Momente şi documente cu caracter de îndrumare, referitoare la apărarea şi promovarea intereselor economice fundamentale – permanente – ale Statului Român (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

În şedinţa deputaţilor din 29 aprilie 1877, I. C. Brătianu afirma: În 1876, după înlocuirea a două guverne, unul conservator şi altul de tranziţie, şi a alegerilor parlamentare, soldate cu victoria categorică a liberalilor, Puterea executivă în Stat este încredinţată PNL. În anul care urmează, 1877, statele semnatare ale „Tratatului de la Paris“, din 1856, semnează, la Londra, un protocol prin care recomandau Turciei să acorde unele libertăţi popoarelor supuse. Refuzul acesteia deschide calea războiului.

La 1 aprilie 1877, Consiliul de Miniştri extraordinar hotărăşte semnarea Convenţiei româno-ruse, prin care se permitea armatelor ruseşti trecerea prin România, în acelaşi timp guvernul rus obligîndu-se să menţină şi să apere integritatea teritorială a ţării şi să respecte drepturile politice ale Statului Român. Faţă de această hotărîre, forţele politice conservatoare se opun, invocînd necesitatea respectării tratatelor. În condiţiile date, I.C. Brătianu, în calitate de şef al guvernului, hotărăşte, pentru 29 aprile 1877, şedinţa Adunării Deputaţilor, în cadrul căreia răspunde Partidului Conservator astfel: „Credeţi, dvs., că naţiunile cele mici trăiesc numai graţie tratatelor, numai prin graţia protecţiunilor? (aşa cum se încearcă să se convingă ţara şi în actuala etapă – n.n.). Credeţi că Belgia şi Elveţia stau astăzi în picioare şi au o viaţă şi o individualitate, a lor proprie, atît de dezvoltată, numai din mila şi îndurarea puterilor străine? Vă înşelaţi, d-lor, dacă vă închipuiţi una ca aceasta. Nu trebuie să deprindeţi ţara a trăi în asemenea idei, rezemîndu-se numai pe îndurarea străinului de a o lăsa să trăiască.

Noi, aceştia, pe care ne combateţi, n-am voit niciodată să o facem să crează aceasta, nici chiar atunci cînd eram striviţi, dezarmaţi, dezorganizaţi; ci totdeauna am zis ţării să conteze numai pe dînsa, căci numai acele popoare, care au conştiinţă de sine, se pot ridica.

Negreşit că şi tratatele ce am avut au contribuit ceva la situaţiunea noastră, pe cît a fost, şi vor fi respectate; dar dacă tratatele au avut valoarea lor şi vor avea valoarea lor în viitor, dvs. nu trebuie astăzi să veniţi să faceţi România să crează că ea nu poate să trăiască decît înfăşurată în trenţele Tratatului de la Paris, despre care aţi zis de la această tribună că, deşi sfîşiat astăzi, este unica noastră scăpare. Dar nu vedeţi că urmînd astfel condamnaţi înşivă naţiunea la somnolenţă şi apatie, deşi ea este atît de deşteaptă, atît de laborioasă şi atît de doritoare a mai face noi sacrificii, pe lîngă atîtea altele cîte a făcut, pentru existenţa ei? Nu vedeţi că în loc să imitaţi virtuţile şi bărbăţia ei, prin acele cuvinte, o descurajaţi, o faceţi să se înjosească, să se nimicească, să nu mai aibă încredere în sine? Aţi întrebat cine ne garantează în contra Turciei, în cazul cînd ea va fi victorioasă? Cine ne garantează în contra Engliterei, care a declarat că ne consideră ca o parte integrantă a Imperiului Otoman? Ei bine, d-lor, această garanţie să o căutăm mai întîi în noi înşine, şi fiţi încredinţaţi că nici Englitera, nici Turcia, nu ne vor mai trata ca ţară turcească, cînd noi vom arăta că bărbăţia românilor de astăzi nu e mai prejos decît a românilor de acum cîţiva secoli, cînd eram şi desuniţi şi mai puţini la număr decît astăzi şi ţineam piept lui Baiazet şi tuturor regilor Ungariei, şi Republicii Polone. Ţineau străbunii noştri piept la toate aceste 3 puteri, care, în epoca de atunci, erau cele mai puternice. Şi astăzi nu ne credeţi în stare de a face tot astfel, şi aveţi încredere numai în tratate, care sînt rupte şi călcate în picioare?

Întrebaţi cine ne garantează? Cine? Să vă spun eu cine, şi aceasta va fi cel din urmă cuvînt ce voi zice. Cînd fiecare din noi, fiecare din fracţiuni vom merge pe cărări deosebite, atunci tratatele nu vor mai avea nici o valoare şi străinii, fie că vor veni de la nord, fie că vor veni de la apus, fie că vor veni de la răsărit, vor fi stăpînii acestei ţări. Dară, pe cît timp vom avea un drum mare, naţional şi deschis tuturor Românilor, fără deosebire între dînşii, atunci, atît Imperiul Rusiei, cît şi al Austriei, cît şi Englitera ne vor respecta şi vor face cu noi tratate mult mai sigure decît cele ce avem pînă acum“.

Scurt comentariu. În urma semnării Convenţiei româno-ruse, la 10 aprilie 1877 se întrerup relaţiile diplomatice dintre România şi Turcia, la 29 aprilie 1877 Adunarea Deputaţilor adoptă o moţiune prin care se declară starea de război cu Imperiul Otoman, iar la 9 mai 1877 Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor proclamă independenţa de Stat a României. Ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, declară, în faţa Adunării: „Sîntem independenţi, sîntem naţiune de sine stătătoare… sîntem o naţiune liberă şi independentă“.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI