Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (16)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

În ultima parte a domniei sale, Voievodul Constantin Brâncoveanu era bănuit de către turci că ar purta tratative în ascuns cu Imperiul habsburgic şi cu cel ţarist. Din acest motiv, otomanii i-au pus gînd rău. Faptul că domnitorului român i
s-au acordat titlurile de conte şi principe al Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană, precum şi titlul de Principe al Imperiului Rus a constituit un motiv suplimentar de suspiciune la adresa lui. La acestea s-au adăugat şi uneltirile unor familii boiereşti care îi rîvneau tronul. În această conjunctură nefavorabilă pentru domnitorul român, la data de 25 martie 1714, în miercurea din Săptămîna Patimilor, a fost „mazilit” de către turci, pentru el şi familia lui începînd un adevărat drum al Golgotei. Averea şi bunurile i-au fost jefuite, dar Vodă Brâncoveanu a întîmpinat cu demnitate aceste mari încercări prin care a trecut, consemnîndu-le în ultima sa scrisoare, adresată Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara, în aceeaşi zi de 25 martie 1714 (Buna Vestire): „Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi
copiii şi ginerii noştri. Această întîmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfîntă. lată că şi noi ne gătim şi, după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne ajute. Deşi toată boierimea noastră strigă şi cere să vie cu noi, totuşi nu ştim ce va ieşi. Şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa”.
La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu a fost aruncat în tenebroasa închisoare Edicule (Yedi-Kule), a celor Şapte Turnuri, unde a fost bătut şi schingiuit aproape trei luni. A fost închis în cea mai întunecoasă celulă din „groapa sîngelui” aflată într-un loc adînc sub pămînt, unde, din lipsă de aer, nu putea arde nici lumînări, nici candele şi unde cadavrele celor ucişi prin ştrangulare sau decapitare erau aruncate. Tot la Edicule, într-o cameră din cele Şapte Turnuri, fusese închisă şi doamna Maria, soţia domnitorului, şi Ana Brâncoveanu, soţia lui Constantin, fiul cel mare al voievodului, împreună cu copilul ei de numai 7 luni. Într-un raport al ambasadorului Olandei la Constantinopol, Colyer (10 mai 1714), referitor la Constantin Brâncoveanu, se spunea că „Domnul mazil al Ţării Româneşti a fost adus de-a dreptul şi închis în cele şapte turnuri de la Constantinopol. Tefterdarul i-a luat toţi banii, giuvaerurile şi celelalte lucruri scumpe ce le avea cu sine şi, pe lîngă aceasta, l-a chinuit în fiecare zi pentru a se afla celelalte averi ale lui. Zi şi noapte, domnul stă închis într-o cameră întunecoasă, adînc sub faţa pămîntului, iar soţia lui, care şi ea a trebuit să-şi dea giuvaerurile, stă
într-o odaie de sus, bine păzită”.
Brâncovenii au fost supuşi la torturi inimaginabile. Suferinţele şi chinurile au continuat pentru toţi, şi după mutarea lor la închisoarea Bostangi Başa, destinată demnitarilor turci. Torturile nesfîrşite erau cauzate şi de pîrile venite din ţară, din partea unor familii de boieri, care alimentau lăcomia turcilor, ce considerau că Domnitorul, supranumit de ei „Altîn Bey”, poseda averi fabuloase. În ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, cînd Domnitorul român împlinea 60 de ani, a fost scos din temniţă, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache, fiind duşi la locul unde vor primi cununile muceniciei.
Momentul supliciului este descris într-o scrisoare emoţionantă, datată 31 august 1714: „Duminică, 15 august, de dimineaţă, s-a tăiat capul bătrînului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă unde a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lîngă altul, la o oarecare depărtare. Un gîde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcîndu-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea deasupra capului, au fost întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi“.

(va urma)
Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI