Minţim cu neruşinare şi nu ne bate Dumnezeu

in Editorial

E inutil să vă mai spun eu că totul se trage de la unguri şi de la apucăturile lor nenorocite. Şi că în aceeaşi oală se află amestecat Grupul pentru Dialog Sexual al lui Stelian Tănase-Cioroi, însă nu în mai mare măsură ca Arpad-gic şi patroana lui la fel de pisicoasă…
La fel de inutil e să vă fac capul mare ca să vă explic în cuvintele mele că lui Nicolae Ceauşescu ar trebui să-i facem o statuie; dar ce zic eu statuie, un monument, că material s-ar găsi, am demola toate coşmeliile astea privatizate şi toate redacţiile în care s-au pripăşit şlehte de burtă-verde. Toate canaliile şi troglodiţii dau apă la moară unei aşa-zise democraţii, plină de toate ororile. L-au mai împuşcat şi pe Ceauşescu, săracu, Dumnezeu să-l ierte, că s-a dus ca săraca mama, dar lasă, că-i trag şi lui un recviem.
Na, că nu mai ştiu de unde pornisem, dar cred că de la unguri, că eu aşa obişnuiesc. După cum se ştie, Ungaria se pregăteşte de război. Neobrăzarea fascismului honvezilor nu are limite, e nelimitată, adică incomensurabilă, ca şi tirajul nostru, că o să redresăm economia naţională, o să ajungem să exportăm ziare, păcat că nu ne ajută P.M. Băcanu.
Deci bozgorii se pregătesc de conflagraţie, cumpără armament, dar nouă nu ne pasă, avem ac de cojocul lor, am ajuns de două ori în Istorie la Budapesta, başca am mai fost şi eu o dată. Că şi vorbeam cu conu’ Jenică într-o zi – el e un mare scriitor, a luat şi Herder-ul – ne-ar trebui un guvern militar, dar cu cine să-l faci, cu tehnocraţi, cu de-alde Pleşu, că nu ştie să ţină o puşcă, ar fi bun numai la popotă, sau cu alde Săndulescu, care-a făcut stagiul militar la dorobanţi, dar l-au clasat de pe-atunci înainte de termen că era prea bătrîn?
Ne-am duce noi voluntari, dar metr nu poate că are familie, nu poate s-o lase pe Marga singură, că cine ştie ce i se mai întîmplă şi cu cine, şi apoi nu cadrează; eu nu pot, că trebuie să scriu revista asta de la un cap la altul, mă mai ajută Mitrica Floroi, care, oricum, cinci zile pe lună nu poate.
Şi dacă nu iese fiţuica, cine vă mai informează, informatori ca la noi nu găsiţi nici în presa americană, care vă daţi seama că nu e mare rahat din moment ce acolo e permis şi legal să apară hîrdăul ăla universal al lui Buboiu, care dacă-i mai ia şi pe Tapiru şi pe Petre Mihai Bigamu e tacîmul complet, se scufundă America precum Atlantida de care scria aşa frumos Adrian Păunescu (eu, personal, nu ştiu, n-am fost acolo).
Că de aia ne şi înjură toată media din toate mediile. Ei, ticăloşii, dacă ne critică de mamă, e pe invers, adică zic aşa din invidie, să nu-i credeţi, la noi e pe bune, dacă spurcăm pe careva, e pentru că aşa şi e, adică exact şi precis. Ei de aia ne şi covîrşesc cu probe, să fie plauzibil. Eu ce dovezi să aduc? Am zis de Robu că hălăduia în popoul nud prin urbe, sau de unguri că sînt cam boanghini de felul lor, păi astea sînt adevăruri axiomatice, ar fi suspect să dovedesc.
Aud că şi aşa se slăbeşte apărarea armată românească, prin plecarea a 300 de flăcăi din garda Cotroceniului. Carevasăzică, rămîne preşedintele ales descoperit, să-i dea bagabonţii cu sticle incendiare în cap, care nu e de cauciuc natural, ca al lui Răzvan Theodorescu, ci dimpotrivă. Pleacă tinerii noştri ca brazii pentru şapte mii şi ceva dolari pe lună, de parcă ăştia ar fi bani, nu că zic eu, că noi doi de-abia am încropit revista asta, şi abia peste o lună-două atinge catralionul de exemplare, dar, aşa, în principiu.
Pleacă flăcăii în Golf, în loc să stabilizeze economia românească, sau să se constituie o gardă la mormîntul lui Ceauşescu, să nu joace dezaxaţii foot-ball cu ţeasta lui, cum aud c-au făcut cu-a lui tac-su. Pleacă flăcăii, zic, şi pericolul unguresc pe noi cît casa, dar ce spun eu, cît Empire State Building, sau Casa Poporului, că ziceţi toţi că răposatul n-a făcut nimic bun, dar mergeţi cu metroul şi cu canalul şi cu alte ctitorii…
V-aduceţi aminte cum s-a opus el la invadarea Cehoslovaciei. În 1968?, de l-am iubit atunci ca pe tata, nu mi-e ruşine s-o spun, şi nici frică, ar fi culmea. Cine a dat buzna imediat? Ungurii. Ei s-au gudurat întotdeauna pe lîngă alţii mai mari ca ei, doar-doar li s-o arunca un ciolan.
