Mister dezlegat după mai mult de 2.000 de ani.

in Curiozități

Ce s-a întîmplat cu armata dispărută într-o furtună de nisip?

 

Unul din marile mistere ale Antichităţii este dispariţia armatei regelui Cambyses în deşertul Egiptului, în jurul anului 524 î.Chr. Potrivit lui Herodot, cei 50.000 de soldaţi persani au fost înghiţiţi de o furtună de nisip şi au dispărut fără urmă. Această povestire fantastică a devenit o adevărată provocare pentru arheologi, care au încercat să găsească armata pierdută a lui Cambyses, unii crezînd chiar că vor descoperi soldaţii îngropaţi în nisip. Acum, egiptologul Olaf Kaper, de la Universitatea Leiden, spune că a aflat adevărul. În timp ce cerceta un templu din Oaza Dachla, construit de faraonul Petubastis al III-lea, el a descifrat toate titlurile oficiale ale acestuia. Astfel, a reuşit să reconstituie evenimentele de acum mai mult de 2.000 de ani. Kaper susţine că faraonul Petubastis a învins armata regelui persan, bătălia finală avînd loc chiar lîngă Oaza Dachla, unde îşi avea baza militară faraonul. Deci, armata lui Cambyses nu a fost înghiţită de nisip, ci a fost înfrîntă, fiind nevoită să se retragă. Iar Petubastis, pe atunci un simplu lider rebel, a cucerit mare parte din Egipt şi a devenit faraon, fiind încoronat la Memphis. De unde a apărut, deci, povestea bizară relatată de Herodot? După doar 2 ani de la înfrîngere, noul rege persan Darius I a cucerit Egiptul şi a decis să spele ruşinea păţită de predecesorul său. Aşa a lansat varianta unui fenomen natural care a oprit din drum puternica armată persană. Peste doar 75 de ani, istoricul grec Herodot a preluat această poveste şi adevărul privind soarta armatei lui Cambyses nu a mai fost cunoscut de nimeni.

COMENTARII DE LA CITITORI