Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (6)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

 

O mărturie importantă se păstrează într-o copie (realizată înainte de anul 1761) a memorialului de călătorie (manuscris) întocmit de către misionarul franciscan Blasius Kleiner. „În al treilea rînd (scrie el) este mulţimea uimitoare a clerului, căci călugării sau monahii sînt în număr de peste 6.000, clerici sau ecleziastici, peste 500, cîrciumi, peste 3.000, dughene, peste 20.000, şi foarte multe biserici, dintre care cea mai demnă de luat în seamă este biserica domnească Sfîntul Gheorghe, atît pentru coloanele ei uimitoare, tăiate dintr-o singură piatră, împreună cu postamentul şi cu capitelurile pe care se sprijină bolta bisericii, cît şi pentru mormintele domnitorilor şi chipurile lor, apoi pentru policandrul făcut din aramă, de 300 de ocale în greutate, în sfîrşit, pentru frumoasa pictură moscovită cu care este împodobită pe dinăuntru şi pe dinafară“.

Tot misionarul Blasius Kleiner menţionează, în lista lăcaşurilor de cult din Bucureşti întocmită de el, că în cuprinsul aşezămîntului Sfîntul Gheorghe – Nou: „(…) noua biserică, cu mînăstire, are paraclis şi capelă (…)“. Paraclisul despre care vorbeşte acesta este probabil cel construit în anul 1715, iar capela se poate să fi fost amplasată în Palatul Patriarhal, aflat atunci în apropierea bisericii, în latura de Nord-Vest a aşezămîntului. Dar nu numai clericii au fost atraşi de imaginea monumentală şi frumoasă a Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou din Secolul al XVIII-lea. Principatele Române erau vizitate tot mai des de unii exponenţi ai puterilor europene implicate în conflictele militare desfăşurate în această zonă. Acestora le datorăm unele consemnări cu valoare istoriografică despre oraşul Bucureşti, pe care le-am cercetat în speranţa că vom găsi date istorice despre Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou. Un exemplu, între multe altele, îl constituie realizarea, de către ofiţerii topografi ruşi, între anii 1770 şi 1772, a mai multor ediţii ale primei hărţi cunoscute a oraşului Bucureşti. Cu această ocazie, Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou a fost menţionată ca obiectiv de referinţă. Ulterior, lăcaşul este pomenit şi în scrierile altor călători străini, aflaţi cu diferite treburi în Ţara Românească.

O etapă superioară a istoriografiei Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou a constituit-o apariţia cronicilor privitoare la domnia, cît şi moartea martirică a Domnitorului Constantin Brâncoveanu, ce au avut un ecou naţional şi internaţional. De aceea, în mod necesar, au apărut în opera cronicarilor referiri la opera sa edilitară. Un cronicar care a făcut referire la viaţa şi domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost Radu Greceanu, prin a cărui operă s-a revenit la realizarea unei Cronici de Curte. Lui Radu Greceanu i se datorează includerea în istoriografie a ctitoriei lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou. El precizează faptul că aceasta se afla „în tîrgul Bucureştilor“, numind-o „o mînăstire a cării hramul era Sfeti Gheorghe, veche foarte, zidită de un boier anume Dobruş Banul, foarte mică şi întunecoasă. Pe aceasta – continuă cronicarul – a surpat-o domnitorul şi, în locul ei, din temelie au zidit Măria sa aceasta ce acum tuturor să vede“. În opera cronicarului nu se spune nimic despre trecutul bisericii, dar se menţionează că Domnitorul „a surpat“ această biserică, „s-au îndemnat dă au stricat şi au sfărîmat cea ci să zise mică şi întunecoasă biserică şi den temelie au zidit o mare şi preafrumoasă mînăstire“. Pentru cronicar, înfăţişarea monumentală a bisericii rezidite de către Constantin-Vodă Brâncoveanu era atît de evidentă, încît nu i s-a mai părut necesar să o descrie în detaliu şi pentru generaţiile viitoare, arătînd că „din temelie au zidit Măria sa aceasta ce acum tuturor să vede”. El se arată a fi încîntat de măreţia bisericii, pe care o vede „mare şi minunată şi frumoasă“, cu zidire „foarte iscusită şi minunată, care pociu zice că asemenea ei rar să pot afla în lume“ şi că „pă dinlăuntrul are frumoase zugrăvele (…) minunată tîmplă, icoane iscusite, pardoseală tot de marmură, luminoasă, ce te desfată, lucru care altul într-acest pămînt n-au făcut“.

(va urma)

Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI