Misterul minţilor strălucite (4)

in Mica enciclopedie

Misterul minţilor strălucite (4)

Oliver Heaviside

Reamintim că undele hertziene se propagă în linie dreaptă, din punct de vedere logic, ele neputînd străbate curbura pămîntului. Marconi, însă, un genial tehnician, a refuzat să creadă în teorie şi, culmea, a şi reuşit. Încă de la sfîrşitul Secolului XIX, el a stabilit o comunicare radio între Anglia şi America. Deşi matematica îl contrazicea cu argumente imbatabile, practica a reuşit să contrazică logica ei de fier. Comunicarea intercontinentală sfida, prin evidenţă, matematica. H.G. Wells, autor al atîtor cărţi îndrăgite, a prevăzut în „Primii oameni pe Lună” că este posibilă comunicarea între Lună şi Pămînt. Ideea aparent fantasmagorică a unui autor, dotat cu multă imaginaţie şi intuiţie, a devenit realitate în anul 1969, cînd s-a transmis pe ecranele televizoarelor imaginea primilor oameni care au păşit pe Lună. Revenim, însă, la spinoasa şi, pentru o vreme, inexplicabila problemă a victoriei undelor hertziene asupra curburii pămîntului. S-au emis diverse ipoteze, pe care experienţele făcute le-au invalidat. Una era de-a dreptul ilară. Se susţinea că aceste unde năstruşnice se propagau prin cea de-a 4-a dimensiune sau că traversau lumea astrală a spiritelor. Această ultimă ipoteză a avut un succers atît de mare, încît cunoscutul inventator Edison a propus crearea unui radio-telefon pentru comunicarea cu cei decedaţi, pe care chiar începuse să-l construiască. Reuşita lui Marconi a răsturnat în mod spectaculos bazele şi logica ştiinţei. Cu timpul, s-a remarcat că, în cazul undelor scurte, cu lungimi între 5 şi 15 metri, era nevoie de o foarte mică putere, o simplă baterie portabilă fiind suficientă pentru a realiza comunicarea pe distanţe foarte lungi, cum ar fi, de exemplu, între Franţa şi Australia. Ipoteza fantasmagorică a luat atunci un nou avînt. Se vorbea din ce în ce mai mult despre fluid, corp astral ş.a. Se ajunsese să se considere că undele pot face orice, inclusiv să-i farmece pe oameni. A intervenit însă Oliver Heaviside, ca să explice fenomenul enigmatic într-un mod extrem de simplu, dar să nu-şi închipuie nimeni că i-a fost uşor să învingă atracţia oamenilor spre ipotezele halucinante. A avut nevoie de 10 ani, între 1910 şi 1920, pentru ca toate cercurile ştiinţifice să-i accepte teoria, altminteri foarte simplă. El susţinea că cerul adăpostea o oglindă invizibilă, care permitea trecerea undelor luminoase, reflectînd undele hertziene. Prin reflecţii succesive, pornite de la această oglindă, undele puteau, dintr-un anume punct, să ajungă la orice alt punct de pe pămînt.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI