Miracolul cireşelor de mai

in Lecturi la lumina ceaiului

Glas de privighetori răsună de peste tot, în scorburile dimineţii cu lapte de lună prelins prin fiecare vîrf de copac, de la înălţimea cerului, cu muguri zvelţi de vară, cu paşaportul dat spre viză soarelui-înger, să intre pe ţarinele noastre. Apa susură în izvoare la adierea vîntului, întors vitejeşte din lupta cu aisberguri de nori şi ploi pestriţe.

Şi-mi vine să strig de bucurie, uitîndu-mă la cireşele de mai cum stau cocoţate, cu sînii în bluze de jăratic, la umbra frunzelor străvezii. Funigei de ceară albă dansează dinspre o tufă de trifoi, de pe un dîmb cu măcriş, descălecînd întru iubiri de iasomie şi de leuştean pentru un borş cu carne de miel. Aşa e cînd anotimpurile îşi schimbă straiele de la o iarnă la alta, de la venirea berzelor şi pînă la căderea brumei… Se zice că aşa e scris de guşteri pe pălăriile frunzelor de brusturi, gata să spună adevărul despre cum a luat naştere muşuroiul de furnici pe pajişti cu herghelii de cai zlobozi, lîngă bujorul amiezii ca un bulz de ceară roşie. Şi iată că veselia mea de-acum începe, cînd îmi prind de suflet cercei de cireşe, cu privelişti de diamant de rouă şi azimă de cîntec de guguştiuc singuratic în faţa ploii, care merge de-o seară pe cărări cu umbra iepurelui şi rugi de mure, cu ochii zbenghiuiţi cu măduvă de salcie dulce, să nu se sperie Moş Martin, cînd o da iama să cînte la ţambal din dorurile sale de care nu am habar, chiar dacă am colindat în copilărie prin palatele pădurii, cu găinuşe ducînd după dînsele cohorta lor de puişori golaşi, adunînd din ierburi mărgele de sîmbăta cucilor şi steluţe de săpunaş, de spălat penele de faldurile nopţii care, cînd tună, se crapă văzduhul, pentru a se înălţa în rîzgîieri veveriţe, cît mai sus, întru mirarea cîntecului buhaiului, din oglinzi de ape cu ghioluri perpendiculare obcinilor, pe care aleargă popîndăii, care-ncotro, la sărbătoarea de botez a codrului cu piuit de graur. Şi-i vreme bună, cu miere pe pervazul fîntînii dintre dealuri, cu voievozi de strajă la hotarele spicelor de grîu… Şi iată că scriu, încălzindu-mi inima la focul sacru al cireşelor-

minuni, cel aidoma focului de sub pirostriile pe care stă ceaunul cu laptele dat în clocot, amintindu-mi de străbunii mei de odinioară, cînd turmele s-au aşezat la păscut, la poale de munţi cu păşuni de ierburi alese… Şi iată că scriu, ascultînd cum, prin cuiburi, puii de păsări sălbatice cîntă cu lacrimi de bucurie la lăsarea serii, văzîndu-şi părinţii întorşi la ei de pe unde i-a purtat zborul întreaga zi, ca să le aducă hrană, să-i înveţe nefrica de noapte… Şi iată că dorul mi se aprinde după livada din copilăria mea, cînd îi vedeam cireşele cum dădeau în pîrgă, de mi se umplea gura de salivă… Cireşe de care încă nu m-am săturat, fiindcă nu voi înţelege niciodată care e secretul, de luna Mai se scaldă într-atîtea frumuseţi şi cum de nimeni nu le poate dezlega tainele. Dar nici nu vreau, de teamă să nu se deşire prea repede filele din calendar… Şi iată că acest Mai mă dezmiardă la o cină romantică de cireşe, cu inimă de miere şi sîmburi de aur… Primele cireşe din an, o splendidă binecuvîntare a naturii, care izvorăşte la tot pasul din orice, mai ales din burguri de stele virgine, care se rostogolesc în ape cu feţi-frumoşi şi codru cu alai de nuntă şi drumeţii de porci mistreţi, cu căprioare zvelte înmulţindu-se aici, pe această gură de rai, şi-mi aduc aminte, în fiecare an, de poznele din copilărie, cînd mă topeam de ciudă că nu reuşeam să desluşesc miracolul cireşelor de mai!

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI