Mîndri cã sîntem români

in Mîndri cã sîntem români

Gheorghe Dinică

pag 21 dinica

În zorii zilei de 25 decembrie 1933, în prag de Crăciun, se năştea în Giuleşti, la periferia Bucureştilor, un băiat. Părinţii (Petre, funcţionar la poştă, şi Jana – casnică) au decis să-şi înregistreze băiatul după Anul Nou. Astfel, Gheorghe Dinică apare în certificatul de naştere ca fiind născut pe 1 ianuarie 1934.

Viitorul mare actor şi-a petrecut copilăria tot în Giuleşti. „Strada pentru mine a fost lucrul cel mai important. M-a învăţat foarte multe, pentru că aveam prieteni mai mari care ne dirijau. Era o lume care nimeni n-ar crede că a existat, lumea cartierului“, povestea Dinică autoarei Mia Pădurean, în monografia „Un actor pentru eternitate“, apărută în 2008 la Editura Limes, din Cluj-Napoca. Pe 1 ianuarie 1944, cînd avea doar 10 ani, a fost salvat ca prin minune, dar mulţi dintre prietenii lui de joacă au fost ucişi de bombardamente, în cartierul Giuleşti unde locuia. Trauma războiului şi moartea „văzută cu ochii“ i s-au întipărit profund pentru tot restul vieţii. A continuat să meargă la şcoală şi cîştiga băni ca să se întreţină. „Eram liber, părinţii mei nu mai aveau grijă de mine. Stăteam pe unde apucam. Mi-am făcut viaţa în funcţie de cum gîndeam şi de posibilităţile de atunci“, se destăinuie actorul în carte. În sălile cinematografelor de pe Calea Griviţei i s-a născut dorinţa de a deveni actor, conform celor consemnate de Mia Pădurean. John Wayne, James Stewart, Humphrey Bogart, Cary Grant sînt actorii care l-au impresionat în mod deosebit. Pe lîngă filmele văzute la cinematograful Marna, mergea să vadă şi trupele de artişti de la Teatrul de revistă, cu Titi Mihăilescu, iar mai tîrziu cu Puiu Călinescu. A început să joace în teatrele de amatori ale unor întreprinderi, care puneau în scenă Molière, Shakespeare, dar şi dramaturgie românească. Prima apariţie pe scenă a tînărului Dinică a fost cu o trupă de amatori de la Poştă, în piesa „Titanic Vals”, de Tudor Muşatescu, în rolul locotenentului Stămătescu. S-a înscris în cercul teatral al Casei de Cultură a Sindicatelor (C.C.S) din Bucureşti, iar la 22 de ani, a fost distribuit în „Jocul de-a vacanţa“, de Mihail Sebastian, în rolul lui Bogoiu. A avut şansa să fie văzut de actriţa Dina Cocea, care se afla în public, care l-a primit la cursurile ei de pregătire. După aceste cursuri, Dinică a intrat – în 1957 – la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. A absolvit Institutul în 1961, iar doi ani mai tîrziu a fost distribuit în filmul „Străinul”, în regia lui Mihai Iacob. Cariera cinematografică a lui Gheorghe Dinică însumează aproape 100 de filme. Cel mai important premiu obţinut de actor a fost cel de la Karlovy Vary, în 1976, pentru „Prin cenuşa imperiului“. A obţinut mai multe premii din partea ACIN – în 1972, 1975, 1987 (pentru interpretările din „Explozia“, „Felix şi Otilia“, „Bariera“, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, „Ilustrate cu flori de cîmp“, „Cuibul de viespi“, „Secretul lui Herodot“) şi UCIN – în 1992 (pentru „Casa din vis“), 1993 („Patul conjugal“). Cît priveşte viaţa privată, Gheorghe Dinică nu s-a căsătorit pînă la 60 de ani şi nici nu a avut copii. „Pe primul plan a stat întotdeauna munca pe scenă“, mărturisea actorul. Dar în 1995, Gheorghe Dinică fost invitat acasă la o familie de prieteni, pe care nu-i văzuse de mult timp. Acolo a cunoscut-o pe Gabriela-Georgeta, care i-a atras atenţia şi căreia i-a propus o întîlnire. Pe 2 februarie 1996, cei doi au celebrat cununia civilă, apoi, mai tîrziu, cununia religioasă. Ultima sa mare provocare în teatru a fost rolul „Mefisto“, din spectacolul „Faust“. Regizorul Silviu Purcărete şi Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu, i-au distribuit, în 2006, pe Gheorghe Dinică şi pe Ştefan Iordache, în cele mai importante roluri, „Mefisto“ şi, respectiv, „Faust“, din această superproducţie. Dar Dinică s-a retras, după 3-4 zile, de la repetiţie. În film, ultima sa apariţie importantă a fost cea din 2007 în „Ticăloşii“, în regia lui Şerban Marinescu. Gheorghe Dinică a jucat în ultimii doi ani de viaţă în serialele de televiziune „Inimă de ţigan“ şi „Regina“. Actorul Gheorghe Dinică a încetat din viaţă, marţi, 10 noiembrie 2009, în jurul orei 13, după ce, timp de 20 de zile, a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti. Pe 9 noiembrie, fusese operat de colecist, dar avea şi o infecţie cu stafilococ auriu şi candida. Diagnosticul fusese „bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, pneumonie bazală stînga în remisie, şoc septic şi disfuncţie multiplă la organe“. Trupul neînsufleţit a fost adus pe 13 noiembrie 2009 în foaierul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a fost petrecut cu aplauze timp de 15 minute de aproximativ 2.000 de persoane venite să-şi ia rămas bun. A fost înmormîntat în aceeaşi zi, în Cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu. S-a alăturat, astfel, colegilor de breaslă: Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ştefan Iordache, Nicu Constantin.

Cinemagia

 

Toma Caragiu

pag 21 toma caragiu

Unul dintre cei mai mari actori români, cu activitate bogată în teatru, TV şi film a interpretat, cu precădere, roluri de comedie, dar a excelat şi în drame, unul dintre filmele sale de referinţă fiind „Actorul şi Sălbaticii“. Maestrul Toma Caragiu s-a născut la data de 21 august 1925, în oraşul Ploieşti, jud. Prahova. Provine dintr-o familie de aromâni, tatăl său fiind Nico Caragiu şi mama sa – Atena Papastere Caragiu, originară din satul grecesc Aetomilitsa. Familia sa s-a stabilit în oraşul Ploieşti, pe Str. Rudului nr. 144, iar Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Ploieşti. La scurt timp, a fost ales pentru trupa de teatru a liceului, unde şi scrie în revista liceului „Frămîntări“. Termină liceul şi obţine diploma de Bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Facultatea de Drept, dar nu după mult timp abandonează cursurile şi se înscrie la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. Debutul, însă, pe o scenă adevărată se produce în anul 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, cînd, student fiind, în anul III, i se încredinţează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado“, în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948, este angajat ca membru la Teatrului Naţional. Iar în 1949, la 24 ani, obţine Diploma de absolvire a I.A.T.C. S-a stins din viaţă într-un mod tragic, sub dărîmăturile blocului din Bucureşti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977, fiind înmormîntat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

COMENTARII DE LA CITITORI