Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (23)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

UN MORMÎNT
CE SE DESCOPERĂ TUTUROR
„Din izvoarele care vor trece înaintea dvs. veţi vedea că execuţiunea lui Brâncoveanu s-a făcut grabnic şi sălbatec. A fost un lucru neobişnuit la Constantinopol: aşa ceva nu se întîmplase de foarte multă vreme. Veţi vedea şi motivele pentru care s-a ajuns la această sălbăticie, înaintea căreia şi foarte mulţi din turcii din Constantinopol au trebuit să se încrîncene. Deci, dacă se ţine samă de faptul acesta, că execuţia a fost făcută grăbit, dacă se ţine samă şi de o mărturie contemporană că s-au dat mai multe lovituri de sabie şi că nu s-a putut să se despice capul de trup, atunci se înţelege foarte bine că una din loviturile acestea a putut să atingă vertebra din spinare. Tăietura este în afară de orice discuţie: acum două zile am examinat amănunţit oasele, şi la nici un mort, care şi-ar fi isprăvit viaţa în împrejurări obişnuite, nu se poate observa un asemenea semn ca acest, atît de elocvent…”.
Spre finalul aceleiaşi conferinţe, istoricul Nicolae lorga adăuga: „[…] Brâncoveanu este aruncat în groapa de la Şapte Turnuri, şi sfîrşitul a fost scena aceia groaznică din ziua de Sfîntă Măria Mare a anului 1714. Iată o povestire olandeză, care mi se pare cea mai completă, a acestei întîmplări: «La 26 August» – diferenţa între un calendar şi celalt era numai de unsprezece zile – «Într-o Duminecă, ca la un ceas înainte de amiazi, din porunca Sultanului, Brâncoveanu a fost luat pe neaşteptate din închisoarea lui de la Şapte Turnuri şi a fost dus ca un făcător de rele, numai în cămaşă, cu patru fii şi un ginere, boier din Principat, cari mergeau toţi înaintea lui, prin oraş, pe jos. În calea lor au trecut şi prin partea din Constantinopol unde locuiesc fruntaşii grecilor, compatrioţii săi – adecă de aceiaşi religie, – precum şi pe dinaintea caselor solilor muscali. Şi aşa au fost aduşi lîngă Marele Seraiu, înaintea chioşcului împărătesc, pe malul apei. Acolo stătea Sultanul cu Marele Vizir, care ieşise tocmai din Divanul cel mare. Atunci, fără nici o formă de dreptate, de faţă cu Sultanul, s-a dat poruncă gealatului ca întîiu să taie pe fiul cel mai mic al Domnului, un tînăr care nu avea mai mult de şaptesprezece ani. Aceeaşi osîndă s-a executat îndată şi faţă de ceilalţi fii, şi de cumnat, după vîrstă, în fiinţa părintelui, care a trebuit să vadă ticăloasa privelişte, cu o neomenie deosebită. Apoi l-au tăiat şi pe Domn, chinuindu-l mult. Capul rămase atîrnat de trup, şi aşa a murit. Cele şase trupuri chinuite au fost duse pe stradă. Ele au fost apoi ţintuite de poarta cea mare a Seraiului, pentru a sta acolo, ca trupurile unor făcători de rele. Iar seara au fost aruncate în Mare. Şi aşa a fost sfîrşitul unui principe, care avea aproape şaizeci de ani, după ce stăpînise peste douăzeci şi şase de ani în şir Ţara Românească, în numele mai multor Sultani cu faimă mare»“.
Confirmarea concluziilor formulate de către savantul Nicolae Iorga se regăseşte şi în următorul document:
Extras din raportul asupra săpăturilor făcute la biserica Sfîntul Gheorghe – Nou de domnul V. Drăghiceanu, secretarul Comisiunii Monumentelor Istorice: „În zilele de 9-16 Decemvrie 1932, potrivit delegaţiunii avute, am săpat sub actualele pietre de morminte ale lui Mavrocordat Vodă şi ale lui Constantin Brâncoveanu, în vederea precizării locului lor de înmormîntare.
Sub aceste pietre am găsit un strat de surpături de ziduri, gros de 63 centimetri, provenit din zidurile vechii biserici arse şi reparate la 1848, cum şi zidurile naosului bisericii, tăiate la această adîncime, prin desfiinţarea zidului separator dintre Pronaos şi Naos, şi a zidului de Sud în dreptul ferestrei actuale, a cărei deschidere, după maniera clădirilor occidentale, s-a efectuat deabia în 1848. Sub acest strat de dărîmături, unde se afla şi vechea pardoseală a bisericii, am găsit un strat de pămînt, gros de 20 cm, sub care am dat de bolţile mormintelor zidite. Mormintele se află în colţul Naosului vechei biserici, în imediata apropiere a zidurilor ei, despre care am vorbit mai sus, şi în locul cel mai de onoare dintr-o biserică. Sub piatra de mormînt a lui Ion Mavrocordat Vodă s-au găsit îngropate în pămînt osemintele acestui Domn, mort de grea boală, în 1719. Osemintele s-au găsit răvăşite, oasele iliace şi craniul aflîndu-se sub temelia unei coloane, zidită în dreptul mormîntului, în timpul restaurării bisericii. Din îmbrăcămintea sa, s-a găsit numai un bumb de caftan, făcut din mătase răsucită şi împletită în ţesătură de fir de argint. În acelaşi mormînt s-au mai găsit slabe resturi de schelet ale unui copil şi ale unui om în creştere, probabil provenite dintr-un mormînt anterior.
Sub piatra de mormînt a lui Constantin Brâncoveanu s-a găsit un mormînt zidit şi boltit, avînd dimensiunile de 85 cm la cap, 48 cm la picioare şi 80 cm înălţime. Bolta mormîntului era spartă la cap şi prin ea trecea rămăşiţele unei grinzi groase, ce servise la schelele restaurării bisericii, şi pe o lăţime de 20 centimetri, jumătate din boltă, pe stînga, era spartă, iar mormîntul umplut cu pămînt şi dărîmături. Curăţind mormîntul,
s-au găsit toate osemintele strînse spre capătul mormîntului, peste care se afla un craniu răsturnat, cu dinţii în sus. Pe lîngă aceste oseminte, s-a descoperit urmele unui coşciug de stejar, îmbrăcat cu velură de purpură vişinie, ţintuită cu ţinte de argint, în formă de stea, şi un giulgiu de fire de argint, avînd o bordură imprimată în aur; nici o urmă de îmbrăcăminte. Din examinarea osemintelor, rezultă ca ele aparţin la două schelete: unul păstrat aproape întreg, iar altul fragmentar. O vertebră cervicală prezintă urmele unei tăieturi, care nu se poate bine lămuri din pricina eroziunii oaselor; o vertebră, însă; care a fost găsită de Ion Olteanu – Aiud, judeţul Alba, în pămîntul mormîntului, prezintă evidenta urmă a unei tăieturi cu un corp tăios“.

(va urma)
Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI