Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (3)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

 

Cuvînt panegiric către preaevlaviosul şi preastrălucitul Domnitor al întregii Ungrovlahii, chir, chir Ioan Constandin Basarab Voievod.

„Prea Strălucite şi Prea Iubitorule de Dumnezeu, Domnitorule, am văzut că «zadarnic este a vorbi despre virtutea acestui bărbat», zicea laudativ Socrate în lucrarea sa, «Evagora», şi zadarnic este dincolo de orice lucru a vorbi, atunci cînd virtuţile şi frumuseţile unui bărbat sînt atît de înalte şi mari, virtuţi care nu numai că depăşesc orice cuvînt, dar şi mintea celui care glăsuieşte. Acelaşi lucru am vrut să spun şi eu astăzi cu acest Socrate, văzînd frumuseţile virtuţii acestui bărbat, pe care urmăresc a le elogia prin cuvînt. De partea cealaltă, aud proverbul care zice: «Surd este bărbatul, precum gura lui Heraclie, care nu grăieşte minciuni». Altfel, mă minunez văzînd măreţia virtuţilor şi a evlaviei tale faţă de Dumnezeu. Sînt nevoit să fac întocmai ca în acest proverb, dorindu-mi să nu ajung la boala neputinţei mele şi mişcîndu-mi limba spre alcătuirea acestui panegiric.

Am mai văzut că marea ta strălucire este adorată, fireşte, de toţi, şi la fel doreşte să mi se arate şi mie, chiar dacă nu pot să o înţeleg pe cît se cuvine. Iubitorule de Dumnezeu, a trebuit, deci, ca o limbă de retor şi cuget foarte filozofic să laude măreţia calităţilor şi facerilor tale de bine. Dar ce spun despre limbă? Zece limbi de aş fi avut şi zece guri şi glas neobosit, aşa cum spune Homer, nu aş fi fost în stare să laud marea ta Strălucire, aşa cum ar trebui. Tu cel ce eşti: mîndria celor evlavioşi, puterea celor bolnavi, ajutorul săracilor, tatăl orfanilor, mîngîierea celor întristaţi şi necăjiţi; tu, cel în care pronia cea dintru început a lui Dumnezeu s-a adăpostit şi a rînduit, la vreme bună, să te urce pe preastrălucitul Tron al Domniei.

Dar acest lucru s-a întîmplat nu pentru ca Strălucirea Ta să fie cinstită de Tronul Domniei, fiindcă tu ai fost mai dinainte cinstit şi vrednic de laude. Dimpotrivă! Acest lucru s-a întîmplat pentru ca Tronul să aibă cinstea de prezenţa Strălucirii Tale, ca să aduci neorînduiala la orînduială, neregulile să le prefaci în reguli, sărăcia să o prefaci în bogăţie şi însăşi frumuseţea să o aşterni ca pe un bine peste toţi. Fericită este ţara care te-a dat, fericiţi sînt părinţii care te-au alăptat, dar mai fericită este Domnia care te-a ales pe tine ca Domn şi toţi cei care sînt sub puterea Domniei Tale. Tu eşti cel care îţi faci prieteni prin smerenia ta, prin sufletul tău cel mare şi fără margini, tu eşti înfricoşător, dar nu rău. Tu te arăţi deasupra tuturor, prin calităţile şi însuşirile tale cele fireşti, tu, cel ce prin puţine eforturi dobîndeşti uşurinţele cele multe şi doar prin cîteva pricini poţi ajunge la multele şi mari sensuri. Tu pe nimeni nu părăseşti desigur cît îţi permite rangul domniei, ci eşti un om prietenos, spre folosul norodului, un om politic în ce priveşte guvernarea societăţii, un comandant de oşti (general) în faţa primejdiilor ce se abat şi mare Domnitor, astfel, prin virtute, arătîndu-te diferit faţă de toţi. Pe cei înţelepţi şi conştiincioşi îi conduci prin rangul tău de domnitor, pe alţii îi întreci prin conştiinciozitatea domniei-tale, pe cei buni îi atragi de partea ta prin dreptatea pe care o faci, pe cei drepţi prin bunătatea pe care o ai. (…) Dar de ce spun toate acestea? Ai ajuns la nemăsuratele calităţi pe care le ai, la care niciodată nu a ajuns careva. Acest lucru este cu putinţă să-l vadă oricine şi nu este nevoie a ajunge să spun prea multe, fiindcă toate acestea sînt mărturisite de a ta trăire, de renumele tău, de ochii care văd şi de urechile care aud. Care alt Domnitor s-a arătat a fi cu mai multe calităţi decît tine? Aceste lucruri le îndrăznesc a spune gîndindu-mă numai la binele pe care cineva îl doreşte tuturor, sau la binele şi mîntuirea întregului neam, avîndu-te ca exemplu pe înalta Ta Strălucire, tu fiind o dovadă pentru toate acestea, prin cele ce doreşti a le face sau chiar le faci! Nimeni nu a mai avut parte ca tine de această firească cunoaştere şi har ceresc, ce te conduc la aceste lucruri, pe care, îndrăznesc să spun, nici acei împăraţi vrednici de laudă ai românilor şi chiar nici cei mai mari dintre ei nu le-au mai făcut. Deoarece, chiar dacă au făcut fapte mari de vitejie şi de-a lungul timpului au avut victorii mari, aceia s-au slăvit prin stricăciune şi, mai mult decît atît, importanţa acelor lucruri a fost realizată cu ajutorul lucrurilor lumeşti, stricăcioase şi vremelnice; în schimb, a ta Strălucire a fost dovedită mai mult prin cele ce rămîn, ce sînt de viitor şi veşnice, şi nu prin cele vremelnice şi apărute din goliciune. Tu faci multe şi vrednice de laudă, ridici bisericile sfinţilor, întemeiezi mînăstirile părinţilor, uşurezi descurajarea celor amărîţi, ajuţi slăbiciunea celor îmbolnăviţi (fără putere) şi săvîrşeşti neobosit toate lucrările sfinte şi plăcute lui Dumnezeu“.

(va urma)

Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI