Mistere antice: Piramida lui Keops şi Sfinxul (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

„Giza Power Plant, Technologies of Ancient Egypt“ (Santa Fe, NM, 1998), a lui Christopher Dunn, este una dintre cele mai importante cărţi ale neortodoxiei recente a piramidelor. Dunn este inginer, născut în Manchester, Anglia, în 1946, unde a început ca strungar zilier. A emigrat în Statele Unite în 1969 pentru a lucra în industria aerospaţială şi a avansat, ajungînd inginer de proiect pentru un producător de elemente pentru industria aerospaţială din Illinois şi este descris ca „maestru în meserie”. A petrecut mai bine de 30 de ani fabricînd piese de precizie pentru motoare cu reacţie, activitate care presupune folosirea de metode neconvenţionale, precum prelucrarea cu laser. Îndelungata lui carieră de mecanic şi inginer trebuie avută în minte înainte de a-i respinge concluziile: în domeniul ingineriei, Dunn ştie despre ce vorbeşte, în timp ce criticii lui se poate susţine că nu.

Dunn spune că a început să fie interesat de piramide în 1977, cînd a citit cartea lui Peter Tompkins, „Secrets of the Great Pyramid“ (New York, 1971) şi s-a convins că acest edificiu nu era un mormînt gigantic pentru un faraon, ci „o mare maşină”. Dunn a vizitat piramidele de mai multe ori şi a ajuns la concluzia că în Egiptul antic a existat un sistem de fabricare avansat. „Fără nici o îndoială, unele dintre artefacte [din marea piramidă] au fost produse folosindu-se strunguri”. După cum am arătat mai sus, Dunn susţine că marea piramidă conţine nenumărate artefacte a căror existenţă pur şi simplu nu poate fi explicată prin tehnologia primitivă disponibilă în urmă cu 4.000 de ani. Dar el merge şi mai departe, susţinînd ceva cu mult mai extraordinar, că marea piramidă nu a fost un mormînt, ci o uzină electrică. Am indicat că atît Dunn, cît şi alţi egiptologi au observat că, în mod surprinzător, nu există pur şi simplu nici o dovadă că vreo mumie ar fi fost vreodată plasată în marea piramidă. Deşi jefuitorii de morminte ar fi putut fura caseta mumiei sau vreo comoară din preajma ei, nu există pur şi simplu nici o rămăşiţă sau fragmente care să sugereze că acolo ar fi fost vreodată un mormînt, în timp de pasajele de trecere din marea piramidă sînt pur şi simplu prea joase şi înguste pentru deplasarea unui sarcofag. Într-adevăr – şi împotriva convingerii populare – într-o piramidă veritabil egipteană, nu au fost niciodată găsite rămăşiţe omeneşti. Jefuitorii de morminte ar putea foarte bine să fure comori, dar de ce ar fura sarcofage?

Explicaţia lui Dunn este că vechii egipteni au construit marea piramidă ca generator electric gigantic. Sursa lui de energie au constituit-o vibraţiile constante ale crustei terestre, captate cu ajutorul unui rezonator a cărui frecvenţă era aceeaşi sau o armonică a frecvenţei pămîntului, producînd ceea ce în inginerie se numeşte un oscilator cuplat. Potrivit lui Dunn, marea piramidă este, într-adevăr, în rezonanţă armonică cu vibraţiile pămîntului şi acţionează ca un cornet acustic pentru captarea şi ghidarea acestor vibraţii. Camera Regelui, misterioasa încăpere din apropierea centrului marii piramide, este construită din granit de Assuan şi conţine 55 de procente sau mai mult de cristale de cuarţ. Ea acţiona ca un transductor, prin intermediul a ceea este cunoscut drept efect piezoelectric, pentru a produce electricitate. Marea Galerie servea ca un rezonator de tip Helmholz (după cum sînt acestea cunoscute în limbaj tehnic) pentru a concentra vibraţiile primite în toată masa piramidei. Potrivit lui Dunn, Muzeul din Cairo deţine artefacte din piatră care sînt probabil rezonatoare de tip Helmholz; se pare că nu au nici o altă destinaţie evidentă. Aceste forme de energie, acustică şi electromagnetică, umpleau Camera Regelui. Acolo veneau în contact cu hidrogenul produs printr-o reacţie chimică în Camera Reginei. Atomi individuali de hidrogen se înălţau apoi la o stare superioară. Mai mulţi paşi, bazaţi pe tehnologii înalte, erau adăugaţi pe parcurs, atomii de hidrogen amplificîndu-se şi reamplificîndu-se de miliarde de ori. Aceasta producea o cantitate extraordinară de energie electrică, colectată într-un receptor de microunde din peretele sudic al Camerei Regelui, apoi reflectat în afara piramidei şi distribuit în întregul Egipt. Acesta nu era realizat prin intermediul transmisiei electrice pe care o cunoaştem noi, transportul prin cabluri electrice, ci iradiată printr-un sistem fără fire de tipul celui imaginat la începutul Secolului XX de Nikola Tesla, marele inventator şi inginer pe care furnizorii convenţionali de energie l-au marginalizat.

