În memoria marii actriţe Margareta Pogonat

in Lecturi la lumina ceaiului

Una dintre inegalabilele actriţe ale României, care a dat viaţă unor personaje remarcabile şi care s-a îngrijit, cu adîncă sensibilitate, de sufletul publicului, şi-a luat, de curînd, rămas-bun de la noi. Margareta Pogonat a jucat ireproşabil în fiecare rol şi şi-a asumat responsabilitatea pentru acestea, ştiind că, în acest fel, vor fi cunoscute personajele, chiar dacă unele au pus-o în dificultate.

Odată ce intra în pielea personajului, ştia să aşeze, în mintea spectatorilor, scene pe cît de complicate, pe atît de surprinzătoare, a căror simţire reală a imprimat-o, pentru totdeauna, în sufletele noastre. Artista a avut inteligenţa să reprezinte, şi pe micul ecran, tot ceea ce ţine de viaţă, cu frumuseţile şi urîţeniile ei. Privitorii s-au regăsit în scene în care au fost prezentate lupta interioară, suferinţa, datorită pregătirii sale artistice de excepţie. Avea o tehnică foarte bună a interpretării, de fiecare dată jucînd, cu meticulozitate, o altă ,,viaţă”.

Şi nu oricum, ci exact, fără denaturări. Margareta Pogonat a trăit o succesiune de vieţi într-una singură, rîzînd sau plîngînd, vorbindu-ne despre durere, bucurie, sau despre visuri, acaparîndu-ne cu talentul şi frumuseţea ei, pe care le-a alăturat unor personaje ce au rămas, pentru totdeauna, nemuritoare.

Îi mulţumim inestimabilei actriţe Margareta Pogonat pentru slujirea ei în arta teatrală şi cinematografică, ea dăruindu-se, cu multă dragoste, însufleţirii publicului, acelui partener care a însemnat atît de mult, poate totul, pentru ea.

Irina-Ioana HruŞcă

COMENTARII DE LA CITITORI