Mistere din România (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Poarta din Carpaţi (2)

A trebuit să revin în poziţia iniţială pentru a o vedea din nou. Elipsa avea cam 1 metru, 1 metru şi 20 în înălţime, şi maximum 40 de centimetri în lăţime. Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect transparentă, în afară de fenomenul de unduire, de voalare a spaţiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede, adică fenomenul de alterare optică se termina brusc. M-am plimbat cîteva clipe în jurul ei şi apoi am încercat să o ating. Din fericire, un fel de instinct m-a făcut să iau mai întîi o

creangă de brad de pe jos. Prima dată, am atins marginile elipsei. Creanga întîmpina o rezistenţă elastică. Era ca şi cum aş fi apăsat un balon. Elipsa se deforma foarte puţin în locul în care apăsam eu, dar rezistenţa era de netrecut, după doar cîţiva centimetri cîştigaţi. Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am întîmpinat nici un fel de rezistenţă: creanga intra fără probleme în forma aceea ciudată, dar nu mai era vizibilă. Era ca un fel de gaură în care vîrful crengii dispăruse total. În tot acest timp, continuam să văd perfect peisajul unduit din spate. Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime şi dispăruse pe jumătate înăuntru. Cînd am retras-o, am văzut, cu groază, că nu mai avea decît 20 de centimetri lungime; porţiunea intrată în forma aceea dispăruse cu totul. Capătul era perfect secţionat, ca şi cum un ferăstrău de mare precizie ar fi funcţionat de partea cealaltă.

Atunci, m-am gîndit ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost mîna mea în locul crengii… Am repetat operaţia cu alte crengi, apoi am legat o piatră cu sfoară şi am aruncat-o în elipsă. Rezultatul a fost, de fiecare dată, acelaşi: orice pătrundea în acea formă nu mai revenea. Se făcuse cam tîrziu şi m-am hotărît să mă întorc la cabană. Ca să recunosc locul, am însemnat toţi brazii din luminiş cu un cuţit. Am ajuns puţin după prînz. Îl cunoşteam pe cabanier şi i-am povestit toată întîmplarea. Omul mă ştia, aşa că nu a rîs de mine. Mi-a spus că el n-a văzut niciodată aşa ceva în pădure, dar că totul e posibil şi că nu s-ar mira dacă ar fi vorba de vreo nouă drăcovenie de-a armatei. Seara, la masă, s-a apropiat de mine Ştefan, băiatul cabanierului, un puşti de 12 ani. Îl cunoşteam destul de bine şi din cauza asta a venit la masa mea fără nici un pic de timiditate.

– Am auzit ce aţi vorbit la prînz cu tata, mi-a spus el. Ştiti, eu am văzut stafia din pădure!

Am început să-l descos şi am aflat că Ştefan era împreună cu 2 ciobani, cînd a zărit prima dată elipsa. Curios din fire, a revenit de mai multe ori în acel loc.

(va urma)

Yogaesoteric

COMENTARII DE LA CITITORI