Mihai Eminescu, faţă cu „Lumea de Dincolo“ (3)

in Alte știri

 

Motto:

„De atunci şi pînă astăzi colonii de lumi pierdute,

Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute

Şi în roiuri luminoase, izvorînd din infinit,

Sînt atrase în viaţă de un dor nemărginit“.

(Mihai Eminescu – ,,Memento mori“

sau ,,Panorama deşertăciunilor“)

Pluralitatea Lumilor în gîndirea

unor istorici români ai religiilor

În 21 mai 1991, la Universitatea din Chicago a fost asasinat profesorul de Istorie a religiilor Ioan Petru Culianu. Tînărul profesor român, în vîrstă de 41 de ani, se afirmase deja ca un savant remarcabil, avînd deja publicate peste 15 volume, precum şi sute de articole de specialitate în domeniul istoriei religiilor.

Ioan Petru Culianu, aflat în plină devenire (am putea spune şi aşa, deoarece mai erau încă multe aşteptări de la el), abordase anterior extazele mistice – care, uneori, pot fi provocate, alteori pot fi doar accidentale. Potrivit modurilor de producere a acestora (fie la dorinţă proprie, fie la dorinţa divinităţii), cercetătorului Culianu i-au rezultat, întotdeauna, 3 tipuri caracteristice, dar şi foarte distincte, de experienţe extatice: EAC = Experienţe în Afara Corpului; ELM = Experienţe la Limita Morţii; SMC = Stări Modificate ale Conştiinţei.

Aceste 3 tipuri de abordare a călătoriilor posibile în Lumea de Dincolo au fost analizate de Culianu în lucrări apărute între anii 1984 şi 1991 (cînd a avut parte de o afirmare deplină), care se adresau în special cercurilor universitare preocupate de Istoria religiilor şi de exegeza teologică, aflate în Occident, dar rupte de zona est-europeană. Ar fi vorba de lucrările ,,Expériences de l’extase” (Ed. Payot, Paris, 1984, 218 pagini; Italia – 1986, Grecia – 1986) şi ,,Éros et Magie ŕ la Renaissance” (Ed. Flammarion, Paris, 1984, 418 pagini; Italia; Anglia), ambele prefaţate de Mircea Eliade, care avea să moară în anul 1986. Acest savant care, adeseori, abordase şamanismul prin prisma tehnicilor arhaice ale extazului, a făcut veritabile excursuri în etnologia românească. Dar, din păcate, ciracul său, Ioan Petru Culianu, se ferise să abordeze modalităţile în care au fost imaginate călătoriile din Lumea de Dincolo în vasta teogonie a spaţiului carpato-danubiano-pontic, deşi, cu siguranţă, era documentat în respectivul domeniu, cel al religiei geto-dace, precum şi în mitologia, sau în paleofolclorul românesc; asta, deoarece asemenea lucrări fuseseră deja închegate, din anii 1975-1980, de Romulus Vulcănescu, urmate fiind de exhaustiva ,,Mitologie Română” (v. Editura Academiei Române, 1985). Se părea că tînărul Culianu încă mai avea ceva timp…

Cercetările savantului român nu pot fi comprimate în cunoscutul tip ,,digest”, astfel că ne vom rezuma doar la cîteva punctări reprezentative: 1) Plecarea în călătorie; 2) Călătoria propriu-zisă; 3) Descrierea lumii de Dincolo şi 4) Întoarcerea din călătorie. Toate fazele excursurilor conduse în lumile pluri-dimensionale au fost urmărite cu o rară acribie de tînărul profesor I.P. Culianu, care susţinuse următoarele idei: ,,Pentru toată lumea, inclusiv pentru oamenii de ştiinţă, spaţiul cu mai mult de 3 dimensiuni rămîne cel puţin un concept teoretic abstract. Unii îl folosesc în teoriile lor, spre a justifica tot ceea ce pare de neînţeles, sau tot ceea ce se referă la spiritism, parapsihologie, puteri extrasenzoriale… Spaţiul cu n dimensiuni a devenit un fel de depozit comod, dar supraaglomerat, în care aruncăm toate ignoranţele şi neputinţele noastre. Cert ne apare faptul că nu putem înţelege – şi nici măcar intui – un asemenea spaţiu, deoarece, el fiind extrasenzorial, nu-l putem nicicum percepe cumva… Localizarea şi proprietăţile «spaţiului mental» sînt, probabil, cele mai provocatoare enigme cu care au fost confruntaţi oamenii, din cele mai vechi timpuri… Aşa cum poate deveni evident în curînd, cel mai larg spectru de căi şi modalităţi de acces în alte lumi apare chiar în cîteva relatări concrete; deşi interpretările lor diferă mult. În timp ce vrăjitoarea pretinde că zboară călare pe o coadă de mătură, un martor care o priveşte pe furiş, pe gaura cheii, pentru a afla ce se petrece (există astfel de relatări încă de prin Secolul al XV-lea), poate s-o vadă întinsă pe pat, într-un somn agitat, iar un observator sceptic (sau un adept al magiei) ar putea explica viziunea ei ca fiind o SMC (stare modificată a conştiinţei), provocată de absorbţia cutanată a unor substanţe halucinogene”.

(va urma)

SILVIU N. DRAGOMIR

COMENTARII DE LA CITITORI