Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (7)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

 

Sintagma cronicarului – „toată negustorimea acolo“ poate fi corelată cu existenţa unui important nucleu comercial şi meşteşugăresc în jurul bisericii închinate Sfîntului Mucenic Gheorghe, aşa cum au dovedit şi cercetările arheologice întreprinse în mai multe rînduri. După cum se vede, textul operei cronicarului abundă în epitete laudative, dar care nu suplinesc descrierea amănunţită a bisericii. Dacă expresia „mică şi întunecoasă“, a autorului „Istorii“, aminteşte afirmaţia Domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu, făcută în 1707 (că lăcaşul este „mai mult spre surpare“) şi ne ajută să ne imaginăm cum arăta o biserică veche, celelalte epitete şi adjective, precum: „mare, minunată şi frumoasă“, sau despre zidire: „foarte iscusită şi minunată, care (…) asemenea ei rar să poate afla în lume“, precum şi „pă dinlăuntru are frumoase zugrăvele (…) minunată, luminoasă“, toate acestea ne comunică faptul că biserica era frumoasă, însă extazul cronicarului, din păcate, nu ne aduce mai multe detalii despre măreaţa ctitorie. Biserica este menţionată, după epoca brâncovenească, şi în unele porunci domneşti, cum ar fi aceea din 27 noiembrie 1793, dată de către Domnitorul Alexandru Moruzi Voievod, sau aceea a Contelui Pahlen, guvernatorul rus al Principatelor, care cerea, la 1 decembrie 1828, ca mînăstirile care nu îndepliniseră poruncile date anterior, printre care şi Sfîntul Gheorghe – Nou, de adaptare a morilor proprii la tracţiunea cailor, pentru că exista pericolul scăderii apei Dîmboviţei, din cauza apropiatului îngheţ, să îndeplinească de îndată cele poruncite. În efervescenţa istoriografică din Secolul al XlX-lea, stîrnită de nevoia de cunoaştere a monumentelor istorice reprezentative, avînd în vedere şi necesitatea conservării lor, Cezar Bolliac a primit, în 1862, misiunea să cerceteze monumentele şi documentele unor districte. În Raportul său privind monumentele istorice de la acea vreme, a semnalat fenomenul distrugerii de către localnici şi necesitatea iniţierii unor activităţi sistematice de descoperire, cercetare şi protejare a acestora. În acest context, Biserica Sfîntul Gheorghe – Nou începea să constituie, cu adevărat, un monument de cercetare şi studiu pentru istorici, chiar dacă unii dintre ei erau amatori, dar însufleţiţi de pasiunea cunoaşterii trecutului acestui sfînt lăcaş. Rolul şi rostul strădaniilor lor se regăseşte circumscris în unele lucrări cu caracter general, ori în cele de sinteză. În această categorie s-a aflat şi cartea lui Constantin Şt. Bilciurescu, care a apelat la scrierile unor istorici de prestigiu precum: Melchisedec Ştefînescu, atunci Episcop de Roman, ori profesorii Grigore C. Tocilescu şi Constantin Erbiceanu, din opera cărora a preluat o parte din informaţii. Constantin Şt Bilciurescu a rezervat un capitol anume dedicat Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou din Bucureşti şi a semnalat necesitatea luării unor măsuri urgente de către Guvern, în vederea ocrotirii monumentelor istorice în general. Printre lucrările apărute în anul 1899 se numără şi cea semnată de către preotul Marin Dumitrescu de la biserica Sfîntul loan (Moşi) din Bucureşti. În această lucrare, autorul a făcut, pentru prima dată, o descriere mai detaliată a bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, inspirat fiind din scrierile lui Constantin Şt. Bilciurescu şi Pantazi- Ghica. A reiterat şi el informaţia că „în interiorul acestei biserici, Sfîntul Gheorghe – Nou, se află mormintele Voievodului Constantin Brâncoveanu cu familia lui“.

(va urma)

Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI