Michael Flannigan – inventatorul uitat de Istorie

in Lecturi la lumina ceaiului

În nici un dicţionar enciclopedic nu l-am regăsit pe excentricul inventator irlandez Michael Flannigan. Cu greu l-am identificat într-o Istorie a ştiinţei, alături de numele altor descoperitori celebri. Cartea biografică pe care a scris-o şi a publicat-o, în 2003, Emily Chesley dezvăluie motivul pentru care a fost ignorat acest „inventator candriu“, după cum a fost numit de presa vremii. A uimit lumea cu născocirile sale încă de la vîrsta de 13 ani, avînd parte, de-a lungul vremii, de nenumărate aventuri.

Michael Flannigan s-a născut în anul 1783 şi şi-a închinat întreaga existenţă invenţiilor. Conform biografului său, înşiruirea tuturor invenţiilor lui Flannigan ar ocupa multe pagini. A început să-şi cîştige existenţa lucrînd ca patiser, la Paris, iar, apoi, a ajuns unul dintre ucenicii inventatorului Philippe le Bon (sau Lebon), cel care a descoperit un procedeu de producere a gazului din cărbuni şi a proiectat termolampa pentru iluminat. Inspirat de patronul său, Flannigan a inventat, şi el, lămpi pe bază de alcool, obţinut din… cartofi!

O altă mare pasiune a lui Flannigan au fost motoarele. Alături de Richard Trevithick, inginerul englez care a inventat locomotiva, Flannigan a proiectat şi a realizat mai multe maşini utilizate în diferite activităţi mecanice. La un moment dat, s-a angajat ca marinar, pe o navă a flotei britanice. Fiind deranjat de timpul îndelungat necesar pentru a fi trase tunurile de pe corăbii, el a inventat un fel de bandă rulantă pentru proiectile, manevrabilă cu o singură mînă, pentru a creşte numărul de lovituri pe minut. Invenţia lui Flannigan a fost folosită de amiralul britanic Horatio Nelson, în bătălia de la Trafalgar, din 21 octombrie 1805, care, astfel, a reuşit să învingă puternica flotă a coaliţiei franco-spaniole, din care nu au mai rămas decît două corăbii, restul fiind scufundate, sau capturate de britanici, care, în această luptă, nu au pierdut nici un vas.

În loc să rămînă în Marea Britanie şi să-şi primească laurii pentru contribuţia adusă la victoria navală, Flannigan a preferat să plece în America, unde a renunţat la viaţa de marinar. Obsedat de motoarele cu abur, a contribuit la construirea celebrei nave „Savannah“, pe şantierul naval ,,Francis Picket“, din New York. Acest vas, care, în 1918, a traversat Oceanul Atlantic, în 27 de zile, făcînd legătura dintre America şi Europa, avea 36 de metri lungime şi aproape 8 metri lăţime, un singur cilindru, o putere de 90 CP şi roţile cu zbaturi, fiind echipat ca o fregată şi funcţionînd doar cîteva ore pe zi.

În afară de motoarele vasului „Savannah“, Flannigan s-a ocupat şi de unele invenţii „mai mici“. Astfel, el a patentat şi produsul numit „Fape“ (Flannigan Astonishing Pinnipedia Elixir), considerat, astăzi, prima formă de viagra, afrodisiac pe care l-a obţinut din penisul de focă. Dacă preşedintele SUA James Monroe l-a felicitat pentru descoperirea sa, nu acelaşi lucru s-a întîmplat în Marea Britanie, unde s-a întors în 1820. Cum vestea descoperirii lui a ajuns şi la urechile regelui englez, Flannigan a fost invitat la Palatul Regal, pentru a-şi prezenta „medicamentul“. Cînd Prinţesa Caroline şi doamnele sale de onoare, care dizolvaseră prafurile în şampanie, au aflat că acestea erau obţinute din penis de focă, au leşinat. Regele George al IV-lea a dat ordin ca Flannigan să fie alungat din Anglia, pentru… ultraj! A umblat prin lume timp de 10 ani, revenind în Anglia în 1830, după moartea regelui.

Flannigan a inventat şi un dispozitiv portabil pentru estimarea distanţei de tragere cu tunul, însă nici această invenţie, şi nici victoria de la Trafalgar nu au putut estompa incidentul de la Curtea Regală. Din acest motiv a şi fost dat uitării, neavînd parte de onoarea de a figura în Enciclopedia Britanică.

Gheorghe BraŞoveanu

COMENTARII DE LA CITITORI