Mijloace de fraudare a alegerilor în aşa-zisa democraţie actuală (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Între imperfecţiunile Legii finanţării partidelor, specialiştii au constatat şi lipsa de prevedere a plafoanelor de împrumuturi şi donaţii privind candidaţii şi partidele. Politicienii pot raporta la AEP cheltuieli extrem de mici, faţă de sumele împrumutate sau primite, prin donaţii, de la susţinători, sume care pot fi, „în continuare, mari şi greu de monitorizat”. Tocmai această stare de lucruri poate înlesni şi furtul din bugetul de Stat şi uşura, în acelaşi timp, frauda la urnele de vot. Legat de sponsorizarea partidelor în campaniile electorale, specialistul în lupta anticorupţie Septimius Pîrvu arată că în conţinutul acestei legi se observă şi lipsa de logică a autorilor: „Partidele pot strînge zeci de milioane de lei pe an, doar din împrumuturi şi donaţii. Banii sînt greu de justificat ulterior“. În articol se subliniază: „Noua lege introduce (…) praguri de chltuieli care în vechea lege nu existau şi care trebuie virate într-un cont special chiar de candidatul la o funcţie eligibilă sau de un mandatar financiar, înainte de începerea campaniei electorale“.

În noua lege se menţionează limitele maxime de contribuţie depuse într-un cont de campanie electorală, limite care considerăm că este bine să fie cunoscute şi de către cititorii revistei „România Mare“, motiv pentru care, succint, le reproducem:

  1. Pentru un candidat la funcţia de consilier comunal se depun în contul electoral 60 de salarii minime brute pe ţară;
  2. Pentru un candidat la funcţia de consilier judeţean se depune în acelaşi cont suma de 100 de salarii minime brute pe ţară;
  3. Pentru un politician care candidează la funcţia de deputat în Parlamentul European se depun în contul electoral 750 de salarii minime brute pe ţară.
  4. Pentru funcţia de preşedinte al României, un candidat trebuie să depună în contul respectiv o sumă egală cu 20.000 de salarii minime brute pe ţară.

De unde atîţia bani, presupunînd că la o primărie pot fi de la 7-9 la 13-15 locuri de consilieri locali? Dar la nivel de ţară? Credem că se poate ajunge la sume astronomice. Iată cît îl poate costa pe contribuabilul român existenţa şi păstrarea unei aşa-zise democraţii. Ce candidaţi îşi pot permite să depună în contul electoral grămezi de bani? Marea massă a oamenilor de rînd a văzut şi simţit pe propria piele că după alegeri în viaţa românilor nu s-a resimţit nici o îmbunătăţire majoră a nivelului de trai şi a gradului de civilizaţie, dimpotrivă; ne aflăm într-o cădere liberă spre necunoscut. Promisiunile din campaniile electorale devin literă moartă, în loc să se treacă, de îndată, la îndeplinirea celor promise, încep negocieri pentru împărţirea funcţiilor în Stat. Acest lucru se întîmplă, fiindcă, după alegeri, în ultimii 25 de ani, nici un partid n-a reuşit să obţină peste 50%, pentru a deţine singur Puterea, situaţie care conduce la formarea de alianţe/coaliţii, după îndelungi negocieri, durînd, uneori, pînă la următoarele alegeri. Iată, deci, cum arată una din faţetele actualei democraţii, cea mai importantă, poporul aşteptînd să i se rezolve problemele presante de la o alegere la alta, cu costurile exorbitante arătate în rîndurile de mai sus. Poporul, însă, aşteaptă, pînă la un punct, momentul în care politicienii să dea socoteală. Acest lucru se va petrece, cu atît mai mult cu cît s-a constatat că majoritatea celor ajunşi în fotoliile Puterii se preocupă mai întîi de propriile interese, unii punîndu-se, fără rezerve şi fără ruşine, de-a dreptul pe căpătuială din avutul Statului. A se vedea cazul Videanu şi al multor altora.

Deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia de elaborare a legilor electorale, intervievat de către ziarista Iulia Marin de la „Adevărul“, privitor la introducerea pragurilor pentru candidaţii la funcţiile eligibile, afirmă că aceste praguri înseamnă „un pas înainte“, subliniind: „În stadiul primitiv în care sîntem, trebuie să recunoaştem, totuşi, că limitele impuse cheltuielilor sînt unele drastice, campaniile electorale nu vor mai arăta niciodată la fel, iar pentru partidele mari va fi extrem de dificil. E foarte bine că am scăpat de tabloul ăsta electoral, e un cîştig psihiatric“. Mai departe, deputatul se arată sceptic privind aplicarea acestei legi, cotrazicîndu-se în ceea ce spunea cu o clipă mai înainte: „E o lege bună, dar îmi manifest scepticismul faţă de aplicarea ei, desigur“.

În alt context, noua lege prevede: „…suma totală a donaţiilor primite de un partid nu poate depăşi, într-un an, 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de Stat pentru anul respectiv. Nici plafonul pentru donaţii nu este foarte restrictiv, respectiv echivalentul a 100 de salarii minime brute pe an, orice depăşeşte acest prag supunîndu-se condiţiilor de publicitate“.

Septimius Pîrvu explică, pentru „Adevărul“, că o altă hibă a legii este „lipsa unei estimări realiste privitoare la costurile pe care Statul le-ar putea suporta într-un ciclu electoral”. Expertul accentuează această idee cu un exemplu concret în cele ce urmează: „Eu nu am găsit nimic care să ne arate la cît ar putea duce aceste cheltuieli. De exemplu, estimările independente arată că, într-un ciclu electoral, alegerile ne-ar putea costa şi 1,9 miliarde de lei. Cam atît cred că a fost şi bugetul Ministerului Sănătăţii în 2014“. Deputatul Pambuccian este nevoit să recunoască faptul că nimeni din Comisia de elaborare a legilor electorale nu s-a gîndit la o astfel de estimare. Dîndu-i dreptate expertului, afirmă: „Da, este posibil să coste atît“.

În ziarul „Adevărul“ se arată că problema împrumuturilor, sesizată şi de alţi ziarişti şi experţi independenţi, constă, în primul rînd, în faptul că o astfel de tranzacţie este greu de verificat. Tot Septimius Pîrvu explică de ce apare această greutate în efectuarea unui control: „O justificare a lor (a politicienilor – n. n.) a fost că împrumuturile s-au introdus ca să scape de contractele acelea de campanie pentru care DNA cercetează acum mai mulţi politicieni. Pe de altă parte, atribuţiile de control au fost transferate la AEP, o instituţie care nu are capacitatea de a face un audit în profunzime şi care nu poate sta să numere, de exemplu, afişele de pe stradă sau să monitorizeze numărul de mitinguri electorale organizate în fiecare orăşel (…) şi nu te poţi aştepta ca partidele să pună lucrurile în ordine“.

Şi atunci, după cele prezentate pînă aici din noua Lege electorală şi părerile despre această lege, la care adăugăm comportamentul şi atitudinea partidelor în campaniile electorale, ne întrebăm: Cum să se evite fraudele de la alegeri, cînd vedem cum sînt alcătuite legile şi cui folosesc acestea? În asemenea condiţii este normal să apară haosul, prezent şi în toate ramurile de activitate ale societăţii zilelor noastre, în care ne ducem traiul. Cît priveşte problemele despre alte căi de fraudare a alegerilor, vom vorbi în episodul următor.

(va urma)

Radu Pădurariu

COMENTARII DE LA CITITORI