Uite şi la pastorul ăla al lor, care pregătea o invazie la Timişoara, şi dacă acolo, că nu-i la graniţa cu ei, vă daţi seama ce era la graniţa cu ei. Popa ăla reformat, care minte la concurenţă cu noi, e capul tuturor răutăţilor. Porcăria e că are audienţă, că avem şi emisiune în limba maghiară, şi dacă era la un post din Marghita mai era cum mai era, dar pe postul naţional al omului spîn e strigător la cer, ce mai!
Şi mass-media noastră doarme, noroc cu noi,
ne-am ridicat ca nişte patriarhi, sau, ce spun eu, ca nişte sfinţi, că ne şi scrie lumea la redacţie ceva de speriat. De-aia am şi scris sextetul de articole „Atenţie la Ungaria!” care e solicitat, cu revistele adiacente, cu tot, în RFG, Franţa, SUA, Austria, Italia, Spania, Australia, Kenia, Cehoslovacia, Emiratele Arabe Unite, SUA, Marea Britanie, Brazilia, SUA, Noua Caledonie, Albania, Malta, Yalta, SUA, Congo şi Botswana, fără a mai vorbi de Statele Unite ale Americii. Din Botswana cel puţin, ca să ne închidă gura, ne-au trimis un maldăr de devize locale de-a trebuit s-o reanimăm pe Marga.
Ştiaţi c-a fost necesar să se constituie un Comitet naţional al românilor refugiaţi din anumite localităţi din Transilvania din cauza şovinismului maghiar şi mutaţi în anumite localităţi din Transilvania unde se distribuie pe bază de abonament colectiv revista noastră? Ştiţi că unii români, cam vreun sfert de milion, au trebuit să părăsească România din cauza maghiarilor? Ei mănîncă acum pîinea exilului, plîng şi citesc „România Tare”. Nu se întorc aici decît spionii şi trădătorii, cum ar fi Max Tăbuş, Doru Gaia, Aristide Cataroiu şi Radu Tîmpeanu, care sînt aşa, la cataramă, cu Domokos Geza şi Suto Andras, ăla care se uită mono, că bine i-au făcut, că şi ei sînt nişte violenţi şi nişte sadici.
La Tîrgu Mureş, de exemplu, au ars de viu un exemplar al ziarului nostru, despre care se spune că a înălţat în văzduh o flacără tricoloră.
Alte dovezi de ticăloşie maghiară? La Facultatea de medicină din Tîrgu Mureş, înaintea unei disecţii, studenţii din anul I ezitau să se apropie de cadavru. Profesorul maghiar le-a spus, se pare, „haideţi, curaj, imaginaţi-vă că-i Iliescu!”, la care studenţii, ca nişte studenţi ce erau, au tăbărît pe sărmanul corp şi l-au ciopîrţit. Vedeţi unde duce instigarea maghiară? Dacă era chiar domnul Ion Iliescu?
Ăştia profanează tot ce avem noi mai scump, sau, mă rog, unii dintre noi.
Acum că mi-am adus aminte, daţi-mi voie să reproduc aici o strofă din nemuritoarele mele versuri, publicate şi în volum.
„Să nu ne facem legea de ruşine,
împletituri păgîne şi creştine
mama-i acum sub teancu’ de mortar,
şi Ceauşescu-n Ghencea militar.”
(Corneliu Vadim Tudor — „Poezii cenzurate” Editura Adrian Păunescu, fără an, Budapesta)
Şi, ca să revenim la problema maghiară: ea există, se află în toţi, şi mai presus de toate în cultură. Şi ce pretenţii poţi să ai într-o ţară unde preşedintele Uniunii Scriitorilor e poetul Mircea Libidinescu, iar ministru al culturii Andrei Preşu? În această ţară, noi trebuie să ne ocupăm de toate. Noi scriem literatura naţională, noi dăm peste bot pretendenţilor maghiari, noi acordăm premiile revistei „Săptămîna pe scurt”, noi la Alba Iulia, tot noi la Sala polivalentă, noi la Palatul Cotroceni, tot noi la Academia de Poliţie. Păi ce, sîntem ubicui? Cît aş fi eu de mare, tot nu pot să le acopăr pe toate.
Şi cînd te gîndeşti că sînt singurul care păstrează tradiţiile ortodoxe, care în contextul unei prese desfrînate şi de scandal fac o revistă de înaltă ţinută morală şi culturală.
Fraţi români, aveţi încredere în mine că ştiu eu ce vă spun, am rezistat eu pe vremea lui răposatu’, m-am scos şi acum, ceea ce vă doresc şi vouă.
Pînă la aprobarea de către Parlament a unei legi conform căreia abonamentele la revista noastră să devină obligatorii, citiţi-o de bună voie şi nu vă uitaţi că nu ne bate Dumnezeu. Să vă spun un secret: n-are cum, e maghiar.

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 4 ianuarie 1991)

COMENTARII DE LA CITITORI