MINUNILE EXISTĂ, SĂ NU VĂ ÎNDOIŢI! – O mare minune a Sfîntului ierarh Nicolae (2)

in Pagină creştină

„Povestea arabului creştinat în biserica voievodală ctitorită de Constantin Brâncoveanu“
Arabul Nicolae se spovedeşte naşului său ori de cîte ori poate şi simte nevoia. Iar acesta îl ascultă şi îl binecuvîntează. Sfîntul Martir Constantin Brâncoveanu se bucură, din Rai, după trei veacuri de la martiriul său de pe malul Bosforului. Un musulman a fost creştinat în Biserica Sfîntul Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României. Naş i-a fost preotul care l-a botezat, parohul ctitoriei brâncoveneşti, dr. Emil Cărămizaru. Pe libanezul Abdul Nasser îl cheamă, de patru ani, Nicolae.
Abed, cum îi zic prietenii lui Alwan Abdul Nasser, are 45 de ani şi s-a născut la Beirut. Destinul său, pînă la un punct, nu diferă cu mult de al altor arabi care s-au însurat cu românce. Atît doar că nu ea s-a convertit la Islam şi s-a dus după el în Liban, ci el s-a botezat ortodox şi s-a stabilit în România, într-un sat de lîngă Buzău. „Am cunoscut-o pe Gabriela în Liban. Ea era ospătăriţă şi eu bodyguard la un parlamentar libanez”, se emoţionează uriaşul cu alură de luptător. S-au plăcut şi s-au luat. Abed provenea dintr- o familie cu 5 băieţi şi 3 fete. Acum e şi el tată de 8 copii, dar invers. Gabriela i-a făcut 5 fete şi 3 băieţi! În 1994, cei doi au venit prima oară, împreună, în România. Au stat la noi un an şi ceva, dar s-au întors în Liban. Acolo, el cîştiga mai mult. „În 2002, Gabi s-a întors acasă cu primii noştri doi copii. Se îmbolnăvise soacră-mea…”, oftează Nicolae, fost Abdul. O perioadă a făcut naveta, dar naveta Beirut-Buzău era prea scumpă: „Soacră-mea s-a rugat la Dumnezeu să nu moară pînă nu vin de tot aici…”. A venit şi a devenit creştin ortodox.

8 copii, cu toţii botezaţi creştin-ortodox
„La început, soacră-mea nu mă «halea deloc»! Abia după 5 ani, cînd a văzut ce grijă am de soţie, ca de o prinţesă, s-a schimbat toată relaţia între noi. Pînă atunci, eram ca doi cocoşi…”, îşi aminteşte Nicolae, hazliu, de războiul domestic cu soacră-sa, care nu concepea ca fiica sa să se mărite cu un musulman. „La sfîrşit, m-a iubit foarte mult! Îmi zicea: «Băiatul meu»… Dumnezeu s-o ierte!”, îşi face creştinul o cruce largă.
Acum, are cu Gabi 8 copii. La început, au venit fetele, 5 la număr, de parcă nu se mai terminau: „Băieţii au sosit la urmă!”, e fericit Abed. Îi cheamă, de la cea mai mare, la cel mai mititel, astfel: Maria – de 20 de ani, şi Sara – de 18 ani, ambele născute la Beirut; Florentina – de 14 ani; Rania – de 11 ani; Diana, de 9 ani şi băieţii: Ahmed Vasile – de 7 ani; Emil Issa – de 6 ani, şi mezinul, Mustafa Mihai Gabriel, de numai 9 luni. Toţi sînt botezaţi ortodox!

Vrea să-şi treacă numele de botez în acte
De botez s-a bucurat şi el. „Părintele Cărămizaru m-a creştinat şi pe mine!”, se emoţionează uriaşul libanez. Amîndoi rîd cînd îşi amintesc cum s-au cunoscut. „Era aici, la biserică, într-o echipă de muncitori. Făcea de toate: zidea, zugrăvea, vopsea, lucra la electrice… Se pricepea la toate!”, îl laudă parohul bisericii brâncoveneşti. Abed rîde, cu gura pînă la urechi: „«Handy Man»! Aşa zic americanii la ăla de repară orice”. La început s-au tatonat. Părintele era autoritatea în persoană, şi el un simplu muncitor. S-au cunoscut.
Acum, după 14 ani de cînd s-a stabilit în România, unde a intrat cu viză, legal, are permis de şedere şi drept de muncă. Atîta doar că nu prea îl angajează lumea, cu contract. Mai tot timpul a muncit ca zilier. Cerere de cetăţenie n-a făcut, încă, deşi are dreptul: „Costă mult formalităţile: traducerile actelor, legalizările… E birocraţie! O s-o fac, cu ajutorul părintelui, într-o bună zi”, e încrezător Alwan Abdul Nasser că îşi va trece în acte şi numele de Nicolae, primit la botez.

A rămas în România la dorinţa soacrei
Abed vorbeşte bine româneşte, chit că mai stîlceşte cuvintele mai complicate şi o mai dă pe argoul de şantier. Părintele Cărămizaru se amuză: „Îl sun odată şi-l întreb: «Unde eşti, Nicolae?». Şi el zice: «Sînt în tîrlă, părinte». Săracu’, era pe turla bisericii unde vopsea o balustradă”…
Şi, totuşi, nu-i e greu, aici, departe de ţara unde s-a născut şi de rudele şi prietenii săi de acolo? „A fost greu. Cînd era soacra pe patu’ de moarte, ne-a rugat pe mine şi pe Gabi să nu părăsim casa părintească, de la Costeşti, judeţul Buzău. Socră-miu era şi e semi-paralizat. Io aveam bilet de întoarcere la Beirut la unşpe noapte, după ce am înmormîntat-o…”. Au făcut un consiliu de familie şi au decis: rămîn pe loc! De atunci, de peste 11 ani, a mai fost în Liban doar o singură dată, anul trecut.

(va urma)
Preot Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI