Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (15)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

„După aceia deci în casile patrieşeşti ceale de Măriia Sa iarăşi făcute mai denainte vreme suindu-să, frumos ospăţ cu mare cinste într-acea zi iunie 29 ani au făcut. Toţi arhierei şi toată boierimea la masă şezînd, Măriia Sa Vodă slavă şi mulţumită veacinicului Dumnezeu au dat, carele l-au învrednicit de au săvîrşit şi au sfinţit această pomenită sfîntă minunată şi prea frumoasă mănăstire a marelui mucenic şi de multe minuni făcător Gheorghie. După aceia deci de la masă Măriia Sa Vodă sculîndu-să părintelui patriarhului şi tuturor arhiereilor măhrămi frumoase şi cu galbeni legaţi într-însele le-au dăruit şi aşa deci Măriia Sa Vodă s-au înturnat la Curte”.
Sfinţirea Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou a reprezentat apoteoza operei edilitare a Domnitorului Constantin Brâncoveanu. Monumentalitatea slujbei, însemnătatea înaltelor personalităţi bisericeşti care au oficiat-o, cîntările ce s-au înălţat sub bolţile impunătoarei biserici, toate acestea au imprimat o solemnitate imperială evenimentului. Pătrunderea în incinta aşezămîntului bisericesc se făcea printr-o poartă de lemn cu două canaturi, căptuşite cu tablă. Deasupra acestei porţi domina un foişor construit din zid, cu acoperişul învelit cu olane, peste care se înălţa o cruce. Construcţia era înzestrată cu trei clopote, unul din ele, cel mai mare, reproducînd (aşa cum am mai menţionat), prin sunetul său, numele ctitorului: „Bran-co-van”.
Intrarea în biserică se făcea păşind pe cinci trepte şi pătrunzîndu-se mai întîi în spaţiul larg deschis al pridvorului, element caracteristic al stilului brâncovenesc. Pridvorul bisericii era de plan rectangular, diferit de alte bisericii, inspirînd spaţialitate şi monumentalitate. Cele patrusprezece coloane de piatră, cu fusuri canelate şi capiteluri neocorintice, specifice stilului brâncovenesc, susţin cele treisprezece arce ale pridvorului. Intrarea principală se face pe latura vestică, pe sub arcul central, iar celelalte două intrări asigură accesul prin părţile laterale. Intrat prin uşa de lemn masiv în pronaos, credinciosul se află în faţa unei privelişti somptuoase, spaţioasă şi luminoasă, asigurată prin supra-lărgirea pronaosului. La data sfinţirii, biserica era pictată, aşa cum am arătat, de către zugravul bisericesc Pîrvu Mutu, după canoanele ermineutice cunoscute în epocă, transformînd monumentul arhitectonic într-o adevărată operă de artă. Din nefericire, pictura iniţială a suferit deteriorări ce au dus la dispariţia ei în timp, din cauza incendiilor şi cutremurelor de pămînt care au afectat biserica. Pe bună dreptate, cei care au frecventat sau au vizitat această biserică de-a lungul timpului au fost înfioraţi de strălucirea şi frumuseţea lăcaşului, aşa cum avea să dea glas simţămintelor sale de admiraţie unul dintre numeroşii autori care au făcut referire la ctitoria lui Vodă Brâncoveanu: „Lăcaşul reproduce în plan arhitectural, la o scară mărită, Hurezii. Dar armonia elementelor şi îmbinarea lor într-un tot de efect artistic sînt, fireşte, deosebite. Ctitoria de la Sfîntul Gheorghe – Nou impresionează prin dimensiuni, prin ordinea desăvîrşită a componentelor arhitecturale, prin decoraţia sculpturală ce utilizează întregul repertoriu cunoscut al stilului (frunze, flori de acat, vrejuri), prin frumuseţea picturilor. Combinaţiile de culori şi naturaleţea tablourilor ieşite de sub penelul lui Pîrvu Mutu arată şi aici, ca şi în alte locuri, o fericită eliberare de canoanele picturii byzantine. Catapeteasma – una dintre cele mai frumoase din Bucureşti – de o măreţie în care calmul şi discreţia culorilor şi a dimensiunilor ce compun întregul au darul de a crea o puternică individualitate, va fi stîrnit nu numai admiraţia, dar şi invidia boierilor contemporani voievodului”.
Aşadar, la Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou se păstrează, din Secolele XVI-XVII, vechiul model arhitectonic byzantin şi sîrbesc, ulterior transformat în stil muntenesc. Se păstrează astfel planul trilobat, bolţile în calote sprijinite pe pandantivi, rezemaţi şi ei pe console, ceea ce asigură spaţialitatea monumentală a interiorului bisericii. Întreg ansamblul arhitectonic impresionează prin armonia volumelor construite. Această capodoperă monumentală, împreună cu hanul şi zidurile ce înconjurau biserica, au transformat întregul ansamblu mînăstiresc într-o citadelă. O astfel de utilizare a avut-o pentru prima oară în luna septembrie 1716, cînd a părăsit tronul Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot al Ţării Româneşti. De teama represaliilor turcilor şi a tătarilor, locuitorii oraşului s-au adăpostit în hanul lui Şerban Vodă, în cel de la Sfîntul Gheorghe – Nou, precum şi la Cotroceni.

(va urma)
Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI