Microsioane

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Efemeride

Trăiesc 3 ani ca larve şi 3 ore ca animale adulte. Se împerechează şi mor. Le mănîncă, dimineaţa, păsările de pe lîngă felinarele unde au căzut bete de fericire.

Ecologie

Deasupra – păsări de apă. În adînc – peşti mari,

iar la mijloc – peşti mici.

Excursie

La Târgu Jiu şi la Hobiţa, natura e făcută după schiţe

de Brâncuşi.

Sfat

Fii calm, fii prudent, dar să nu uităm: cea mai bună apărare a unei idei e, totuşi, îndrăzneala.

Idee

– Ce-a vrut să spună?

– Nu ştiu, că n-am mai putut răbda şi i-am luat vorba din gură.

– Cu atît mai bine: dă-o-ncoa!

– Degeaba. Am încercat. N-ai ce face cu ea fără celelalte.

VASILE BĂRAN

COMENTARII DE LA CITITORI