Mesajul către Naţiune al preşedintelui moral al României (1)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Stimaţi compatrioţi, prin voinţa Poporului Suveran au fost trimişi în Parlamentul României nu mai puţin de 121 de senatori şi deputaţi ai acestui partid, care poartă numele sfînt al Ţării, aşa cum s-a întemeiat ea la 1 Decembrie 1918. Poate că cea mai mare izbîndă a noastră este cîştigarea mandatului de senator al României pentru martirul Ilie Ilaşcu. În ziua de 26 noiembrie s-a produs ultima revoluţie din România secolului XX. A fost revoluţia demnităţii naţionale, a transpunerii în viaţă a Imnului „Deşteaptă-te, române!” Iar românii s-au deşteptat şi au optat pentru cel mai naţional şi mai justiţiar partid, care a făcut dovada că pătimeşte, efectiv, pentru cauza naţională. Aflaţi încă sub stare de şoc, unii încearcă să afle explicaţiile acestui fenomen. Dacă ar şti puţină Istorie, s-ar uita înapoi, în timp, la acele „momente astrale” ale Neamului Românesc, cînd, după ani şi ani de umilinţă, de răbdare îngerească, de lacrimi şi sînge – românii au dat un iureş năvalnic şi şi-au răsturnat opresorii.

La 26 noiembrie 2000, mămăliga a făcut explozie pentru ultima oară în acest mileniu şi praful şi pulberea s-au ales din şandramaua unui regim putred, ticălos pînă în măduva oaselor, care de 11 ani şi-a tot bătut joc de ei şi atîta a întins coarda, pînă ce aceasta a pleznit. Aici, în această incapacitate de a-şi explica triumful forţelor naţionale, se vede cel mai bine ce prăpastie s-a căscat între clasa politică şi presă, pe de o parte – şi Poporul Român, pe de altă parte. Acei politicieni şi ziarişti care le ţin isonul într-un mod foarte suspect au trăit de pomană 11 ani. Ei nu au cunoscut drama milioanelor de români, nu s-au dus la uşa văduvei sau a săracului, n-au auzit geamătul stins al bătrînului, s-au ţinut departe de mizeria satelor, a tîrgurilor şi a oraşelor, ca nu care cumva să se mînjească ori să-şi strice cheful de viaţă. Niciodată nu s-a trăit mai rău în România, dar, parcă în duşmănie, niciodată nu s-a afişat un lux mai orbitor, nu s-au organizat mai multe recepţii, baluri şi parade ale veşmintelor scumpe şi ale bijuteriilor.

Un spirit malefic, al inconştienţei şi al egoismului, i-a făcut pe ciocoii vechi să-şi dea mîna cu ciocoii noi, într-o impresionantă solidaritate a hoţilor. Ei chefuiesc împreună, vînează împreună, îşi trimit odraslele la studii în străinătate şi fură vîrtos, perfecţionînd, zi de zi, un sistem al jafului care ar face invidioasă şi Mafia siciliană. În 11 ani, s-au furat şi s-au scos din România, în bănci străine, 11 miliarde de dolari – anul şi miliardul. În 11 ani, au răsărit păduri de vile pretutindeni, de ordinul cîtorva zeci de mii, fapt care nu e deloc condamnabil, în sine, fiindcă toată lumea aspiră către prosperitate – însă nu ştiu cum se face, dar vilele acestea, unele cît nişte transatlantice, cu piscine şi pază militarizată, nu sînt ale muncitorilor, nu sînt ale soldaţilor, nu sînt ale pensionarilor, nu sînt ale veteranilor de război, nu sînt ale oamenilor de rînd, ci ale unor miniştri, şi parlamentari, şi magistraţi, şi capi ai Poliţiei, şi vameşi, şi tartori ai Regiilor petrolului şi gazelor naturale. Există unii care nu se mulţumesc cu o singură vilă, ci au cîte 3, 4 şi chiar 5 vile, nu numai în Ţară, ci şi în străinătate. Avem de-a face cu o lăcomie bolnavă, pe care n-o pot numi nici măcar animalică, fiindcă un cîine, de pildă, mănîncă şi el cît poate, îşi mai îngroapă un os, după care îşi vede de treaba lui – pe cînd „tagma jefuitorilor” adună cu o furie bezmetică, pentru cîteva generaţii de acum încolo. Am crezut, o vreme, că „spuma murdară a revoluţiei”, de care vorbea romancierul german Heinrich Mann, se va duce la fund, sau va fi azvîrlită pe mal şi măturată de vîntul stîrnit de trecerea timpului. N-a fost aşa, ea a crescut şi s-a îngroşat, sufocînd totul în preajmă.

