Monografia Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou, din Bucureşti (9)

in Pagină creştină

– Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) –

Construcţiile, întrerupte odată cu moartea lui Panaiotache, au fost reluate de către Domnitorul Constantin Brâncoveanu. Potrivit textului din pisanie, ele au fost reîncepute cu zidirea mai întîi a chiliilor de jos, „ce rămăsease neisprăvite, dupre aceaio şi casele patrierşăşti cu tot rîndul celor dupre deasupra, pînă s-au şi sfîrşit precum să şi văd” – precizează pisania.

Desigur, aceste lucrări au impus cheltuieli foarte mari. Pentru finalizarea lor, Domnitorul a suportat o parte consistentă a acestora. Nu au fost scutiţi de la aceste eforturi financiare nici boierimea şi unele mînăstiri din ţară, nici negustorii, „cine cu ce au putut şi s-a îndurat pentru sufletele şi bună pomenirea lor”. Pentru noua etapă a lucrării, Ianache Văcărescu, vel agă, a fost numit ispravnic, iar negustorul Apostol Lazăr responsabil cu cheltuirea banilor. Egumen al aşezămîntului era Malahia, pînă ce, la data de 20 septembrie 1699, a fost terminată opera de ridicare a zidului înconjurător, a chiliilor şi a caselor patriarhale. Numeroase aspecte ale istoricului Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou au fost elucidate ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate aici, la început de către arheologul Dinu V. Rosetti şi arhitectul profesor Horia Teodoru în 1956. Ele au fost continuate împreună cu reputatul istoric şi arheolog profesor Panait, începînd cu anul 1966. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea unor elemente arhitectonice databile în Secolele XV-XVIII, ceea ce a făcut ca ilustrul arheolog Dinu V. Rosetti să constate că aici a existat o biserică, mai veche, din Secolul al XV-lea, deci anterioară celei atribuite lui Dobruş Banul. Cercetările arheologului Panait I. Panait, ajutat de studentul Aristide Ştefănescu, au dus la descoperirea, sub zidul ce separă exonartexul de pronaos, a fundaţiilor zidului de vest al construcţiei ridicate din bolovani de rîu, în sprijinul afirmaţiei lui Dinu V. Rosetti, autorul aminteşte spusele Domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu de la 1 septembrie 1707, care arăta că lăcaşul atribuit lui Dobruş Banul era „mai mult spre surpare (…)”.

Aşadar, mai multă lumină despre istoricul bisericii aduce rezultatul săpăturilor arheologice efectuate de către echipa de arheologi şi istorici în anul 1966, cînd a fost descoperită temelia unei alte biserici, datată în Secolul al XV-lea şi realizată din bolovani de rîu şi cărămidă, într-o tehnică numită „în casete” sub actualul lăcaş. Alternarea bolovanilor cu asize de cărămidă ţine de tradiţia byzantină, larg răspîndită în Secolele XIV-XVII. În plus, datarea se bazează şi pe constatarea că acea biserică respecta împărţirea tradiţională în pronaos, naos şi altar, iar între monedele descoperite se găsea una din timpul sultanului Mohamed al ll-lea Fatih (Cuceritorul), emisă cîndva între anii 1444-1446, 1451-1481.

Astfel, cu ajutorul cercetărilor arheologice orizontul cunoaşterii istoriei Bisericii Sfîntul Gheorghe – Nou s-a extins în trecut pînă dincolo de mijlocul Secolului al XV-lea. Dorinţa istoricilor de a ajunge la adevăr, de a înfăţişa contemporanilor şi urmaşilor lor istoria îndelungată a acestui sfînt lăcaş, aureolat de monumentalitate şi de propria frumuseţe artistică, a adus cu sine diferite interpretări ale trecutului său din partea unor specialişti în artă şi arhitectură. Cu toţii au vrut să înceapă istorisirea lor cu începutul, dar nu toţi au reuşit să găsească acel început. Au ajuns, însă, la adîncimi de timp diferite, cu ajutorul izvoarelor documentare de prin arhive ori biblioteci şi mai ales prin intermediul cercetărilor arheologice. În acest sens, am putut să identificăm rădăcinile istorice ale actualei biserici brâncoveneşti, adică să completăm verigile lipsă ale lanţului de edificii bisericeşti ce l-au precedat pe cel de astăzi.

(va urma)

Preot dr. Emil Nedelea Cărămizaru

COMENTARII DE LA CITITORI