Mizerabil. Mizerabili

in Război corupției

Motto: „Afară-i vopsit gardul,/ Înăuntru-i

leopardul“

 

Există – sau poate s-a născut odată cu personajul de tristă amintire, care a călărit, pe deşelate, Poporul Român timp de 1 deceniu – un fenomen la fel de periculos ca ex-preşedintele onest şi iubita lui Elena din Pleşcoi, un fenomen clocit de el, zămislit în domnia lui cu totul nefastă, şi anume băsismul. Acest obicei a devenit o cutumă, dacă nu lege, în societatea noastră democratică, reformată serios de marele vizionar Pazvante ot Chioran la toate nivelurile, în toate straturile societăţii româneşti, bîntuite de stafia strigoiului, încă viu, care ne chinuie. Vrem să spunem, şi nu credem că e o iluzie, că orice conducător, oricît de mică i-ar fi parohia – şef, director, manager, primar, inspector sau ce-o mai fi, fie şi de la pompele funebre – este, vrea să fie, devine sau e pe cale să devină un fel de Băsescu. Adică autoritar, tiranic oarecum, temut de subalterni, care-l tratează ca pe un fel de Zeus, de parcă ăsta ar veni de pe altă lume. El, cîrmuitorul, managerul de 2 lei, de cele mai multe ori o nulitate intelectuală, se dă mare, nu-şi mai încape în piele de importanţa pe care şi-o dă, cu atît mai mult cu cît se reped pupincuriştii, sufletele de slugă, umilii, yes-manii să-l pupe vîrtos şi dizgraţios în părţile dorsale: ,,O, ce frumos/ frumoasă sînteţi!“. ,,Vai, ce deştept/ deşteaptă aţi fost mereu!“. ,,Of, ce mare, inegalabil, inexorabil, cît de dotat, ce idei geniale aveţi!“, etc. E dizgraţios să vezi atîta umilinţă şi linguşeală năroadă în societatea noastră capitalisto-democratică multilateral-dezvoltată, cum javrele fără valoare conduc instituţii de tot felul, cu incompetenţa lor crasă, cum se simt ele nu doar mulţumite, ci foarte fericite că sînt şefi, manageri, care nu ştiu decît să dea porunci idioate, date şi lor de alţi şefi deştepţi, mai de sus, care, la rîndul lor, primesc ordine de la alţi şefi, sau şefuţe şi mai de sus ş.a.m.d. Merge maşinăria asta ca unsă. Trăim într-o perioadă a înfloririi băsismului la cote uneori inimaginabile, trăim într-o lume în care non-valorile îşi fac de cap, punînd aproape cu totul stăpînire pe funcţii de conducere în mai toate domeniile. Valorile nu sînt luate în seamă, pentru că ele nu trebuie să emită pretenţii. Ele trebuie să se supună. Sau să fie supuse. Ordinele/ dispoziţiile/ recomandările neghioabe trebuie urmate fără crîcnire. Cine mişcă în front e pierdut. E persecutat, umilit, batjocorit fără milă. Ordinul, fie el şi cretin, se execută, nu se discută. Sînt lucruri, fapte, fenomene pe care le-am mai spus, dar care au proliferat în ultimul timp. Peste tot se lăfăie, în straie de aur, birocraţia, prostia agresivă. Peste tot tronează hîrţogăraia, adică cumulul de hîrtii: cereri, procese-verbale, dovezi scrise ş.a.m.d.

