Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (17)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

„Glasul cel înăbuşit de credinţă al Brâncoveanului răsună şi zice înspăimîntat de această însultă: «Fiii mei! Iată toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tari şi bărbăteşti, dragii mei, şi nu băgaţi în seama moartea. Priviţi la Christos, Mîntuitorul nostru, cîte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslavnică!». La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele. Gîdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistiernic Văcărescu se rostogoli pe pămînt. Apoi începu cu uciderea copiilor, de la cel mai mare. Cînd gîdele ridică securea la capul celui mai tînăr dintre copii, Mateiaş, numai de 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzînd atîta sînge de la fraţii săi şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele său, Domnul Brâncoveanu, al cărui cap a căzut la urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştinească decît să te faci păgîn, lepădîndu-te de Isus Christos pentru a trăi cîţiva ani mai mult pe pămînt». Copilaşul ascultă, ridică capul şi cu glas îngeresc zise gîdelui: «Vreau să mor creştin! Loveşte!». În urmă, ucise şi pe Brâncoveanu. O, Doamne, Doamne, pana-mi tremură cînd scriu execuţia ce am văzut şi mă întreb: putut-a fi de faţă cineva şi să nu fi plîns, văzînd capul nevinovatului Mateiaş, tînăr, tinerel, rostogolit pe jos, lîngă capul părintelui său, părînd a-l îmbrăţişa!”.
Trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal în suliţe pe străzile Constantinopolului, după care au fost expuse la poarta Seraiului şi apoi aruncate şi ele în mare. Cîţiva creştini evlavioşi, se pare că în înţelegere cu Patriarhia de Constantinopol, au cules din valurile mării rămăşiţele pămînteşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-au îngropat în biserica Mînăstirii Panaghia Kamariotissa de pe Insula Halki, zidită de împăratul loan al Vlll-lea Paleologul, rezidită de către Panaiotache Nicussios, unde Domnitorul Constantin Brâncoveanu a făcut importante danii. Anton Maria del Chiaro Fiorentino, secretarul personal al Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, mărturisea că trupurile mucenicilor Brâncoveni şi-au găsit locul în pămîntul sfînt al străvechii mînăstiri cu hramul Maicii Domnului din Insula Halki, unde binecredinciosul domnitor român era un mare binefăcător, aşezat în rîndul ctitorilor acestui aşezămînt monahal.
STRĂMUTAREA OSEMINTELOR MARTIRILOR
Doamna Maria Brâncoveanu, soţia Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu, a fost eliberată prin răscumpărare din închisoarea Edicule şi din exilul forţat din Kutais, de la marginea răsăriteană a Imperiului Otoman. Ea avea dreptul de a circula liber pe teritoriul turcesc, pentru că, după cum preciza şi istoricul Nicolae lorga: „Doamna Marica a adus, cumpărîndu-le cu bani mulţi, rămăşiţele soţului ei, culese din Insula Principilor”. Astfel, Maria Brâncoveanu era cu adevărat o persoană liberă în anul 1720 şi, în acest fel, a putut strămuta osemintele muceniceşti ale soţului ei la Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou din Bucureşti.
Fascinat de misterul creat pe tema aducerii discrete a osemintelor Domnitorului martir, Constantin Gane scria că: „Desigur cu învoirea lui Vodă Nicolae Mavrocordat (…), Constantin Brâncoveanu fu adus în Bucureşti, unde fu îngropat în iulie 1720…“. A fost necesar ca această aducere a osemintelor muceniceşti să se facă cu o oarecare discreţie, deoarece Ahmed al III-lea era încă pe tronul Imperiului Otoman, iar el pusese sentinţa de condamnare la moarte pentru „hainie” (trădare), pe seama Voievodului Constantin Brâncoveanu. Prin purtarea de grijă a Doamnei Maria Brâncoveanu, a fost aşezată deasupra mormîntului, aflat în partea dreaptă a naosului bisericii, o lespede de marmură albă (185×95 cm), împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc. De jur împrejur, pe piatra funerară a fost sculptat un chenar format din ghirlande de flori. În partea de jos, la picioare, găsim o reprezentare alegorică, înfăţişînd moartea avînd coasa în mîna dreaptă şi un fir de crin cu trei flori în cea stîngă. În partea dinspre cap a lespezii este săpată stema Ţării Româneşti, în mijlocul căreia se află înfăţişat vulturul cu crucea în cioc. Pe lespede nu există nici un înscris, tocmai pentru a păstra discreţia impusă de conjunctura istorică şi politică a acelor vremuri.
De o importanţă deosebită este faptul că Doamna Maria Brâncoveanu a pus deasupra mormîntului soţului ei o candelă lucrată în argint filigranat, deosebit de frumoasă, iar pe marginea de sus a bulbului din mijloc a lăsat o inscripţie cu litere chirilice, însemnînd de fapt pisania pe care nu a putut să o scrie pe piatra mormîntului: „Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna mării sale Mariia, carea şi Măriia sa nădăjduiaşte în Domnul, iarăşi aici să i să odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.
Locul de îngropăciune al Voievodului a fost cunoscut la început de familie, iar cu timpul acest adevăr s-a înrădăcinat şi în conştiinţa credincioşilor din obştea Bucureştilor.

(va urma)
Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI