Mozaic – credinţă şi culoare

in Alte știri

pag 15 mozaic 1Bună ziua, vă rog să vă prezentaţi pentru cititorii revistei „România Mare“.

Mă numesc Claudiu Opaina, am 30 de ani şi sînt căsătorit.

. Carmen Ionică: Spuneţi-ne ceva despre dvs. şi cum a luat fiinţă acest atelier?

. Claudiu Opaina: Am făcut în facultate mozaic şi am decis, împreună cu sora mea, să mergem pe acest drum. Profesorii Constantin Apostol şi Cătălin Bălan au fost mentorii noştri, şi pentru tot ce ne-au învăţat le mulţumim. Ne-am dezvoltat, iar din dorinţa oamenilor de a lucra cu noi şi din dorinţa colegilor de a ne ajuta să terminăm lucrările pe care le primeam, am considerat că este necesar să ne mutăm din primul „sediu“ pe care-l aveam – un simplu garaj – în Casa Presei Libere, la subsol, unde deţinem un spaţiu generos, în care să ne desfăşurăm activitatea în bune condiţii. Sîntem aici de 3 ani şi sperăm să urmeze şi alţii la fel de frumoşi.

pag 15 mozaic 3

. Sînteţi cumva legat în vreun fel de biserică, sau, pur şi simplu, este o pasiune, împărtăşită tuturor celor care vor să soarbă din potirul ei?

. Eu am urmat cursurile Facultăţii de Teologie, după ce n-am reuşit să mă susţin financiar la Facultatea de Arte Plastice. De fapt, asta era ceea ce voiam să fac la vîrsta adolescenţei, dar nu aş mai schimba pentru nimic în lume ceea ce fac acum. Şi pentru că toţi prietenii mei intraseră pe undeva, la vreo facultate, ce mi-am zis: ia să mă duc la Teologie. Mă avantaja şi fizicul, aşa că, zis şi făcut. Au urmat ore de practică, lucrări de fresce, pictură murală, unde toată lumea urla la toată lumea, şi eu mi-am zis: gata, pînă aici, vreau să fac altceva. Şi am făcut, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor care mă ajută.

. Văd că toţi cei care lucrează aici sînt tineri. Cum au aflat de acest atelier?

. Cei mai mulţi au venit cu recomandări, nu avem un program strict, fiecare vine cînd poate, pentru că fiecare are şi alte preocupări. De exemplu, Maria este profesoară, dar sînt şi studenţi la Facultatea de Arte Plastice, elevi, sau studenţi la Facultatea de Teologie, Secţia Artă Sacră.

. Ce materiale folosiţi, de unde le procuraţi şi care sînt costurile pentru asemenea capodopere?

. Materialul cel mai ieftin este faianţa, cunoscută nouă tuturor, care este mărunţită şi apoi folosită pentru diverse lucrări. Nu este de cea mai bună calitate, dar este ieftină. Urmează la rînd piatra naturală (marmură, granit, tavertin), care necesită anumite prelucrări pentru a putea fi folosită. Cel mai des întîlnită şi folosită este sticla de Murano, care este foarte scumpă, dar care se pretează la asemenea lucrări şi este foarte uşor de întreţinut.

pag 15 mozaic 2

. Primiţi ajutor de la cineva, sau vă autofinanţaţi?

. Lucrările pe care le realizăm sînt făcute la comandă, deci se vînd către lăcaşuri de cult, aşadar, acesta este punctul nostru de sprijin. Banii obţinuţi de pe urma muncii noastre. Există şi persoane fizice care doresc să-şi înfrumuseţeze casele cu asemenea mozaicuri şi, bineînţeles, că răspundem prompt şi pentru asemenea persoane. Este cartea noastră de vizită, şi de aici urmează şi alţi clienţi.

. Aţi participat la expoziţii, sînteţi cunoscuţi?

. Da, am fost la expoziţii şi în ţară, şi în străinătate. De exemplu, la Băile Herculane, sau la Simpozionul de Artă de la Episcopia Bihorului, dar cel mai drag nouă este un proiect recent, care ne-a făcut să ne testăm limitele. Este vorba de expoziţia numită „Iconarii în Otopeni“, unde am avut ocazia să lucrăm live, şi să arătăm oamenilor ce înseamnă mozaicul.

. Dacă e vorba de un mozaic de mari dimensiuni, cum se lucrează şi cum se asamblează?

. În funcţie de disponibilitatea celor care lucrează la el, se împarte pe secţiuni, mai ales calculînd timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru a duce la bun sfîrşit proiectul. Aşa cum v-am spus, munca e benevolă, şi din acest motiv împărţim sarcinile şi bucăţile care urmează a fi lucrate în funcţie de timpul fiecăruia dedicat acestei munci. La final, bucăţile se transportă în locul unde trebuie montate, şi cu ajutorul unui adeziv special se unesc şi rezultă fresca finală.