În cei 11 ani care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989, transformată în lovitură de Stat de către o echipă de conspiratori antrenată, din timp, de KGB, România a devenit un stat de tip mafiot. O spun cu durere în suflet, dar aceasta e realitatea pe care o trăiţi zi şi noapte. Tot ce am spus eu s-a adeverit. Reţelele Mafiei şi ale crimei organizate se întrepătrund cu structurile Statului, căruia îi paralizează funcţiile vitale. Practic, nu există nici un domeniu al afacerilor de tip mafiot, de la exportul de copii pentru băncile de organe şi traficul de carne vie, pînă la contrabanda de arme, ţigări, cafea, alcool şi droguri, în care să nu se întîlnească şi nume de demnitari ai Statului, de miniştri (mai vechi şi mai noi), de generali de Poliţie, de şefi ai Justiţiei, de capi ai Serviciilor Secrete, de fruntaşi ai unor partide politice. Şi nimeni nu ia nici o măsură! Şi România se surpă pe noi, şi cade tavanul şcolilor pe capul copiilor, şi mamele astupă ferestrele cu ziare sau cîrpe, ca să nu vadă pruncii că s-a făcut ziuă afară şi să nu ceară de mîncare, şi ghilotina unei „reforme” criminale lichidează totul, pînă la pămîntul negru, iar Ţara se vinde, bucată cu bucată, la străini – şi nimeni nu vrea să priceapă că şi răbdarea de înger a românului are o limită, fiindcă s-a ajuns la situaţia de „care pe care”. Ei, bine, la 26 noiembrie tot putregaiul acestui „lagăr de exterminare” a sărit în aer. Nu cu furci şi topoare, nu cu incendierea conacelor boiereşti, ca la 1907 – ci aşa cum ne-a învăţat chiar Europa civilizată: prin exercitarea dreptului democratic la vot! Încă o dată în Istorie, s-a dovedit că românii sînt un Popor mare. Încă o dată în Istorie, românii şi-au potrivit gîndurile şi paşii după orologiul lui Dumnezeu şi, atunci cînd au simţit că a venit ziua crucială, au lovit năpraznic „balaurii care ne înghit de vii”, cum zicea Tudor Vladimirescu. Să fie învăţare de minte pentru orice tîlhar, sau şarlatan, sau aventurier care crede că îşi poate bate joc de un Popor eroic fără a-şi primi binemeritata pedeapsă. „Prea v-aţi arătat arama, sfîşiind această Ţară/Prea tăcurăţi Neamul nostru de ruşine şi ocară” – scria Mihai Eminescu, acum aproape 120 de ani, şi se cuvine să ne amintim de el, fiindcă acesta e nu numai Anul Jubileului Naşterii lui Isus Christos, ci şi anul Jubileului Naşterii acelui sfînt care este Poetul Naţional al românilor. Şi uite-aşa se face că într-o duminică din zodia de foc a Săgetătorului, ciobanul din „Mioriţa” a înviat din morţi şi i-a pălit cu baltagul pe vînzătorii care i-au prăpădit turma. „Votul e mai puternic decît sabia!” – spunea preşedintele american Abraham Lincoln. Ce nu vă convine, domnilor cîrcotaşi de profesie, care trăiţi numai din ură şi nu scrieţi cu cerneală, ci cu otravă? Cum vă permiteţi să insultaţi milioane de români şi să-i faceţi în fel şi chip, ba proşti, ba nevrotici, ba schizofrenici, ba analfabeţi? În ce Ţară din lume v-aţi putea permite voi să jigniţi un Popor întreg, călcînd în picioare, cu brutalitate, Legile Ţării şi toate principiile democratice pe care vă prefaceţi că le apăraţi? Împotriva cui apăraţi aceste principii democratice? Împotriva Poporului, v-o spun eu. Fiindcă o panică teribilă a pus stăpînire pe voi atunci cînd aţi văzut că şi ei, oamenii cei mulţi, şi anonimi, şi flămînzi ai acestei Ţări, au descoperit fructele dulci ale democraţiei. Deodată, aţi rămas goi-puşcă, în lumina reflectoarelor. Nu v-a mai crezut nimeni. Lumea rîdea de voi ca de nişte caricaturi. „Echipa de zgomote” cu care aţi ţinut sub teroare o Ţară întreagă, timp de 11 ani, şantajînd-o cu represaliile străinătăţii, nu mai făcea nici două parale. Şi se băgaseră atîtea milioane de dolari în voi, şi tăiaserăţi atîta frunză la cîini pe la burse internaţionale, şi simpozioane, şi instructaje tipice spionajului! Atunci, în loc să dispăreţi, pur şi simplu, să vă pulverizaţi în neantul din care aţi apărut, v-aţi năpustit împotriva mea, în haită.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR, 6 decembrie 2000

(Mesajul a fost citit, în direct, la TVR)

COMENTARII DE LA CITITORI