Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (48)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

BISERICA SFÎNTUL GHEORGHE – NOU, LA VREMEA RESTAURĂRII, ÎNTRE ANII 1965 şi 1987 (5)
Un rol crucial l-a avut arhitect Henrietta Delavrancea, care, avînd propria interpretare în privinţa volumetriei bisericii şi, mai ales, a pridvorului şi a celor două turle de pe pridvor – pe alocuri în contradictoriu cu arh. Ştefan Balş – a adresat memorii la toate instituţiile statului, în care îşi prezenta argumentele ştiinţifice. În final, principalele ei observaţii – prezentate Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Naţional – au fost supuse votării, majoritatea participanţilor aprobînd soluţiile arhitectei Delavrancea.
Cele două opinii contradictorii cuprindeau următoarele:
Arhitectul Ştefan Balş considera că, tipologic – ţinînd cont de informaţiile cunoscute pînă la deschiderea şantierului de restaurare, în 1969, Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou ar fi fost aparent înrudită cu Biserica Mînăstirii Hurezi: biserică de tip triconc, cu pastoforii puternic decroşate, cu pronaos supralărgit şi pridvor pe latura vestică, avînd două turle (una pe pronaos, iar cealaltă pe naos); spaţiul pronaosului era de tip central, „cruce greacă”, cu patru coloane, ca la Văcăreşti, nu cu două, ca la Hurezi; între pronaos şi naos erau două coloane, precum la Văcăreşti; cornişa pridvorului era intuită ca fiind de tipul „cu dinţi de fierăstrău”, cu trei rînduri de zimţi, ca şi la Hurezi. Reputatul arhitect Balş mai presupunea că accesul în biserică se realiza prin intermediul unor trepte, dispuse pe centrul faţadei vestice şi, poate, pe laturile sudică şi nordică.
Arhitectul Henrietta Delavrancea, pornind de la gravurile din Secolul al XlX-lea, care înfăţişau biserica în diferite ipostaze (cu patru turle, aparent cu trei turle, ori cu două turle) şi de la existenţa unor monumente de arhitectură contemporane Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou, a ajuns la o concluzie mult nuanţată faţă de cea expusă de arhitectul Ştefan Balş. Realizînd analiza comparată între Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou şi bisericile din Curtea de Argeş, Radu Vodă, Căldăruşani, Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Cotroceni, Hurezi, Văcăreşti, precum şi cu alte biserici munteneşti, Delavrancea a sintetizat cercetările sale astfel: pentru a restaura Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou, studiul trebuie pornit de la Biserica Mînăstirii Văcăreşti, ce a reprodus-o identic pe cea dintîi; ca o consecinţă a primului enunţ, Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou este de tip triconc, cu pastoforii puternic decroşate, cu pronaos supralărgit şi pridvor pe latura vestică, avînd patru turle, dintre care una pe naos, alta pe pronaos, iar celelalte două pe pridvor (model preluat identic la Văcăreşti); spaţiul pronaosului era de tipul pronaosului Bisericii Sfînta Troiţă a Mînăstirii Văcăreşti, iar între pronaos şi naos erau două coloane ce sprijineau trei arcade, exact ca la Văcăreşti; modelul cu două coloane se întîlneşte anterior la Biserica Mînăstirii Plumbuita, rectitorită de către Domnitorul Matei Basarab; avînd în vedere faptul că la Văcăreşti coloanele din piatră erau monolite, rezultă că şi cele patru coloane de la Sfîntul Gheorghe – Nou erau astfel; cota cornişei pridvorului trebuia readusă la cota cornişei pronaosului; cornişa bisericii (de tip „cu dinţi de ferăstrău”) avea numai două rînduri de zimţi; coloanele din piatră sculptată ale pridvorului puteau fi reconstituite după fragmentele conservate în cadrul colecţiei de la Muzeul Bellu din Urlaţi.
Avizul favorabil al Comisiei Centrale de Stat pentru varianta expusă de arh. H. Delavrancea s-a concretizat astfel:
– s-a reconstituit cornişa pridvorului la cota cornişei pronaosului, s-au refăcut tamburii şi semicalotele turlelor de pe naos şi pronaos, s-au executat două baze pentru viitoarele două turle de pe pridvor, s-au restaurat coloanele din piatră ale pronaosului după modelul celor de la Biserica SfîntaTreimea, MînăstiriiVăcăreşti şi s-au restaurat coloanele pridvorului, după modelul a două coloane descoperite de către arh. Henrietta Delavrancea în parcul conacului Bellu de la Urlaţi. S-au refăcut ciubucele care încadrează panourile după urmele cozilor cărămizilor rămase în zid după tăierea acestora de către arhitectul Villacrosse, apoi s-a retencuit întreaga biserică, dar în mare grabă, fiind ameninţată cu demolarea.
Aşadar, un aspect care merită atenţia noastră este aceea a asemănării dintre Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou şi Biserica Mînăstirii Văcăreşti, care a fost luată ca model în perioada restaurării Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou. Mai întîi, zidirea Bisericii Văcăreşti (1716-1722) a fost realizată după modelul Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou, datorită faptului că acesta era cel mai reprezentativ lăcaş de cult din Bucureşti de la acea vreme. Toate acestea explică asemănările evidente dintre biserica Văcăreşti şi modelul său, biserica „Sfîntul Gheorghe – Nou”.

(va urma)
Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI