Mi-a murit fratele de suflet, Corneliu Vadim Tudor

in Poeme

N-am să uit că, împreună cu el

Şi cu acel „Baiazid Ilderim” al literaturii române,

La Eugen Barbu mă refer… am colaborat orphic şi senini…

O… Corneliu Vadim Tudor,

O, scriitor stilist, neorenascentist

Al zilelor noastre,

Care ai avut ca teme răscolitoare de inimi

Credinţa în Cel de Sus,

Iubirea între oameni,

Patria ca meditaţie,

Bună înţelegere între românii

„Filo-români, cu inima ca

Naramzele de flăcări,

Ce aştern pe acoperişuri

Amurgurile din străvechiul

Pămînt daco-roman”…

O… Corneliu Vadim Tudor…

Tu mi-ai spus, de atîtea ori că:

„Arta e o plecăciune în faţa frumuseţii eterne

Şi nu o linguşire pe lîngă urîtul

Aflat, vremelnic, la putere”…

Ne-ai lăsat moştenire

Eseuri profunde, poeme de o rafinată muzicalitate,

În care te-ai înfăţişat precum

Un sublim maestru al îngemănării de rime

Ale „dorului-dor”… dar

Şi al ritmurilor, cu pregnanţa înfrăţirii

Dintre bine, adevăr şi frumos;

Subliniez – din adîndul codrilor inimii mele,

O… Corneliu Vadim Tudor… că tu

Te-ai identificat, tulburător,

Cu nemuritorii creatori

Care-i călăuzesc, prin estetica lor solară,

Pe cei ce-au cugetat,

Precum „hrisalida luceolei din Calea Lactee”…

Ai fost un soţ, un tată şi un neotrubadur ideal,

Pentru care surorile şi fraţii, precum şi toate rudele apropiate

Au constituit făpturi conduse după sensurile multiple

Ale preceptelor christice…

 

Dacă toate familiile din România

Ar fi unite granitic, aşa cum e familia ta,

Aş „melodia” pe cuvintele:

„Credinţa în Dumnezeu

Este vocea vieţii

Ce vorbeşte cu Eternitatea”…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI