MINCIUNILE REVOLUŢIEI DIN 1989

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

,,Mircea, fă-te că lucrezi!“, după 20 de ani. Cu această indicaţie regizorală a actorului Ion Caramitru dată poetului Dinescu a început Revoluţia de Crăciun 1989, sau cel puţin înscenarea ei la TV. ,,Aţi minţit poporul cu Televizorul!“ scandau, apoi, pe stradă fidelii adevărului televizat. Şi cadavrele de la Timişoara, prezentate lumii ca victime, erau, în realitate, deshumate din Cimitirul saracilor, ele neavînd nimic de-a face cu evenimentele. Chiar şi vînătoarea teroriştilor, la care era activată toată populaţia, s-a dovedit la fel de falsă.

,,Cine-a tras în noi după 22?“ – Nici azi nu se ştie cine erau teroriştii şi, mai ales, de ce a fost necesară crearea unei atmosfere de haos şi de teroare în România. În nici una din ţările fostului Lagăr comunist, care reveneau la normal prin ,,Revoluţii de catifea“ planificate – după înţelegerea ruso-americană -, nu au fost lichidaţi conducătorii şi peste 1.000 de cetăţeni. Pretutindeni se scandau lozinci precum: ,,Fără violenţă!“ şi “Noi sîntem poporul!“. Pe de altă parte, nici o altă ţară din Lagăr nu era atît de izolată ca aceea a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. La Bucureşti nu erau trupe sovietice sau agenturi frăţeşti ale KGB-ului implicat activ în refacerea libertăţii şi demnităţii cetăţenilor, prin sprijinirea forţelor progresiste, nici un climat spiritual occidental, ca în Polonia ,,Solidarităţii“, ori ca în Ungaria, unde s-a demontat Cortina de Fier şi s-a permis fuga germanilor în Cehoslovacia, de unde au ajuns în RFG cu trenul, ca prin RDG.

Numai un orb nu vedea că ocupaţia Moscovei în Europa de Est s-a încheiat fără război. Securitatea a avut clarviziune şi nu a intervenit în 1989, mai ales că nu avea nimic de pierdut.

Kurt Lewin (1890-1947, evreu prusac, participant la primul război mondial în Armata germană, cu doctoratul la Berlin, ameninţat de nazişti, ajunge în SUA, unde contribuie la punerea pe roate a OSS, precursoarea CIA; fondator al psihologiei sociale) a demonstrat că o societate terorizată, sau în sînul căreia se creează un haos controlat, regresează şi acceptă controlul din afară. Ultimul exemplu în acest sens îl vedem chiar în SUA, unde, după atacul din New York şi Washington, din 2001, s-a acceptat, odată cu adoptarea Patriot Act, o ingerinţă fără precedent în drepturile americanului de rînd. În România, după haosul din 1989, teza lui Lewin se confirma. Opinia publică nu numai că a acceptat guvernarea (neo)comunistă PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, dar a acceptat, fără proteste, şi reactivarea activului de stat şi de partid filorus, marginalizat din anii ’70. În fruntea Armatei a fost pus un agent rus, iar cei cu studii în URSS au revenit pe poziţii. Cu cît se revoluţionează mai mult o societate, cu atît aceasta rămîne aşa cum a fost, sau chiar mai rău decît atît. Actorul şi regizorul Caramitru a ajuns ministru, iar Dinescu se joacă nestingherit cu dosarele Securităţii, la Porţile Orientului.

Minciuna marxistă după 20 de ani

Au trecut două decenii de cînd ideologia marxistă privind desfiinţarea exploatarii omului de către om, adoptată de Partidul Comunist, s-a dovedit, alături de naţional-socialismul muncitorilor germani (NSDAP), cea mai inumană formă de sclavie şi exploatare modernă. După 1989, cînd s-au descoperit dimensiunile criminale ale minciunii în Estul Europei, nimeni nu s-a bucurat. Entuziasmul de paradă de la balcon şi de la TV avea un anume rol: să se treacă mai uşor şi cît mai repede posibil peste acest moment penibil pentru toţi, dar, mai ales, pentru cei mulţi şi obidiţi, umiliţi, siliţi să trăiască, generaţii de-a rîndul, ca robi, fără libertatea de exprimare şi de mişcare, fără dreptul la adevăr, la o justiţie dreaptă, şi total lipsiţi de drepturile fundamentale ale omului. Asta explică de ce PCR, FSN, PDSR, PSD, Ceauşescu şi Iliescu au rămas la putere în mod democratic, cu aceeaşi ideologie. Şi în Occident marxismul era la modă, parţial finanţat de partidele comuniste din Est; el s-a altoit chiar şi pe credinţă, dînd naştere teologiei eliberării, care, pe fondul dezastrului din Est, a intrat şi ea în criză. Marxismul a fost o mare încercare de a salva întreaga lume, pe care acesta pretindea că o analizează în mod ştiinţific. Credinţa era înlocuită de materialismul dialectic şi ştiinţific, de cunoaşterea ştiinţifică. Oricum nu se mai punea problema numai a cunoaşterii, aşa cum fac dintotdeauna filozofii, ci şi a transformării întregii societăţi umane, chiar şi a omului. Rezultatul a fost scoaterea lui Dumnezeu – ,,opium pentru popor“ – din societate, decuplarea muncii de remunerarea ei şi a sexualităţii de procreaţie. Libertatea, ţelul suprem al mişcării, era condiţionată de egalitatea tuturor. Aşa că, încă de la început, libertatea era sacrificată pe altarul egalităţii şi era determinată pe deasupra structurii întregului. Lupta se ducea pentru schimbarea structurii social-politice a întregii lumi. Unde duce o astfel de înşiruire de minciuni? La un om nou – ne asigurau ideologii Partidului Comunist -, întrucît se vedea cu ochiul liber lipsa de libertate şi de dreptate, noţiuni pentru care se pretindea că se fac sacrificii, cu minciuni pe toate drumurile şi, pentru mai multă siguranţă, cu graniţe închise. Faptul că atît ideologia lui Karl Marx, cît şi teologia eliberării s-au dovedit a fi, ambele, construcţii intelectuale inumane, a generat, cum este poate şi firesc, nihilismul şi relativismul. Dacă şi aceste mari teorii eliberatoare, care voiau să împlinească aspiraţiile omului (nou!) spre adevăr, libertate şi progres, au eşuat atît de lamentabil, atunci poate că nu există nici o teorie, sau o perspectivă, care să valoreze mai mult. Totu-i o apă şi-un pamînt, totu-i relativ. Şi, dacă oricum nu există adevăr, poate că doctrina încă n-a fost înţeleasă şi, mai ales, aplicată cum trebuie. În acest context, n-ar fi de mirare dacă marxismul – fantoma care a bîntuit prin Europa, apoi, prin întreaga lume, şi care, în lumea civilizată, a fost exilată în cimitirul ideilor – şi-ar face din nou apariţia, desigur, într-un nou veşmînt, la fel de demonic precum cel vechi.

VIOREL ROMAN

(,,România 2015 – Articole, interviuri, opinii“)

COMENTARII DE LA CITITORI