Mircea Badea, deştept om!

in Lecturi la lumina ceaiului

„Importantă este răzgîndirea“, constata Mircea Badea, acest băiat dezgheţat de la Antena 3. Şi avea dreptate. Adică răzgîndirea marelui politician, devenit, dintr-odată, mic, mic, mic, Crin Antonescu. Unu: de la candidatura la Preşedinţia ţării. Doi: de la înalta funcţie de preşedinte al PNL, singurul partid istoric rămas în viaţă după decesul subit al PNŢCD. Dar de ce acest politician, cu nume frumos, de floare – sincer, mie nu prea mi-a plăcut, că-mi amintea aprig de un alt penelist, şi el destul de foarte bun politician, membru al acestei formaţiuni, tuciuriul coroiat Halaicu, care a devenit, prin promisiuni mincinoase, primar al Capitalei şi i-a păstorit pe naivii bucureşteni timp de 4 ani, fără să lase măcar o amintire frumoasă, vreau să spun o realizare – de ce, dragi ,,tovarăşi şi pretini“, s-a schimbat atît de mult? De ce cotitura asta la 180 de grade, la iubitul prezidenţiabil, omul charismatic, cu surîs de fecioară nevinovată, de l-a făcut pe Tribun să-l alinte cu diminutivul îngeresc (serafic) Crinuţa? De ce această metamorfoză a îngerului, nu a vampirului, ca în superba poezie a lui Charles Baudelaire? De ce, de la vehementul contestatar, virulent critic al lui Băsescu, a ajuns, cum proorocea atotştiutorul jurnalist Mugur Ciuvică, prieten al lui Zeus?

Ce scînteie divină, ce inspiraţie politică dumnezeiască l-a putut arunca în tabăra duşmanului său declarat, cu care a fost, mereu, în conflict, în ultimii 2-3 ani? Cum a putut rupe USL-ul, ca candidat (sic!) pentru sublima funcţie de preşedinte al României şi sublimul tron de la Cotroceni al acestei alianţe cu PSD-ul lui Victor Ponta? Că de minusculul PC al lui Voiculescu nu mai încape vorba. Ce lucru magic, neştiut de sărmanul Crin, s-a petrecut în agitata lui existenţă şi ce revoluţie (revelaţie) în gîndirea lui, de a putut, cu de la sine voie şi voinţă, să schimbe macazul, astfel încît să scoată PNL-ul de la ALDE, care l-a ajutat şi a susţinut mereu România, şi să treacă, subit, cu arme şi bagaje, la acel PPE, formaţiune care ne-a denigrat tot timpul? Cum se face că, aşa, tam-nesam, Crin Antonescu a început să lingă unde scuipase, mînios, nu cu mult timp în urmă? Adică de la frumoasa iubire faţă de Ponta şi FSN, pardon, PSD, să treacă la o ură lascivă, neverosimilă pentru oricare om cu mintea-ntreagă?

Cum poţi, acum, să critici vehement ciuma roşie, cînd pînă mai ieri o adulai şi umblai peste tot (Parlament, Guvern şi alte sindrofii), braţ la braţ cu ea? Ce fapt abominabil, misterios, s-a putut petrece cu chipeşul politician de dreapta, ca să-l abată de la dreapta lui cale şi să apuce, după părerea noastră, pe o necunoscută potecă care (sic!) nu poate duce decît într-o fundătură?

Cum nu s-a gîndit domnul Crin la imposibila dragoste? Cum de nu a intuit, cu mintea lui de om inteligent, şi nu de student repetent, situaţiile ridicole în care-i aruncă, cu nonşalanţă (sic!), pe liberali şi chiar pe cei dragi?

Scena de pace şi amor ghebos dintre procuroarea comunistă şi soţia sa, Adina Vălean, mi s-a părut destul de foarte ridicolă, dar nu chiar grotescă. Cum a putut acest politician, pe care Radu Tudor l-a declarat, ritos, „cel mai mare orator al României“ – lucru exagerat, desigur, domnul Corneliu Vadim Tudor fiind, indiscutabil, cel mai abil vorbitor de Limbă română pe care îl ştim, astăzi, în viaţă -, să semneze sentinţa decesului politic cu propria mînuţă? Radu Boroianu avansa supoziţia, de Ziua Copilului, la o emisiune TV, că tot mîna ,,Băsescului“ ar fi la mijloc. Ar fi vorba despre nişte înregistrări ale Serviciilor. Dar cît de compromiţătoare să fie aceste arme şantajiste ca să-l termine (ăsta cred că e cuvîntul potrivit) pe ex-şeful liberal, personaj care părea predestinat unei mari cariere politice? Acum totul pare că s-a sfîrşit, vorba poetei. Deşi, mărturisim, nu prea ne-am dat în vînt după marele Crin Antonescu, regretăm, sincer, ieşirea lui, nu prea glorioasă, chiar şifonată, din scenă. ,,C’est la vie!“, cum spunea, hîtru, un amic de-al meu.

George Militaru

P.S.: Mă întorc la Mircea Badea, care, orice s-ar spune, e un om destul de foarte deştept. Iată cîteva reflecţii ale acestuia, într-o emisiune TV: „Traian Băsescu – la balamuc! Acum!“ (ţipa omul de televiziune, n.n.). Şi îşi continua logica impecabilă: „Cine e mai bun? Unul care loveşte un copil – şi nici măcar nu e al lui -, sau unul care scuipă, pe chelie, un individ?“. Raţionamentul bădesc mi se pare bun. De ce Traian Băsescu n-a fost vîrît la balamuc, şi zglobiul ăla, care şi-a arătat simpatia faţă de şeful nostru de stat, oferindu-i o ditamai flegma în ochi, o flegmă drăgăstoasă şi drăgălaşă, a fost reţinut? Dragi tovarăşi, păi nu e cinstit!

COMENTARII DE LA CITITORI