Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (1)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

 

În Bucureşti, Capitala României, se aflã un monument numit „Kilometrul Zero“, reper topografic şi cartografic, de la care sînt mãsurate toate distanţele, pînã la cele mai îndepãrtate localitãţi ale ţãrii. Lîngã acest punct se înalţã, la intersecţia magistralei Nord-Sud a oraşului cu Strãzile Lipscani, Bãniei (fostã Sfîntul Gheorghe), Cavafii Vechi, strãvechea bisericã, avînd hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe. Aceastã bisericã brâncoveneascã este amplasatã într-o frumoasã grãdinã, care, prin vegetaţia bogatã şi prin aleile ei pietruite, reprezintã o adevãratã oazã în inima agitatã a oraşului. În faţa lãcaşului, doi platani seculari stau în spatele statuii Voievodului Constantin Brâncoveanu, ca doi strãjeri ai domnitorului martir. Aceastã statuie monumentalã este opera marelui sculptor Oscar Han, realizatã în anul 1938.

Despre Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou au vorbit şi au scris, de-a lungul secolelor, mai întîi cãlãtorii strãini, apoi cronicarii, care au consemnat în opera lor unele aspecte privind existenţa acestui sfînt lãcaş. În prezent, ştim cã mãrturiile cele mai vechi scrise despre o bisericã din Bucureşti cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe – anterioarã bisericii de astãzi – dateazã din anul 7084 (1575-1576) şi din 1592, ianuarie 26.

Hrisovul lui Alexandru al II-lea Mircea Voievod, din 1575-1576, prin care îi întãrea lui Cârstilã o pãtrime din moşia Murgeni, cuprinde urmãtoarea explicaţie a grãmãticului: „Şi am scris eu, Stan grãmãtic din Dobroţei, care am scris-o şi am mîzgãlit cu foarte mare grabã, în cetatea de scaun Bucureşti, lîngã sfînta mînãstire numitã a marelui mucenic al lui Christos, Gheorghe“. Aflãm, aşadar, cã în timpul domnitorilor Alexandru al II-lea Mircea Voievod (1568-1577) şi Ştefan Surdul Voievod (1591, dupã 22 mai 1593, dupã 16 iulie) exista şi Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou, din Bucureşti, care este, „prin urmare, una dintre cele mai vechi biserici din oraş“. Deşi Biserica Sfîntul Gheorghe exista în timpul Domnitorului Alexandru al II-lea Mircea Voievod, aceasta nu era încã denumitã Sfîntul Gheorghe – Nou, astfel încît presupunerea cã este vorba despre ea şi nu despre Biserica Sfîntul Gheorghe – Vechi se întemeiazã pe faptul cã Biserica Sfîntul Gheorghe – Vechi era, îndeobşte, numitã „Biserica Mitrii Vornicului“, sau „Beserica Mitrii dvornecul hramul Sfîntul Gheorghe ot Bucureşti“, ori „Sfîntul Gheorghe cel Rumânesc“. O întãrire a acestei explicaţii este documentul din ziua de 2 mai 1642 , care spune: „Patru cezmoru şi cu [coc]onie mi pre nume Necula şi Stana şi Neg[ul?]“ i-au vîndut jupînului Pîrvana din Bucureşti „o prãvãlie cu locul ei de în uleţ[a] pîn[ã] în lac, în lu[n]g şi în lat cîtu se va alege cu ulecio[a]r[a], care prãvãlie am fostu cumpãratu de la Standul diiaconul cel domnescu, direptul ughi 60“, actul avînd la final menţiunea cã „prãvãlia cu locul ei, unde este şi ulicioara, la [Sf.] Gheorghe cel Mare, la cavafi. 7150 adicã 1642“. În aceste condiţii, este limpede cã menţionarea aşezãmîntului drept sfînta mînãstire numitã „a Marelui Mucenic al lui Christos, Gheorghe“, sau „cel Mare“, se referã la Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou. Astfel, la sfîrşitul Secolului al XVI-lea, în Bucureşti existau, în mod sigur, douã biserici cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe. Despre biserica reziditã de cãtre Constantin Vodã Brâncoveanu şi tîrnositã în anul 1707 au relatat, mai întîi, însuşi ctitorul, dar şi unii contemporani ai sãi. Informaţia este oferitã de cãtre domnitor la data de 1 iulie 1707, cînd scria cã Biserica Sfîntul Gheorghe „[…] este cea mai încãpãtoare, mai înaltã şi mai frumoasã dintre toate bisericile cîte se aflã în ţarã […]“.

(va urma)

Preot dr. Emil Nedelea Cãrãmizaru

COMENTARII DE LA CITITORI