Misterul minţilor strălucite (23)

in Lecturi la lumina ceaiului

Ruggiero Boscovici (6)

Amatorii de literatură ştiinţifico-fantastică au întîlnit, deseori, în lecturile lor aluzii la „universurile paralele”. Boscovici menţiona existenţa lor, încă din Secolul XVIII, în celebra sa lucrare, numindu-le „universuri încrucişate“. În realitate, termenul de „universuri paralele“ este impropriu. Se ştie foarte bine că paralelele nu se întîlnesc decît în infinit. Numai autorii de SF îşi închipuie intersecţii, puncte de întîlnire între aceste universuri. Există şi fizicieni care susţin că diversele universuri nu sînt paralele. Ele ar coexista în acelaşi spaţiu, dar, funcţionînd după legi fizice diferite, locuitorii unui anumit univers nu percep – întrucît simţurile lor nu le permit – ceea ce percep locuitorii celorlalte universuri. Scriitorul H. G. Wells susţinea că aceste alte universuri „sînt mai aproape de noi decît mîinile şi picioarele noastre din propriul univers”. Deşi total necunoscut marelui public, Boscovici a fost considerat de mari fizicieni, precum Faraday, Maxwell sau Kelvin, ca un precursor, chimistul rus Mendeleev comparîndu-l cu Copernic. Fiind mult prea avansate faţă de epoca în care au fost emise, teoriile lui au fost uitate după moartea sa. Însă, numai pentru un anumit timp, pentru că ele au revenit apoi în atenţia oamenilor de ştiinţă. Filozoful Nietzsche spunea: „Teoria lui Boscovici este cel mai important triumf asupra simţurilor care s-a realizat vreodată pe acest pămînt“. Cei care au încercat să desluşească misterul Boscovici – pentru că, neîndoios, ne aflăm în faţa unui adevărat mister – au căutat să găsească sursele sale de iniţiere şi de formare în ştiinţă. Dar, nu au găsit altele, în afara celor deja cunoscute. Boscovici era la curent, desigur, cu teoriile lui Leibniz şi Newton. Aceşti mari oameni de ştiinţă, însă, nu au evocat niciodată posibila existenţă a altor universuri coexistînd cu al nostru, călătoriile în timp sau multilocaţia. Bergier emite părerea că el a venit pe pămînt cu misiunea de a comunica oamenilor de ştiinţă anumite informaţii. Lancelot Law Whyte a stabilit chiar o listă a personalităţilor din lumea ştiinţifică, pe care el le-ar fi influenţat. Printre aceştia s-ar putea număra Priestley, Young, Davy, Faraday, Clerk, Maxwell, Kelvin, Ampčre, Helmholtz, Hertz, Lorentz ş.a. Nu trebuie însă uitat că savantul care a dirijat programul spaţial iniţiat de fosta URSS s-a inspirat foarte mult din lucrările lui Ruggiero Boscovici.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI