Misterul minţilor strălucite (5)

in Alte știri

Ideea potrivit căreia oglinda invizibilă adăpostită de cer reflecta undele hertziene, care, prin reflecţii succesive, puteau ajunge oriunde pe pămînt, a fost emisă, independent de Heaviside şi de Kennely, un savant de la Harvard. Această oglindă invizibilă este cunoscută acum sub numele de atmosferă. Ionosfera permite trecerea luminii, a căldurii şi a undelor scurte, înlesnind comunicarea cu astronauţii, obţinerea de ecouri radar de la celelalte planete ale sistemului solar şi trimiterea de mesaje spre stele. Cum a fost, oare, posibil ca o asemenea teorie să fie elaborată de un om care trăia izolat la o fermă, fără laborator şi lipsit de orice mijloace de investigaţii ştiinţifice? Aceasta nu a fost, însă, singura descoperire uluitoare a acestui savant singuratic şi ignorat. Toată lumea, sau aproape toată lumea, a auzit de calculul simbolic. Jacques Bergier, el însuşi matematician cunoscut şi apreciat, le atrage atenţia cititorilor săi că „matematica este, esenţialmente, o ştiinţă a demonstraţiei”. Unui matematician i se cere să demonstreze chiar şi adevărurile care par a nu avea nevoie de nici un fel de demonstraţie. Asta nu înseamnă însă că unul dintre cele mai evidente adevăruri a fost vreodată demonstrat, anume că 1+1=2. De ce? Pentru că s-ar fi descoperit „curbe uimitoare şi înspăimîntătoare”, lipsite de interior şi de exterior, care pot să umple un întreg pătrat şi care fac ca 1+1=2 să nu poată fi demonstrat. Un alt exemplu al neputinţei fioroasei şi pretenţioasei matematici este acela că nu s-a reuşit niciodată să se demonstreze că suma a două numere impare este întotdeauna un număr par. Dacă adunăm 3 cu 7, două numere impare, ne dă 10, un număr par. După multe strădanii, matematicienii s-au resemnat în ce priveşte neputinţa demonstrării unor adevăruri evidente, dar asta pînă în anul 1890, cînd Oliver Heaviside a propus calculul simbolic, care este o matematică fără demonstraţie. Ceea ce propunea el, era cît se poate de bizar: „este adevărat, pentru că aşa spun eu”. Oricît de aberantă şi de absurdă ar părea ideea sa de a-l crede că este adevărat doar pentru că el susţinea asta, nu era de neluat în seamă, de vreme ce sisteme bazate pe calculele sale, precum cablurile telefonice transatlantice şi alte diferite transformatoare şi aparate electrotehnice, funcţionau. Şi, de vreme ce funcţionau, era clar că teoria lui nu putea fi respinsă.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI