Misterul minţilor strălucite (17): Leonardo da Vinci (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

O convingere fermă a lui Leonardo da Vinci era aceea că civilizaţiile sînt distruse periodic, ele, însă, de fiecare dată, renăscînd. După ce ia cunoştinţă de potopul de apă şi pe cel de foc, le redă în desenele sale într-un mod înspăimîntător. Deşi se declara iubitor de pace, a gîndit numeroase maşinării ucigătoare, dar se pare că unele invenţii, considerate ca mult prea periculoase, le-ar fi distrus. Se spune că l-ar fi măcinat ideea că astfel de arme ar fi putut schimba destinul omenirii, nimicind civilizaţia noastră înainte de termenul stabilit. Jacques Bergier îi citează opiniile despre matematică, pe care le consideră uluitoare: „Numai matematica aduce certitudini. Imediat ce o problemă este susceptibilă de discuţii metafizice şi de controverse, trebuie să nu o mai studiezi, pentru că atunci nu mai este o adevărată problemă ştiinţifică, ci un lucru inutil, precum discuţiile teologice”. Leonardo avea o mulţime de caracteristici ciudate. Una dintre ele este aceea că suferea de o nestăpînită sete de cunoaştere, ceea ce-l făcea să deplîngă faptul că nu-i mai rămînea timp pentru a-şi clasa metodic notele. I s-a reproşat, deseori, lipsa de spirit de sinteză. Jacques Bergier, însă, atrage atenţia că el nu era un savant, ci un inginer căruia nu-i păsa prea mult de ideile generale, arta lui fiind cea a posibilului. Dornic de a-şi susţine ideea potrivit căreia Leonardo da Vinci era un călător în timp, Bergier avansează părerea că el dorea să acumuleze cît mai multe informaţii despre lumea noastră, pentru că aceasta reprezenta ceva nou pentru sine. Oricît ar părea de curios, Leonardo n-a pictat niciodată din pasiune, ci doar pentru a-şi asigura existenţa, ciudatele aparate imaginate de el neaducîndu-i suficienţi bani. Ajunsese chiar să urască pictura şi, potrivit spuselor prietenilor săi apropiaţi, se înfuria cumplit cînd vedea o pensulă. În anul 1502, intră în serviciul lui Cezar Borgia, trezindu-se amestecat în tot soiul de conspiraţii atît de încurcate, încît nimeni n-a reuşit să le descifreze vreodată. Din păcate, în luna decembrie a aceluiaşi an, Vitellozo Vitelli, cel mai bun prieten al său, este sugrumat din ordinul maleficului Borgia, iar el se vede nevoit să fugă la Florenţa. Acolo pictează timp de 3 ani, după care îşi reia cercetările, care constituiau adevărata sa pasiune. Din această perioadă ne-au rămas mai multe note, scrise de la dreapta la stînga. Se pare că există un motiv serios pentru care hotărîse să scrie astfel, relevat de arhitectul Jacques Couelle: el pregătea texte pe care intenţiona să le imprime, ceea ce i-ar fi permis să lase posterităţii mai multe exemplare ale lucrărilor sale esenţiale. Nu există nici o dovadă care să ateste că ar fi fost persecutat. Se ştie doar că Papa Leon al X-lea i-a dat un avertisment privitor la studiile sale de anatomie. El a încetat pentru o perioadă disecţiile. Le-a continuat, însă, mai tîrziu în spitalele ecleziastice. J. Bergier respinge categoric ideea că şi-ar fi scris invers notele pentru a evita eventuale persecuţii. Dacă ar fi vrut, într-adevăr, să ascundă înţelesul a ceea ce scria, ar fi apelat la cunoştinţele sale de criptografie, nu la această metodă, care nici măcar nu era eficace. Nu este deloc exclus ca Bergier să aibă dreptate cînd afirmă că Leonardo da Vinci era un om „deplasat în timp”.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI