Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (13)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

TÎRNOSIREA BISERICII
SFÎNTUL GHEORGHE-NOU
(29 iunie 1707)
Iniţial, biserica lui Dobruş Banul fusese proiectată şi construită pe măsura numărului de credincioşi ai oraşului la acel început de Secol al XVI-lea. Pe parcurs, însă, populaţia oraşului a crescut numeric, iar biserica lui Dobruş Banul devenise neîncăpătoare. În plus, faţă de noile construcţii care o împrejmuiau, monumentale şi voluminoase, ea devenise parcă mai scundă, cu semne vizibile de deteriorare. De aceea, rugămintea patriarhului Dositei Nottara al Ierusalimului de a construi o biserică pe măsura hanului şi a celorlalte construcţii recent realizate a fost bine primită de către Domnitor. El a motivat, ulterior, aprobarea sa: „n-am putut îngădui să vedem în mijlocul unui norod (…) o fi o biserică mică (…) şi fără nici o podoabă şi înfrumuseţare”, mai ales că aceasta era „de multă vreme zidirea ei, cît se vede mai mult spre surpare…”.
Noua biserică a fost proiectată cu implicarea directă a Domnitorului ,,Io Costandin Brâncoveanu Voievod”. Abia în anul 1705 acesta a demolat biserica veche, pregătind locul pentru noul edificiu brâncovenesc. Planul noului lăcaş era triconic, avînd cîte o turlă pe naos şi pronaos, precum şi două turle pe pridvor, cu pronaos supralărgit, cu un pridvor prevăzut cu coloane de piatră sculptate în torsadă, lucrate probabil de aceeaşi echipă de meşteri de la Horezu, condusă de către Manea – vătaful de zidari, Vucaşin Caragea – pietrarul şi Istrate – lemnarul. Reconstrucţia bisericii a fost realizată propriu-zis între anii 1705-1706, după care a fost zugrăvită de către o echipă de pictori condusă de Pîrvu Mutu Zugravul.
La data finalizării construcţiei, aşezămîntul Sfîntul Gheorghe – Nou mai cuprindea, încă din 1699, în afară de hanul şi anexele sale negustoreşti şi gospodăreşti, şi un turn-clopotniţă la intrare, dotat cu un clopot turnat astfel, încît să răsune: „Bran-co-van”.
Sfinţirea Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou din Bucureşti a constituit un moment strălucit şi de referinţă în istoria acestui sfînt lăcaş. Solemnitatea ceremoniilor, cît şi prezenţa înalţilor ierarhi români şi străini au atras atenţia istoricilor din acea vreme. Astfel, Constantin Brâncoveanu i-a invitat la sfinţirea bisericii pe toţi patriarhii Orientului şi în special pe Hrisant Nottara, Patriarhul Ierusalimului, urmaşul lui Dositei. Domnitorul a ţinut să confere ceremoniei sfinţirii o strălucire imperială, în virtutea faptului că, prin înrudirea sa cu Cantacuzinii, era moştenitor de drept al Imperiului Byzantin. Acest statut se oglindea în modul de guvernare, în îmbrăcămintea sa, în ceremonia bisericească, în viaţa de la Curte, dar şi în arta post-byzantină.
Într-un prim moment, s-au întrunit ierarhii români şi străini şi, împreună, au hotărît ca sfinţirea să fie oficiată la 29 iunie 1707, de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Încă din ajun a fost săvîrşită slujba Vecerniei cu Priveghere, atît la Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou, cît şi la biserica domnească de la Curte. A doua zi, pe 29 iunie 1707, Domnul Ţării, împodobit de mare sărbătoare, şi toată boierimea, s-au adunat la Curte. Apoi, Măria-Sa Vodă l-a trimis pe Ştefan Cantacuzino, vel-postelnic, cu două „carate frumoase domneşti”, să-i aducă pe înalţii ierarhi străini, cazaţi la palatul de la Sfîntul Gheorghe-Nou.

(va urma)
Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI