Mesajul lui Corneliu Vadim Tudor despre viitorul imediat al României: „Tinerii la Putere!”

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Impresionantul Corneliu Vadim Tudor a plecat dintre noi şi a rămas în sufletul nostru un mare gol… Probabil că spiritul său atît de strălucitor a hotărît să-şi ia o vacanţă pe pămînt, dar nu înainte de a veghea paşii copiilor şi tinerilor adolescenţi, care se îndreptau, cadenţat, către o altă primă zi de şcoală, mersul îngrijorat al părinţilor către o nouă zi de muncă asupritoare, sau de căutări deznădăjduite, o altă zi în care palmele tremurînde ale bunicilor nu mai ştiu ce să încropească acasă pentru nepoţi… A fost 14 septembrie 2015 – ziua în care Vadim, cuprins parcă de entuziasmul elevilor şi studenţilor, a plecat să-şi susţină teza de doctorat între îngerii Cerurilor…

Dar el nu putea să renunţe la marile sale proiecte de suflet şi trăire permanent rănită. S-a bătut pînă în ultima clipă să asigure dăinuirea ultimelor insule de românitate autentică şi viabilă: publicaţiile şi partidul pe care el singur le-a creat, susţinut şi dezvoltat, în vreme ce haitele de jefuitori ai ţării, organizaţi în alte partide, sau infiltraţi chiar şi în interiorul „edificiului“ său, îi dădeau tîrcoale cu coasa în mînă. Cei care puseseră mîna pe puterea economică, socială şi politică, prin intermediul căreia pîrjoliseră România. Însă nu puteau pătrunde deloc între graniţele culturii lui Vadim, frontiere pe care el le apăra cu frenezie şi care continuau să se confunde cu cele ale românităţii de-acasă, dar şi a celei de pretutindeni. Pentru asta, pentru neputinţa lor deplorabilă, l-au urît de moarte şi l-au ucis…

Acum, ne simţim singuri cu toţii: admiratori şi duşmani, deopotrivă. Nimeni nu mai era ca el, nu va mai fi nimeni asemenea lui! Datorită lui ne mai circula sîngele prin vene, era doctorul sufletului Naţiunii Române şi nu mai găsea, din păcate, vreme şi pentru sănătatea trupului său. Vom regreta că nu am avut ocazia de a-i sta în preajmă, că nu l-am cunoscut de-aproape, însă ce bine că ne puteam adăpa din entuziasmul său, din izvoarele sale de spirit efervescent. Numai că mîine ce fel de zi va mai fi?!

Proiectele sale vor continua, indiferent cît de greu va fi. Spiritul lui le va fi învestit pe cele două fiice să-i mîngîie şi astfel amintirea. Desigur că le-a asigurat educaţia, mărinimia, dar şi demnitatea de a-i continua opera. Atît generaţia lor şi a noastră, cît şi celelalte generaţii de tineri aşteaptă ceva – un imens val tineresc de simpatie pluteşte în atmosfera României nepieritoare, totul părînd a se întîmpla astfel şi ca o nemaisperată oportunitate a reînvierii Naţiunii Române. Dar, ce păcat, a trebuit să plece cel mai bun dintre toţi! Şi pericole pe măsură pîndesc, acum că alura-i impunătoare şi dezarmantă nu mai e de strajă, cînd verbul său nu mai există, ca să biciuiască ferparul cohortelor organizaţe pentru jaf şi trădare, acum că, după ce l-au asasinat politiceşte, vor să-i ucidă mişeleşte şi spiritul, refugiat în sufletele românilor…

Feriţi-vă, aşadar, nu le ajunge că i-au împlîntat pumnalul de moarte în inimă, vor să-i măcelărească şi memoria – acea dăinuire a inimii sale, care va rămîne să cutreiere frontierele dreptăţii. Toţi netrebnicii nu mai ştiu cum să se răzbune, pentru că Vadim le-a dezvăluit românilor adevărurile la care nu aveau acces şi i-a considerat pe românii din popor, pe cei sărmani, aşa după cum se cuvine, singurii stăpîni ai Statului Român. El nu le-ar fi fost preşedinte, el le-ar fi fost tovarăş de suferinţă, dar, în acelaşi timp, şi un timonier de temut. Vă invit să observăm împreună ceea ce nu credeam că va putea fi posibil vreodată: cum ura a devenit, de fapt, singura ideologie a acestei îngrozitoare clase politice!

„Tinerii la Putere!” este mesajul pe care Vadim 1-a transmis totdeauna şi pe care, lăsîndu-l moştenire de suflet, fiicele sale îl vor scoate, în consonanţă cu vîrsta lor, în evidenţă. Noi nu ne putem ridica, încă, la nivelul său de ubicuitate pămîntească, n-are nimeni anvergura sa atît de cuprinzătoare, aşa că, adresîndu-ne tuturor românilor rămaşi acum fără apărare, le vom vorbi pe limba de vis şi de ideal a generaţiilor de tineri. Ne constituim într-o camaraderie a tinereţii de trup, simţăminte şi trăire de orice vîrstă ar fi! Cine simte astfel rămîne tînăr. Acesta să fie salutul prin care ne vom regăsi în puterea iubirii, a entuziasmului şi a idealurilor curate, în puterea de a renaşte şi, deodată cu noi, de a revigora România, cu o vindecătoare transfuzie de speranţă. Făurim un ţel pentru noi, tinerii abandonaţi în gropile de gunoi ale capitalului devorator, consolidăm piedestalul naţional de unde să ne manifestăm atitudinea civică, împodobim acest singular drum al tinereţii, care va impune retrocedarea Statului către cei pe care deşănţaţii politicii i-au condamnat la îndurarea celui mai întins viitor, marcat de actuala jefuire sistemică. După mai mult de 25 de ani de formidabilă încleştare, „Vadim vs. clasa de pervertire a democraţiei”, după atîta batjocoritoare răpunere socială, economică şi politică, a sosit timpul să intre în scenă tinerii. Părinţii şi bunicii vor admira, de-acum, manifestarea Puterii în cea mai pură şi autentică stare a ei…

Tinerii vor veni cu prinosul lor de putere şi camaraderie. Ei vor salva de la căderea în desuetudine a marelui şi nobilului proiect al Uniunii Europene, fiind evident că tinerii de pretutindeni doresc să-şi manifeste puterea iubirii, a muncii şi a spiritului lor creativ, că democraţia a fost ciopîrţită de familiile ideologice ale corupţiei transfrontaliere şi e necesară reforma democraţiei însăşi, că au nevoie să instaureze respectul între ţările şi popoarele civilizaţiei occidentale, şi nu numai, că doar pacea rămîne compatibilă cu idealurile lor – războiul fiind apanajul îmbuibaţilor de Putere, cărora tinerii li se par a fi întotdeauna prea mulţi…

Şi doar prin generozitatea, cavalerismul şi spiritul loial al tinerilor se poate înfiripa o adevărată Uniune Naţională a românilor, pentru a rezista şi a trece, cu demnitate, peste marile provocări ale lumii contemporane. Era şi rămîne evident faptul că, în afara cîtorva beizadele întărîtate de partidele demolatoare, sau a intereselor unor afiliaţi ai agenţiilor de influenţă analitică şi de presă, tinerii i-au purtat lui Vadim un profund şi înduioşător respect. S-au identificat cu personalitatea şi atitudinea sa tumultuoasă, cu spiritul lui războinic şi iertător, totodată, cu verbul său tranşant, cu altruismul şi mărinimia inimii sale, care bătea doar ca un ceas al dreptăţii, dar pe care o pustiitoare instaurare a nedreptăţii totale l-a oprit.

Revista şi Partidul România Mare merg mai departe – nici nu s-ar putea altfel! Acolo e impregnat adînc un suflet mare, prin filele anilor care-au trecut, o singură inimă bate în pasul de defilare a Istoriei Naţionale. Cine sînt cei ce vor îndrăzni să-i fure inima, care s-a cuibărit în piepturile românilor cinstiţi, demni şi scăpărători, cum de se vor înhăita pentru a da asaltul asupra a două tinere fete fără apărătorul de altădată?! Urmărim totul cu atenţie şi cu arma idealurilor stringente zvîcnind pe umărul naţional. După 25 de ani de aprigă desconsiderare, îi asigurăm pe expiraţii şi incendiatorii democraţiei că vremea lor şi a bătăii de joc faţă de ţara românilor a trecut!

În ziua de 14 septembrie 2015, românii au înţeles că de multă vreme nu mai plînseseră cu acele lacrimi care te încarcă şi te luminează definitiv. Vadim preluase toată avalanşa şi zgura nedreptăţirii naţionale. Şi la atîta armată de mercenari ai politicii corupte, e de la sine înţeles de ce n-a avut o zi de odihnă, de ce a pierit cînd încă era aşa de tînăr… Binecuvîntaţi cu tinereţe pînă la capăt sînt doar marii bărbaţi ai Istoriei, care nu ne vor trăda nicicînd. Pluteşte în aer un dor naţional! De ce l-am lăsat singur în luptă? De ce nu ne-am gîndit că-i erau poate de-ajuns şi încă doar cîteva braţe alături de el?!

De-acum, nu mai e de aşteptat nimic, de la nimeni. Ne luăm soarta în propriile mîini. Noi sîntem ţara! Avem dreptul de a institui orice dreptate naţională. Inclusiv doliul, dar şi dorul naţional după Corneliu Vadim Tudor.

