-Diktat şi pînă la 30 octombrie al aceluiaşi an, adică timp de numai două luni, au fost ucişi pe teritoriul transilvănean 919 români, bărbaţi, femei şi copii, au fost torturate 771 persoane şi au fost lovite în mod grav şi maltratate, cu o brutalitate «demnă de cele mai groaznice regimuri inchizitoriale şi de teroare» alte 3.373 persoane. (Datele şi faptele de mai jos sînt citate din cele două broşuri: «Les assassinats» şi «Les destructions d’Eglises», apărute în ciclul «Un an de dominaţie maghiară în Transilvania de Nord»).

Cităm din broşura «Les assassinats»:

«Comuna Trăsnea a fost ocupată de către trupele ungureşti la 9 septembrie 1940. Ca şi cînd armata de ocupaţie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sînge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: puşti, mitraliere, tunuri şi grenade…»“.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI