Misteriosul oraş subteran din România: „E o poartă către lumea de dincolo de moarte“

in Lecturi la lumina ceaiului

La numai cîţiva kilometri de Mangalia, există o peşteră misterioasă din care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în pîntecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister, încă nu se arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu.
Din cauza labirintului întortocheat de peşteri, în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decît trebuia s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere, locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime. Legendele localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.
O lume plină de istorie şi mister
Puţini dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că ceva mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte. Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de cîteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane“, figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite pentru locul prin care se intră în pămînt. «În limba veche, Icoană înseamnă „chip“, „imagine“. Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi; cînd am făcut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sînt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera „La Icoane“. Figurile astea au fost făcute, probabil, demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pămînt, ori cine ştie din ce alte motive», povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor. Acesta vorbeşte cu tristeţe despre inscripţiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mîzgîlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi. Totuşi, la aproape 200 de metri de intrarea în Peştera de la Limanu, se mai pot vedea şi astăzi altare ale preoţilor daci şi un cap de om sculptat în calcar. După ce se înaintează tot mai mult în adîncuri, drumurile se întretaie de mai multe ori. Uneori, pămîntul se surpă, astupînd intrarea deja folosită şi deschide o alta, de a cărei existenţă nu se ştia. Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri şi sute de galerii care şerpuiesc pe sub sat. Se spune că în această peşteră s-au adăpostit dacii împreună cu toate bunurile lor mai de preţ, pentru că erau prigoniţi de către romani. Tot aici s-au adăpostit, mai apoi, primii creştini, în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune, departe de zgomotul lumii de afară.
Pămîntul sacru al lui Zamolxis
De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant (cel care a scris lucrarea „Labirintul subteran de la Limanu”). Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în marea aventură. El a găsit aici ceramică, atît romană, cît şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale. Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stînd în picioare. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul – un oval umplut tot cu puncte. Mîna dreaptă se sfîrşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mîna stîngă, personajul pare să ţină un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că şi la celelalte figuri umane, mîinile se termină cu cîte o pată de culoare neagră, lăsînd impresia unor obiecte ţinute în palmă. La aproximativ 35 m de la intrare, se află şi un bloc de piatră pe care sînt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial. Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii, văzuţi din profil, sînt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentare seamănă, în mod izbitor, cu călăreţii daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci. Celelalte desene – simbolurile religioase creştine, literele sau cuvintele în caractere chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi celei ulterioare, fiind o dovadă că peştera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populaţia locală pînă tîrziu către Sec. X-XI e.n. Cele mai vechi desene aparţin, foarte probabil, perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (Sec. I i.e.n.) de cînd datează, conform arheologilor, amenajarea peşterii. În jurul acestui loc de mister s-au ţesut, aşa cum era de aşteptat, cîteva legende ale locului. Astfel, se spune că peştera este străjuită de însuşi Zamolxis, care păzeşte intrarea în tărîmul sacru pînă cînd strămoşii daci se vor întoarce. Localnicii povestesc că bătrînii satului spuneau că înlănţuirea de peşteri ar trece pe sub Dunăre, pînă în apropiere de oraşul bulgăresc Varna. O altă legendă spune că aici se aud, cîteodată, nişte vaiete stranii şi înspăimîntătoare care vin din străfundurile pămîntului, iar cei care le aud sînt de-a dreptul hipnotizaţi de ele şi pornesc în căutarea glasului. Se afirmă că acest glas ar fi al paznicului porţii metalice de la intrare, care vrea să îi ademenească pe cei neiniţiaţi şi care, din curiozitate, păşesc cu blasfemie pe pămîntul sacru al lui Zamolxis. Explicaţia ştiinţifică a acestor sunete ciudate, dată de speologi, este că vaietele sinistre sînt făcute de vîntul care străbate numeroasele galerii ale peşterilor subterane de la Limanu, zgomot care, se pare, influenţează psihicul omului. Aici, în peştera de sub deal, datorită lipsei curenţilor de aer, s-a dezvoltat o faună bogată, care a făcut ca galeriile din sectorul doi al peşterii să fie populate de lilieci. Atît cît a fost explorată de speologi, peştera dă impresia unui oraş imens, organizat pe trei cartiere, în care galeriile seamănă cu nişte străduţe care comunică între ele sau, din contră, se înfundă brusc. Peştera de la Limanu seamănă cu Peştera Mamut (cel mai lung sistem natural de asemenea tuneluri din lume, cu o reţea ce însumează 587 de kilometri de galerii subterane) din Statele Unite, care este cea mai lungă peşteră din lume. Unele formaţiuni geologice găsite la Limanu sînt unice şi tipice, acesta fiind, de fapt, cel mai mare labirint subteran din România.

Vocea Transilvaniei

COMENTARII DE LA CITITORI