Misterul fiinţelor cu aripi (3)

in A nu se citi noaptea

Dr. Jacques Vallée, consilier ştiinţific la NASA, este cunoscut ca unul dintre cei mai asidui investigatori ai fenomenului OZN. Dintre nenumăratele dosare pe care acesta a avut prilejul să le analizeze, ne-a atras atenţia acela al unui colonel al Forţelor Aeriene, care pretinde că a fost martorul unei observaţii ciudate. Într-una din seri, el a văzut trecînd pe deasupra maşinii sale „o pasăre uriaşă“, aproape cît un avion. „Pasărea“ a bătut de cîteva ori din aripi, apoi a dispărut din vedere…

Iată cum, treptat, am revenit la aventura tinerei Connie Carpenter. Din lanţul evenimentelor care au precedat observaţia fetei, noi am selecţionat încă un caz. La 16 noiembrie 1963, patru tineri, care se plimbau împreună, au declarat că au văzut „un om cu aripi uriaşe, ca de liliac“. După această apariţie, timp de mai multe zile, sînt semnalate o serie de lumini ciudate, în zona pădurii Sandline. Spre marea uimire a investigatorilor, în locul respectiv au fost descoperite, imprimate în sol, la cîţiva centimetri adîncime, urmele unor tălpi umane uriaşe, avînd o lungime de aproximativ 60 cm şi o lăţime de 22 cm. Doi reporteri şi-au propus să facă o vizită în zonă şi, odată ajunşi acolo, au descoperit, cu surprindere, că întreaga pădure era străbătută de o lumină stranie, pulsatoare. Fenomenul a fost urmărit timp de mai bine de o jumătate de oră, reporterilor fiindu-le teamă să se apropie de locul respectiv. În ziua următoare, a fost organizată o Conferinţă de Presă, în cadrul căreia şeriful George Johnson şi cei 4 martori au răspuns întrebărilor adresate de reporterii locali. Bineînţeles, ruinele de lîngă Point Pleasant au fost scotocite, de dimineaţă pînă seara, în căutarea „omului-liliac“. Pînă tîrziu, în noapte, localnicii, înarmaţi, încă mai forfoteau prin zonă, în speranţa că vor găsi vreo urmă. Între timp, prin locul respectiv a trecut o maşină, în care se afla familia Bennett. Aceasta sosise la Point Pleasant pentru a face o vizită familiei Ralph Thomas. La un moment dat, din maşina în care se aflau, Raymond Wamsley, Marcella Bennett şi fetiţa lor, Tina, observară pe cer, exact deasupra ruinelor, o lumină roşie. Toţi trei privesc uimiţi la tabloul din faţa lor, fără a reuşi să înţeleagă ce era, de fapt, acea lumină roşie. Vizita avea să dureze foarte puţin, căci soţii Thomas erau plecaţi, în casă aflîndu-se doar cei 3 copii ai lor. Dar, înainte de a porni, din nou, la drum, în întunericul nopţii, doamna Bennett zăreşte, în spatele maşinii parcate, o siluetă ce părea că stă întinsă pe pămînt. Femeia privi, îngrozită, cum făptura se ridică de jos. Era mai înaltă decît un om şi avea nişte ochi luminiscenţi, înspăimîntători. De frică, martora scapă fetiţa din braţe. Nici nu aude strigătele de groază ale copilului, ea rămînînd hipnotizată de ochii aceia strălucitori. Apoi, de pe spatele creaturii s-au desfăcut nişte aripi mari. Raymond, care vede întreaga scenă, se repezi să-şi ia soţia şi copila din locul în care se aflau şi, toţi trei, intrară în casa soţilor Thomas, încuindu-se acolo. Deşi credeau că sînt în siguranţă, ei au văzut cum doi ochi roşii priveau, prin geam, scrutînd interiorul locuinţei. Femeia şi copiii încep să ţipe, iar Raymond se repezi să telefoneze poliţiei. Erau deja orele 21. La numai cîţiva kilometri depărtare, zeci de oameni înarmaţi căutau, în continuare, în preajma ruinelor, fără să găsească nimic. Pînă cînd Poliţia a ajuns la faţa locului, „omul-liliac“ dispăruse din nou. Totuşi, în zilele următoare, creatura este văzută de tot mai mulţi localnici, ,,omul-liliac“ înspăimîntînd lumea numai prin simpla lui prezenţă, din cauza înfăţişării sale stranii şi, mai ales, a ochilor aceia îngrozitori. Concluzia tuturor rapoartelor a fost aceea că ,,omului-liliac“ îi plăcea să urmărească maşinile oamenilor, un obicei care nu are nimic comun cu o pasăre. În plus, părea că respectiva creatură manifestă o atracţie (sexuală?) deosebită faţă de femeile aflate, în acel moment, la ciclu.

Un alt dosar: În dimineaţa zilei de 17 noiembrie 1966, profesoara Roy Gras s-a trezit, brusc, din somn, la orele 4,45, din cauza lătratului insistent al cîinelui său. Ieşind din casă, pentru a vedea ce anume provoca starea de agitaţie a animalului, observă un obiect enorm, „suspendat“ în aer. Acesta avea o formă circulară şi era împărţit în secţiuni colorate în roşu şi verde; avea mărimea unei căruţe şi lumina puternic. După scurt timp, obiectul se pune în mişcare, urmînd o traiectorie în zigzag şi, apoi, dispare. Mai tîrziu, în aceeaşi zi, un tînăr ce se deplasa pe lîngă casa doamnei Gras, a zărit, deasupra maşinii pe care o conducea, o pasăre uriaşă care plutea în aer. Iar rapoartele continuă să se adune.

(va urma)

LIVIU PREDESCU

COMENTARII DE LA CITITORI