Misterul minţilor strălucite (12)

in Lecturi la lumina ceaiului

Micael Scot avea o cultură vastă, superioară celei a erudiţilor epocii. Cu toate acestea, nu există informaţii cu privire la studiile sale. El declara că s-ar fi născut în Scoţia, dar nu există dovezi care să-i ateste spusele. Curios este faptul că el apare brusc într-un mediu universitar extrem de strict şi, totuşi, este admis fără a prezenta acte care să-i ateste frecventarea vreunei universităţi. Nu trebuie să uităm nici faptul că, în acea epocă, biserica era extrem de puternică şi de suspicioasă cu privire la tot ceea ce nu se încadra dogmelor. Temuta Inchiziţie îi pedepsea pe toţi cei care îndrăzneau să-şi exprime opinii diferite de cele ale Bisericii.

Rămîne inexplicabil faptul că niciodată nu a fost deranjat, în vreun fel, de această instituţie. Ar fi, totuşi, o explicaţie şi anume aceea că el a fost un om prudent, care a căutat întotdeauna să se asigure de protecţia unor oameni puternici şi influenţi. Mai întîi, de protecţia Papei, mai apoi, de cea a împăratului Frederic al II-lea. Se spunea despre acesta că era nebun. Să nu uităm, însă, că oamenii ajunşi la un nivel de cunoaştere superior celui al muritorilor de rînd au fost dintotdeauna consideraţi nebuni, cu atît mai mult cei care abordau domenii interzise cu desăvîrşire. Se spune că, pe vremea aceea, a existat un personaj straniu. Este vorba de preotul Trithčme, care pretindea că ar fi pus la punct o tehnică de sugestionare a oamenilor de la distanţă, cu scopul de a le impune propria voinţă. Au trecut de atunci secole pînă ce această problemă – deosebit de importantă şi cu posibile consecinţe majore – a subjugării voinţei unei fiinţe umane de către o alta să fie repusă pe tapet.

Pe vremea războiului din Coreea, izbucnit pe la mijlocul Secolului XX, a început să devină cunoscută expresia, atît de utilizată astăzi, de „spălare a creierului”. Încă de atunci, savanţi serioşi, precum Sargant şi Cohen-Seat, au început să se preocupe de această cumplită posibilitate de a domina minţile oamenilor. Au fost formulate acuze împotriva Chinei şi a ţărilor comuniste, bănuite a fi pus la punct astfel de tehnici, dar realitatea nu a confirmat temerile. Se ştie că prizonierii americani au fost maltrataţi, dar nimeni n-a putut demonstra că s-ar fi aplicat asupra lor tehnici reuşite de spălare a creierului. Cu toate acestea, cercetările asupra secretelor lui Micael Scot reprezintă, pretutindeni, o prioritate absolută. Concluzia la care ajunge Jacques Bergier, spre finele capitolului dedicat acestui savant de excepţie, este aceea că el era un om venit din viitor. Autorul îşi exprimă convingerea fermă că nu era posibil ca acesta să fi acumulat într-o viaţă de om o asemenea cantitate de cunoştinţe şi să le poată vehicula: „Interesul pentru timp, capacitatea lui de predicţie, cunoştinţele considerabile asupra trecutului omenirii ne fac să bănuim că avea o relaţie cu timpul, alta decît cea a oamenilor obişnuiţi“.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI