Mihai Tudose dublează bugetul Apărării

in Umor "politicianist"

 

Proaspăt numit în funcţia de premier, Mihai Tudose a fost vizitat de amabasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) la Bucureşti, Hans Klemm, la reşedinta sa din Piaţa Victoriei, moment în care a primit de la diplomatul american o listă de cumpărături pe care Statul Român trebuie să o respecte întocmai, precum şi unele sfaturi privind lupta anticorupţie din România.

„Este foarte important ca parteneriatul strategic cu SUA să se menţină într-un ritm alert şi pentru acest lucru am decis să dublăm bugetul Apărării, de la 2 la 4% din PIB, să ne echipăm armata cu cele mai recente arme de provenienţă americană şi, astfel, să putem fi în prima linie a viitorului război, ca un gest extrem de umilinţă pe care trebuie să-l oferim partenerului nostru”, a declarat premierul român, în timp ce îi ştergea pantofii diplomatului american, precizînd că „nici un sacrificiu nu este prea mare cînd este vorba de a face ce ştim mai bine, de a sluji pe cei care ne conduc”.

Ca un gest de mărinimie şi de înaltă consideraţie pentru România, reprezentantul SUA a declarat că apreciază foarte mult lupta anticorupţie pe care Laura Codruţa Kövesi o duce cu politicienii corupţi, motiv pentru care îi va oferi acesteia încă un mandat la conducerea DNA, precum şi un nou început în Republica Moldova.

DA

Traian Băsescu înfierează propria incompetenţă

COMENTARII DE LA CITITORI