MINUNEA DIN PIAŢA CONSTITUŢIEI

in Cãlcîiul lui Ahile

Acum 25 de ani, o campioană olimpică şi mondială la canotaj, Valeria Răcilă, neîntrecută, la vremea ei, mulţi ani, stătea pe iarba Stadionului „Tineretului“ (astăzi „Iolanda Balaş“), răsuflînd încă greu după finalul spectaculos pe care îl avusese la Maratonul Internaţional al oraşului Bucureşti şi, printre respiraţiile adînci, îi spunea organizatorului acelui Maraton: „Domnule Silviu, eu vreau să vă ajut să organizăm un Maraton precum cele din marile oraşe ale lumii. Nu ca acum, cînd am fost nevoiţi, în mare parte, să alergăm printre maşini, iar traseul s-a desfăşurat mai mult în afara Bucureştilor“. Avea dreptate Valeria. Înainte de revoluţie, lumea era sătulă să aştepte pe la intersecţii, uneori şi cîte o oră, pînă trecea maşina lui Ceauşescu, iar Miliţia nici nu voia să audă de organizarea unei curse care să închidă unele artere de circulaţie. În 1991, obţinuserăm un mare succes cu aprobarea plecării în cursa de Maraton din faţa Teatrului Naţional (Piaţa Universităţii) şi cu parcurgerea traseului, doar vreo 2 ore, pe artere de la marginea sau chiar din afara oraşului, după care, mai mult forţaţi, agenţii de la Rutieră au trebuit să dea drumul la circulaţia maşinilor. Nu mai spun de alte cifre comparative de la primul Maraton al Bucureştilor, cum ar fi numărul participanţilor la cursa clasică, atunci în jur de 100, iar acum de peste 5.000! Concurenţii, mai mult de jumătate dintr ei, au alergat Maratonul în pantofi de stradă sau chiar în opinci (un concurent din judeţul Prahova)! Iar în cursa populară au fost fete care au alergat în pantofi cu toc! Maratonul Internaţional al Bucureştilor a durat 3 zile, o adevărată minune, şi au fost organizate în acest interval expoziţii şi standuri diferite, curse de jogging pentru copii în scutece! Da, Da! Nu este nici o greşeală. S-au întrecut mămici sau tătici cu odraslele lor în cărucior, s-au întrecut pe distanţa de 850 m copii între 5 şi 8 ani, iar pe 1,4 km au alergat cei de 9 şi 12 ani şi, cu toată ploaia care nu a încetat, au participat peste 1.400 de copii. A doua zi, s-au desfăşurat cursele de Maraton, Semimaraton şi Ştafeta Maraton de 4×10,5 km, la care au participat în jur de 6.000 de alergători, cu toate că taxele de înscriere au fost mai mari decît la Maratoanele precedente, dar atunci s-au strîns şi mai mulţi bani pentru operele de caritate (peste 100.000 de euro), bani oferiţi de organizatori. Organizatori? Aceeaşi Valeria Răcilă van Groningen, precum şi echipa ei de peste 1.000 de voluntari. În 1991, am avut doar 6 voluntari; în rest, totul trebuia plătit. Steven van Groningen, preşedintele generoasei Raiffeisen Bank, care suportă cele mai multe dintre cheltuieli, este soţul Valeriei, fost, şi el, campionul Olandei la canotaj, pe care l-a cunoscut la o Ediţie a Jocurilor Olimpice. „Cine s-aseamănă s-adună“, spune un proverb românesc. Generozitatea, înţelepciunea şi modestia Valeriei se regăsesc din plin şi la soţul ei, care a învăţat limba română şi o vorbeşte mai corect decît mulţi români… „Am ajutat la organizarea acestei ample manifestări sportive şi mă bucur că am putut să preluăm iniţiativa dvs. şi să îi dăm o asemenea amploare. Ne bucurăm că în acest domeniu am putut ajunge aproape la nivelul celor mai mari Maratoane ale oraşelor lumii şi le mulţumim numeroşilor sponsori care ni s-au alăturat. Dorim ca România să ajungă la un asemenea nivel şi în alte domenii de activitate“, a declarat Steven van Groningen.
Şi ca să fim corecţi, proverbul pomenit mai sus a fost răspunsul Valeriei, cînd i-am lăudat soţul. Este o adevărată plăcere să cunoşti această familie, care, pe lîngă modestia rar întîlnită la personajele cunoscute în societate, a crescut 2 băieţi, de asemenea cu calităţi remarcabile care, de pildă, în timpul vacanţelor universitare, au muncit pentru a avea bani de buzunar.
Între minunăţiile din Piaţa Constituţiei, am remarcat cîteva standuri sau corturi separate, organizate de sponsori sau asociaţii umanitare, ale căror nume ne-au rămas în memorie. Urmează să mai revenim asupra lor, mai ales că multe au fost, aşa cum am scris mai sus, organizaţii cu scopuri umanitare pe care este bine să le cunoaştem. Trecînd prin acest veritabil sat al sporturilor, am remarcat o interesantă cursă cu obstacole montată de ADIDAS, dar care avea numele în limba engleză. Păcat că încă nu am înţeles că, în România, nu toţi românii ştiu limba engleză şi că trebuie să luptăm pentru apărarea limbii române, pentru a nu dispărea ca naţie. Dar mai avem multe de spus despre acest eveniment care va intra în istorie.

Silviu Dumitrescu

COMENTARII DE LA CITITORI