Pentru cei mai mulţi cititori, toate acestea vor suna, desigur, ca şi cum ar veni direct dintr-o carte de poveşti, dar trebuie accentuat că Christopher Dunn este, în mod evident, un inginer extrem de capabil, cu decenii de experienţă practică; eu nu sînt inginer şi presupun că nici mulţi dintre cititorii acestei cărţi nu sînt. Cel mai bine ar fi, poate, să ne abţinem de la judecăţi finale, iar argumentele lui Dunn, pentru un complet novice în domeniu, au o anumită plauzibilitate şi, în mod cert, ridică multe întrebări despre ce rol, cu exactitate, a fost construită să îndeplinească marea piramidă. Totuşi, există nenumărate dificultăţi vizibile în calea acceptării chiar şi a plauzibilităţii teoriei lui Dunn. În afară de organizarea generală a interiorului marii piramide, nu există nici o dovadă fermă care să confirme punctul de vedere al lui Dunn. Nimeni, de pildă, nu a găsit nici un fel de echipament complex, care astfel ar indica existenţa a ceea ce am numi „tehnologie avansată”, în nici una dintre structurile sau artefactele egiptene antice. Dacă acestea au existat vreodată, au dispărut pur şi simplu. Dunn susţine că sculpturile de pe pereţii templului zeiţei Hathor de la Dendera, din Egiptul de Sus, sînt reprezentări, de fapt, ale unor echipamente electrice. Aceste sculpturi de pe pereţi, care au fost reproduse de multe ori în lucrări ale adepţilor lui Charles Fort, arată trei bărbaţi care ţin vase transparente, aşezate pe nişte coloane şi decorate cu imagini de şerpi; un cordon de un oarecare fel uneşte vasele cu o statuie a lui Atum-Ra. Dunn (şi alţii) susţine că aceasta reprezintă un tub Crookes (un tub catodic), un tub din sticlă în care a fost creat vid parţial şi în care un anod va permite unui flux de electroni să formeze o imagine pîlpîitoare. Tubul Crookes este baza pentru tuburile electronice pretranzistoare, cum ar fi cel mai timpuriu radar. Nu mai este nevoie să spunem, aceasta este greu de crezut, iar sculptura sigur are o explicaţie mult mai pămînteană; mai este şi faptul că o sculptură nu este un artefact în sine. Un fapt care vine în favoarea acestei teorii (şi care este, de asemenea, adeseori subliniat în discuţiile forteene pe tema Egiptului antic) este că numeroase morminte egiptene, ca şi interiorul piramidelor, nu oferă nici o dovadă de foc sau vreun fel de reziduuri de la torţele care trebuie să fi fost folosite la iluminarea acestor interioare altfel total lipsite de lumină. Acest fapt a permis unor teoreticieni, cu mult înaintea lui Dunn, să speculeze că egiptenii trebuie să fi dezvoltat o oarecare modalitate de iluminat electric.

Există, de asemenea, întrebarea de ce au generat egiptenii electricitate: ce făceau cu ea? Dunn spune că, atunci cînd îşi prezintă teoria, i se pune adeseori această întrebare. Dunn este vag în legătură cu asta, dar sugerează că electricitatea se poate să fi fost generată „pentru a furniza energie unei nave spaţiale”! Aici, desigur, Dunn se îndreaptă într-o direcţie pe care puţini ar fi dispuşi să o urmeze. În ceea ce priveşte această teorie în întregul ei, cineva ar fi poate mai dispus să îi accepte plauzibilitatea dacă Dunn ar putea pune la dispoziţie un model funcţional al unei centrale electrice de tip Gizeh, unul care să folosească vibraţiile constante ale pămîntului pentru a transforma hidrogenul în electricitate. Desigur, dacă un asemenea generator ar fi fost practic, el ar putea în principiu să constituie o soluţie pentru criza energetică, încălzirea globală şi mult din sărăcia Lumii a Treia, producînd energie în cantităţi nelimitate, practic pe gratis, pentru totdeauna.

(va urma)

William D. Rubinstein

(Text reprodus din volumul „Mistere ale istoriei“)

COMENTARII DE LA CITITORI