Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (11)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

În partea opusă, spre nord-est, accesul era înlesnit de o poartă de lemn, instalată spre uliţa care dădea către „Scaunele de carne“ (astăzi strada Scaune). Sub denumirea de Sfîntul Gheorghe-Nou este pomenită biserica şi în a doua jumătate a Secolului al XVI-lea, la 1575-1576, 1592 şi 1624-1625, cînd este închinată Sfîntului Mormînt din Ierusalim, precum şi la 10 martie 1661.
Unii istorici au lăsat să se înţeleagă faptul că lucrările
s-au întrerupt în anul 1673, din cauza decesului lui Panaiotake Nicussios. În realitate, întreruperea este posibil să se fi produs la scurt timp după anul 1670, pentru că Antonie-Vodă, ca Domnitor, şi Panaiotache (în calitatea sa de dragoman), trebuiau să se preocupe de activitatea diplomatică reclamată de evenimentele din acei ani, legate de războiul turco-polonez din 1671 -1676.
Cum Domnul Ţării Româneşti, Antonie Voievod (1669-1672), a murit la anul 1672 – nereuşind să acorde sprijinul corespunzător lucrărilor de la Sfîntul Gheorghe – acestea
s-au întrerupt pînă la venirea lui Constantin Brâncoveanu la domnia Ţării Româneşti, fapt pe care pisania îl menţionează: „Şi aşa au stătut pînă acum, în zilele luminatului şi înaltului Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod“.
La urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Constantin Brâncoveanu, aşezămîntul de la Sfîntul Gheorghe avea aspectul unui şantier părăsit, aşa cum rămăsese după moartea lui Panaiotake Nicussios, zis „Mamona“. Biserica, de dimensiuni modeste, părea apăsată în prezenţa noilor construcţii, şi dădea semne evidente de deteriorare. Pe lîngă zidurile împrejmuitoare, existau chilii neisprăvite, lipseau construcţiile anexe pentru găzduirea unor personalităţi bisericeşti, cele de uz gospodăresc etc. De aceea, Constantin Vodă Brâncoveanu a reluat lucrările părăsite în anul 1673, fapt confirmat de textul pisaniei din anul 1699: „S-au început a să zidi şi a să lucra întîiu ceale de jos chilii ce rîmîsease neisprăvite dupre aceaia şi casele patrierşăşti cu tot rîndul celor dupre deasupra, pînă s-au şi sfîrşit precum sî şi văd“, „chiliile au fost finalizate în 1696, iar în 1698 a fost isprăvită toată clădirea“. Privitor la aceste lucrări, Nicolae Stoicescu arăta: „Clădirile din jurul Bisericii Sf. Gheorghe – Nou, care au format hanul mînăstirii, au fost începute în 1671-1672 de Panaiotache Nikussios, mare dragoman al Porţii, cu banii căruia s-a făcut un singur rînd de «bolţi», şi acelea neterminate. După moartea lui, clădirea a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, în 1694-1698, care a adaus un alt rînd de camere «foarte bune şi boltite» deasupra celor construite de Nikussios, precum şi un alt rînd de chilii şi casele patriarhiceşti. Hanul era gata în 1698 (pisania din acelan)“. Panaiotache dragomanul murind la 22 septembrie 1673, „(…) mînăstirea a rămas neterminată; din cele două rînduri de chilii, cele de sus erau încă gata“.
Lucrările la han au fost reluate de Constantin Brâncoveanu, această etapă încheindu-se în 1698, odată cu isprăvirea chiliilor, pentru ca în 1699 (pisania din 1 699 sept. 20), să se termine toată clădirea.
Mai tîrziu, Radu Greceanu precizează că: „într-această vară (1699 – n.n.) s-au isprăvit şi chiliile hanului den mănăstirea lui Sfete Gheorghe, de aicea din Bucureşti, care era făcute mai de demult, den zilile lui Alixandru-vodă cel Bătrîn, care să făcuse cu chieltuiala unui Panaiotache ce fusese dragoman mare împărătescu, însă numai aşa cîte un rînd de boite era făcute; iar după aceia cîndu au fost în zilile mării-sale lui Costandin-vodă, după al şaptelea an den domniia mării-sale, apucatu-s-au măriia-sa cu multă nevoinţă şi cu mare chieltuială de au făcut pă deasupra celorlalte altu rîndu de chilii foarte bune şi boltite jur-împrejur, şi case patrierşeşti deosebi, şi altu rînd de case egumeneşti foarte bune cumsă- cade, precum să şi văd, care în trei ani acestea toate s-au făcut şi acest bun lucru de folos ce să începuse s-au isprăvit“.
Potrivit unei inscripţii datînd din anul 1703, descoperită la Mînăstirea Polovragi, aceasta consemnează că după începerea Mînăstirii Hurezi (edificarea bisericii: 1690-1694), Domnitorul Constantin Brâncoveanu a construit „odăile“ Mînăstirii-han Sfîntul Gheorghe – Nou, în următoarele condiţii: „(…) Iar cîndu ou fost leatul 7198 dăruit-au Dumnezou cu stemo ţărăi de domnie pre bunul creştin Io Costondin Bosorob Brâncoveanu voevod a fi domnu o toată Ţara Rumîneascî şi zidind sfînta mînăstire de la Ourezi pre aceale vremi şi fiind năstavnec Io Ourezi chir loan arhimandrit carele văzîndu de purure această casă aşa de tot stricată şi părăsită, odus-au amente cu îndemnare şi cu multă rugăciune cătră al său domnu şi morile ctitor Ioon Costînd in voevod; şi iubitoriul de Christos domnu tocmeală au făcut cu preasfinţitul potriiarhul al Ierusalimului chir Dosothei, de ou dat această părăsită casă pre seamo mării sale şi mări io sa o au dat sfinţii mănăstiri de Io Ourezi metoc, iarmăriio so au dat în locul aceştii cose la sfîntul Ierusalim 3 pungi de bani, cu care bani s-ou făcut odăile de la Sfeti Gheorghie den Bucureşti, iar de pe dorinţa acestui părinte loan cîştigîndu această părăsită casă, aşa s-au îndemnat şi ca de iznoavă toate le-au rădicat (…)“.

(va urma)
Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI