Misterele lui Rasputin (8)

in Alte știri

Misterul începe să se clarifice. Să dăm cuvîntul doctorului de Lazovert: „Ţin să subliniez – spune el – că:

1. Iusupov avea la el, într-o eprubetă, o bună parte din otrava pe care i-o dăduse studentul, prietenul lui Maklakov. În ziua dramei, Iusupov le-a arătat, tot timpul, prietenilor lui acea eprubetă. Otrava consta, de fapt, într-un amestec de cianură de potasiu şi un element activ extras din «strychnos toxifera», o plantă din care se extrage otrava curara. Acest element activ – curarina – este solubil în apă şi în alcool şi se prezintă ca o massă amorfă gălbuie şi delicvescentă. În eprubeta lui Iusupov se afla un amestec alcătuit, mai ales, din cianură de potasiu şi din aproximativ 25% curarină. Acest amestec (curarina are reacţie alcalină) trebuie să se fi descompus repede, sub influenţa luminii şi a umidităţii. Or, în ziua de 16 decembrie 1916 (conform calendarului rusesc; în calendarul nostru, data respectivă corespunde zilei de 29 decembrie), a fost foarte cald la Petrograd (Purişkevici notează asta în Jurnalul său). Termometrul s-a menţinut la – 3°C şi Capitala era învăluită în ceaţă. Umiditatea aerului era foarte mare. Tot scoţînd eprubeta din buzunar, Iusupov a lăsat să pătrundă umiditatea.

2. Vasiliev pretinde că doctorul Badmaev (medicul tibetan, prieten cu Rasputin) i-a aplicat «Stareţului» un tratament special contra otrăvirii, administrîndu-i diverse otrăvuri, în doze foarte mici, pentru ca să-i obişnuiască organismul şi să i-l facă imun la cianura de potasiu. Tot Badmaev i-ar fi dat lui Rasputin un «praf misterios», ca să neutralizeze curara (această otravă era foarte la modă la Petrograd). Trebuie să subliniem că generalul Vasiliev nu a studiat niciodată toxicologia, altfel ar fi ştiut că «praful misterios» nu era altceva decît… sare de bucătărie, care, după cum se învaţă chiar în şcoala elementară, este clorură de sodiu – NaCl. Clorul fiind un halogen, constituie antidotul clasic al curarinei. Foarte mulţi prieteni şi cunoscuţi de-ai lui Rasputin observaseră că «Stareţul» , cînd lua masa la oameni pe care nu-i cunoştea prea bine, sau prin restaurante, scotea din buzunar un soi de tabacheră, care conţinea un praf alb-cenuşiu, din care înghiţea o cantitate destul de mare. Unii spuneau, chiar în glumă: «Stareţul ia cocaină». Însă, nu era decît sare – clorură de sodiu -, antidotul curarei.

3. Se ştie că, la început, cadavrul lui Rasputin a fost transportat la morga Spitalului Invalizilor. Acolo, medicul legist a început autopsia, întreruptă, ulterior, din ordinul ţarinei, care a cerut transportarea cadavrului – la morgă a fost adus un sicriu foarte luxos, poleit cu aur. Medicul legist a avut, totuşi, răgazul să-i deschidă stomacul şi să constate prezenţa unei «masse negre şi răşinoase». Or, curarina este un alcaloid care se extrage cu alcool şi care se prezintă sub forma unei masse negre şi răşinoase. Aceasta putea fi, foarte bine, substanţa aceea neagră şi răşinoasă“.

Aşadar, combinîndu-şi acţiunile, diverşi agenţi au putut să anuleze efectul otrăvii. Glucoza din prăjituri şi bioxidul de carbon din aer au alterat cianura de potasiu. Umiditatea la care a fost expusă curara a micşorat toxicitatea acesteia. E posibil chiar ca Rasputin, aşa cum avea obiceiul, să fi înghiţit ceva sare de bucătărie înainte de a se fi dus la Iusupov. În felul acesta, misterul dispare aproape complet.

Au trecut două ore de cînd Iusupov stă, singur, cu Rasputin. Două ore, şi otrava încă nu a acţionat. Rezistenţa nervoasă a prinţului cedează. Îngînă o scuză oarecare, se duce la prietenii lui aflaţi la etajul întîi şi le spune că otrava nu are nici un efect. Se hotărăşte, atunci, ca Felix să-l ucidă pe Rasputin cu revolverul. Prinţul coboară, din nou, la subsol. Rasputin stă în acelaşi loc. Dar, pare să respire cu dificultate.

– Nu vă simţiţi bine? – îl întreabă, aşa, ca din întîmplare, Iusupov.

– Da, îmi simt capul greu şi am o senzaţie de arsură în stomac. Mai toarnă-mi un păhărel. O să-mi facă bine.

Şi dă pe gît încă un pahar cu vin de Madera. Cu vin otrăvit. Pare că s-a înviorat. Se ridică, face cîţiva paşi, se duce să examineze, îndeaproape, un crucifix mare, a cărui formă îi place. Iusupov se strecoară în spatele lui, ridică, încet, revolverul şi trage. Atunci – avea să povestească prinţul -, Rasputin scoate un „răcnet sălbatic“ şi se prăbuşeşte pe o blană mare de urs, întinsă pe pardoseală.

(va urma)

Alain Decaux

COMENTARII DE LA CITITORI