. Ce oferă o asemenea lucrare, în plan spiritual, celor care o realizează?

. Linişte, relaxare. Eu sînt un tip coleric, mă agit tot timpul, dar la atelier, mă metamorfozez, parcă sînt altă persoană. Las afară toate problemele, mă liniştesc şi mă concentrez asupra muncii.

. Cine sînt cei care fac machetările după care se realizează tot ansamblul?

. Alegem imagini şi le adaptăm la ceea ce ni se cere, folosind izvoade vechi.

. Am înţeles că sînt angrenaţi în aceste activităţi copii cu dizabilităţi, care în urma unor ore petrecute la masa de lucru au reuşit să comunice mai mult, spre bucuria părinţilor. Credeţi că se poate iniţia un program adecvat, în şcolile cu regim special, pentru asemenea copii?

. Da, aşa este, avem un copil care suferă de autism, nu vine periodic aici, dar cînd o face se vede bucuria pe chipul lui. Comunică mai mult, participă la glumele noastre, aşadar, se simte bine făcînd aceste lucruri. Şi ca să răspund la întrebare, da, m-am gîndit la o asemenea posibilitate, am vorbit şi cu părintele Dumitru, din Otopeni, ai cărui copii participă la acest atelier şi din mîinile cărora ies lucruri foarte frumoase. V-aş mai da un exemplu al unei doamne bolnave de Alzheimer, care vine aici din cînd în cînd, e foarte fericită atunci cînd ceva îi iese bine, şi e foarte atentă la tot ce i se explică, îşi notează tot, ca să nu uite, pentru că ştiţi că asta e „boala uitării“, chiar şi cleştele de spart sticla de Murano şi-l prinde cu ceva de gît, numai ca să nu uite pe unde

l-a pus. Şi credeţi-mă, este fericită. Că poate să facă ceva care să-i pună mintea la contribuţie.

. Ce satisfacţii aveţi cînd o lucrare este gata şi oamenii o pot admira?

. Este cea mai mare bucurie pe care o poate simţi un om care şi-a pus o parte din suflet în opera lui. Pentru că este o operă. O lucrare dragă nouă este la chilia lui Arsenie Boca, din creierii munţilor, unde se ajunge cu mare greutate. Ne mîndrim cu ceea ce am făcut acolo, iar cei care ajung, cu greu, în acele locuri, se umplu de lumină divină.

. Credeţi că este nevoie de har, de o anume dăruire, pentru a putea realiza nişte mozaicuri care vor rămîne pentru eternitate?

. Este nevoie de răbdare, de credinţă, de linişte sufletească şi de multă dragoste de oameni. Aveam 20 de ani la primul şantier, de unde am plecat mîncînd nori, pentru că nu era linişte, era război, un război al nervilor, care nu se potrivea cu ceea ce încercam noi să facem. Şi am plecat. Viaţa de pictor de biserici este una foarte grea, pentru că eşti tot timpul pe drumuri. Aşa, ca „mozaicar“, pot să-mi satisfac şi dorinţa de a „picta“, mai altfel, e adevărat, dar pot să am şi o familie, lîngă care să fiu atunci cînd e nevoie. Şi cred că asta e foarte important pentru latura spirituală, şi pentru liniştea de care ai nevoie cînd lucrezi la asemenea minuni.

. Ce sentimente aveţi cînd ştiţi că o parte din munca dvs. va face istorie, şi va dăinui peaste veacuri, aşa cum se întîmplă cu toate bisericile vechi de sute de ani?

. Mozaicul este pictură pentru eternitate, şi, bineînţeles, că sînt mîndru că las ceva în urma mea. De aceea ne naştem, pentru a lăsa o amprentă, cît de mică, pe acest pămînt. Unii o facem prin copiii noştri, alţii prin operele pe care le realizăm.

. În încheiere, vă rog să adresaţi cîteva gînduri pentru toţi cei care vor citi aceste rînduri.

. Încercaţi să descoperiţi mozaicul. E o tehnică nu atît de mult cunoscută la noi în ţară, dar care ia amploare. Vă invit să veniţi să vedeţi cum se realizează un mozaic, pentru că nu este uşor. O caracterizare a aceste munci: mai multe bătături în palme (de la cleşte – nota red.), zile şi nopţi pierdute asupra planşelor, atunci cînd urgenţa o cere. Nu-i uşor, dar este teribil de frumos!

pag 15 mozaic 4

(Fotografii realizate de Mihaela BODNARIUC)

COMENTARII DE LA CITITORI