Miniaturi biblice (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

. Încercaţi să eliminaţi chipul lui Isus din marea pictură a lumii – nu mai rămîn decît nişte carpete kitsch.

. Dumnezeu e imparţial. El i-a pedepsit pe evrei pentru răstignirea lui Isus, înarmînd mîna generalului roman Titus să le dărîme Templul, în anul 70. Dar Dumnezeu îi bate şi pe romani, după numai cîţiva ani, în 79, prin erupţia Vezuviului.

. Nu cred în teoria evoluţionistă a lui Darwin. Dacă viaţa a evoluat de la microorganismele marine pînă la om, atunci, unde sînt fazele intermediare? În recife, în stînci, în zăcăminte de tot felul se păstrează cochilii de melci şi alte fosile – de ce nu s-au păstrat, oare, şi acele forme de viaţă care să facă legătura moluştelor cu omul? Foarte simplu: pentru că aşa ceva nu există. Omul e o creaţie a lui Dumnezeu.

. Nu trebuie să-i ironizăm pe Papa Ioan Paul al II-lea şi pe Ronald Reagan pentru că, în tinereţe, au fost actori. Dumnezeu a hotărît ca ei să joace rolul vieţii lor, în piesa care a schimbat faţa lumii.

. Europa Unită este răspunsul pe care Franţa şi Germania îl dau terorismului de stat, din ce în ce mai insuportabil, practicat de Statele Unite. Capitala Europei Unite nu poate fi decît Roma, iar preşedinte – Papa.

. Celor pe care îi iubeşte, Dumnezeu le face teribile scene de gelozie.

. Nu vă faceţi iluzii: nu există decît o singură viaţă de apoi!

. Decît să te strîngă Dracul la piept, mai bine să te bată Dumnezeu.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din volumul „Artificii“)

COMENTARII DE LA CITITORI