Pînza freatică a eternului suflet românesc şlefuieşte diamantul memoriei sale, care va adăsta în grădina patrimoniului naţional. Era totul doar o imensă inimă, pumnalul politic al morţii nici nu putea să-l nimerească altundeva decît acolo…

„Ne vom revedea!”

Nichita Mladin

Liga tinerilor „Pro-memoria Vadim”

P.S.: În atenţia fiicelor lui Corneliu Vadim Tudor: Departe de mine orice fel de veleitarism, dar sugerez să fie articolul de referinţă al următorului număr al revistei. Asta pentru că sînt momente care pot deveni decisive pentru intimidarea celor care au nişte planuri bine stabilite. Chiar fără a deţine informaţii efective, avem flerul de a propune – pe moment şi încă de la acest nou, deşi tragic, început – ceva care să fie compatibil cu vîrstele celor 2 fiice ale lui Corneliu Vadim Tudor, ele fiind percepute ca singurele persoane care au misiunea de a se îngriji de idealurile tatălui lor. Ori, ce este mai frumos, simplu şi natural decît să te adresezi generaţiilor cu care te asociezi în tot ceea ce înseamnă viaţa cotidiană şi proiectele de viitor, să vorbeşti pe limba trăirilor şi visurilor tinereşti? Şi ce poate fi mai nobil decît să creezi un astfel de curent, să întinereşti deodată cu tinerii? A promova dreptul sacru al oricărui tînăr la o integrare socială rapidă şi la a-şi face un rost – este un mesaj care nu poate aduce decît demnitate socială, mîndrie naţională, speranţă, armonie şi pace. Nemaivorbind că este neapărat necesară o astfel de înarmare mediatică ofensivă! Avem obligaţia să ne promitem nouă înşine că nu se va abjura, defel, de la tot ce a însemnat atotcuprinzătorul mesaj naţional al lui Vadim. Iar „Tinerii la Putere”, pe lîngă faptul că n-ar constitui decît o accentuare a unuia dintre mesajele sale de iubire şi înfrăţire faţă de permanenta marginalizare, nedreptăţire şi vitregire de şanse a acestora, ar putea reprezenta şi o surprinzătoare abordare manageriată de către 2 tinere îndurerate – mesaj care va contraria cu o deosebită forţă de impregnare şi pe care poftitorii nu l-ar putea nicidecum susţine, fiind lăsaţi (vorba lui Vadim) în off-side. Imaginaţi-vă, în contrapondere, lansarea acestui proiect minunat vs. vorbăria lor plină doar de un arivism sălbatic. Sau jalnica ipostază în care ei ar îndrăzni, cu conturile doldora de corupţia celor 25 de ani de batjocorire, să vorbească despre tineri. Se poate sesiza, de asemenea, că o constantă lansare în spaţiul mass-media (şi online, neapărat şi asiduu), dar şi susţinerea argumentată (care promit să fie deja asigurată, oarecum şi ideologic) a acestui mesaj, vor putea isca dezbaterile necesare difuzării în rîndul celor cărora nimeni altcineva nu are „dreptul moral” de a li se adresa, avînd şi menirea să arunce în desuetudine orice încercări de acaparare a creaţiilor unui bărbat politic a cărui memorie va conglomera, în următoarea perioadă, o adevărată empatie naţională.

Aceasta este adevărata menire a tinerelor prinţese, pe care tatăl lor le va veghea, din înaltul Cerului, cu sufletul său nepieritor. El v-a pregătit, cu sacrificiul suprem, cel mai frumos drum de urmat. Sfatul meu pentru dvs. – recunoscînd că e nevoie, totuşi, şi de bani – dar garantînd, cumva, şi că eventuala emulaţie care poate fi creată de tineri ar surclasa chiar sumele aruncate în jocul electoral al acestei clase politice inconştiente – este să vă aduceţi în preajmă pe lîngă cei de care nu vă îndoiţi doar persoane caracterizate de o anume latură idealistă a spiritului. În ceea ce ne priveşte, şi numai dacă doriţi, putem să susţinem, cu anvergura necesară, orice demers pe care îl iniţiaţi şi toate acele mesaje de care nu ne vom îndepărta niciodată. Evaluez că spaţiul public a şi devenit scena bătăliei în urma căreia dvs. trebuie să vă detaşaţi în învingătorii care pot reverbera mass-media (în special, mediul online – deosebit de important), aşa precum adversarii nu o pot face. Observaţi şi că dramul intenţionat de fapte contradictorii pe care le aşteptăm se leagă de conceptele nobleţei spirituale.

Îmi exprim speranţa şi încrederea că nu veţi abandona acest viabil drum politic al Naţiunii Române, unul al perenităţii prin secole, drum pe care Vadim 1-a particularizat prin bornele de referinţă ale atitudinii sufletului şi ar fi vrut… (Oh, cît de multe n-ar mai fi vrut!) Cu o sinceritate ancorată definitiv…

 

COMENTARII DE LA CITITORI