Ca să fii mare, de pildă, în Învăţămînt, nu trebuie să fii priceput, talentat, cu vocaţie. Poţi să fii destul de foarte prost sau, ca să fim mai toleranţi, mai slab pregătiţi, cum spunea, într-o emisiune la Antena 3, venerabilul analist omniscient şi omniprezent Mugur de Ciuvică, referindu-se, pe drept, la Ioana Băsescului, care, zicea ’mnealui, puţin ironic şi mai mult afectat, că fiica mai mare a marelui prezident, care ne-a reformat pînă ne-a îngropat, ar fi luat o magnifică notă de 5 la examenul de notari, deci să nu te ilustrezi prin competenţă, dar să fii şmecher şi să te dai bine pe lîngă şefi, să ştii să te descurci, să ai proptele ca să devii o valoare. Să fii director, de pildă, pardon, manager, pe principiul: ,,Să trăiţi, şefu’, am înţeles!“. Şi-apoi să le ceri subalternilor, profesori, învăţători, educatoare, să treacă la treabă, adică la hîrtii. Nu contează ce faci, la clasă, cu tîmpiţii de elevi (am folosit un epitet al lui Băsescu, scuzaţi!). Poţi chiar să nu faci nimic la ore, dar, dacă-ţi faci hîrtii bazate pe minciuni că ai avut activitate, dacă participi la tot felul de cursuri de pregătire idioate şi ai portofolii mari şi multe, s-a rezolvat. Eşti cel mai tare din parcare, cum se spune. Poţi să fii un dascăl prost, fără suflet, fără chemare şi fără rezultate, fireşte, la învăţătură, dar dacă eşti ăl mai prima la capitolul hîrţogăraie, dacă ştii să te ploconeşti pe la şefii de la inspectorat sau de pe lîngă, eşti cel mai bun, apreciat, lăudat, decorat. Mizerabil. Totul e să execuţi întocmai ordinele venite de sus şi lucrurile să meargă, să pară că merg bine, chiar dacă merg prost. Cel care se zbate, care îşi dă sufletul, care arde pentru profesia lui e un prost. Dacă n-ai hîrtii, dacă nu dai ceva şpagă pe la şefi şi pe unde trebuie, nu ştii să ieşi la mal, adică eşti zero. Cu alte cuvinte, nu rezultatele la clasă contează, ci acelea din afară, din activităţile extracurriculare. Cum s-ar spune, să nu faci nimic, dar să fii deştept, ca Eba sau Ioana Băsescu, şi eşti cel mai bun. Ai succesuri mari, nenumărate. Iar dacă se mai întîmplă să ai şi talent artistic, eventual să scrii şi cărţi… eşti pierdut. Mai ales dacă nu te ploconeşti la şef, care e cel mai mare, deşi este o nulitate ca dascăl. Ce ne trebuie nouă astăzi valori? ,,Ne trebuie“ inşi şterşi, chiar nepregătiţi, dar care să ştie să culeagă roadele muncii altora, adică şefi, directori buni, de nădejde. Educaţia a avut miniştri competenţi, în frunte cu genialul Funeriu, care a implementat bine reforma şefului ăl mare şi ne-a învăţat să ne respectăm între noi, ca colegi buni (sic!). Nu ne-a demonstrat el că substantivul „coleg“ este de genul neutru? Păi să fim neutri, adică supuşi, adică deştepţi, să nu mişcăm în front. Trăiască şefu, hîrţogăria şi prostia! Vivat România! Mizerabile lucruri. Mizerabil.

GEORGE MILITARU

P.S.: Ca să fii un bun manager, neapărat trebuie să ştii să vopseşti bine gardul, să umpli pereţii de hîrtii cu succesuri dobîndite din pile şi prostie. Şi ceva cadouri. Şi mai e ceva, un lucru esenţial pentru şefi şi şefuţi. Tu, ca conducător (sic!), să ai voie să faci ce vrei, iar alţii, supuşi, unii mai buni şi mai dascăli ca tine, să nu aibă voie. De pildă, tu să poţi vinde cărţi/ broşuri de matematică elevilor în şcoală, iar altul să nu poată să le ofere cărţile lui, scrise şi concepute de el, elevilor pe care chiar el i-a învăţat. Versul moralist al lui Grigore Alexandrescu, „Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei“, este încă de actualitate.

COMENTARII DE LA CITITORI