Muzica, între Dumnezeu şi Satana (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

DEUS IN MUSICA

Este izbitor faptul că muzica rock, atît de distrugătoare, s-a născut, s-a dezvoltat şi s-a impus în toată lumea exact în aceeaşi perioadă în care nu Biserica, ci oamenii Bisericii, responsabilii Bisericii abandonau şi izgoneau din lăcaşele de cult muzica gregoriană, atît de benefică pentru psihicul şi pentru creierul omului. Şi aceasta, împotriva voinţei Bisericii, exprimată clar la Conciliu. Citim în Constituţia liturgică, la nr. 116: ,,Biserica recunoaşte cîntul gregorian ca fiind propriu liturghiei romane; de aceea, în acţiunile liturgice, în condiţii egale, el trebuie să ocupe primul loc”.

Desigur, cei care au izgonit din biserici muzica proprie liturghiei romane şi-au imaginat că realizează acel ,,aggiornamento” voit de Conciliu, adaptarea la condiţiile timpurilor moderne; şi-au imaginat că lumea se va converti, că tineretul va da năvală şi nu va mai încăpea în biserici. Efectul a fost tocmai contrariul. Biserica nu poate să concureze cu discotecile.

Cunoaştem persoane celebre, care s-au convertit după ce au ascultat muzică gregoriană. Sfîntul Augustin ne descrie, în ,,Confesiuni”, cum Dumnezeu l-a cîştigat la credinţă prin muzica dumnezeiască, prin psalmodia care îl emoţiona pînă la lacrimi, ascultînd-o în Biserica din Milano, unde celebra Sfîntul Ambroziu. Mai recent, cunoaştem convertirea scriitorilor francezi Herymans şi Paul Claudel – tot prin intermediul muzicii gregoriene, în biserică, unde au intrat din întîmplare. Dar încă nu am auzit să se fi convertit cineva ascultînd muzică rock, sau jazz în biserică. Şi, paradoxal, în timp ce clerul izgonea muzica gregoriană din biserici, laicii, mai ales medici, psihiatri, alte categorii de intelectuali, încercau să o salveze, conştienţi de efectele ei benefice asupra psihicului şi sufletului. Scria, de pildă, Jean Marchand, un laic, în revista franceză ,,Réalités”, în 1974: ,,Omul de azi este agresat permanent de mediul înconjurător. Muzica psalmodiată e capabilă să calmeze trupul şi sufletul şi, cum spun psihiatri, să pună creierele răvăşite de o viaţă trepidantă în undele alfa, care sînt undele meditaţiei profunde (acele unde ale creierului, pe care, cum am amintit, le atacă, în primul rînd, ritmul muzicii rock). Această linişte o caută ascultătorul în puritatea melodică a muzicii gregoriene, care pătrunde în el (…) Muzica gregoriană acţionează asupra spiritului la fel ca vocea unei mame care încearcă să-şi adoarmă copilul”.

E frumoasă, e dumnezeiască, muzica lui Mozart. Dar Mozart mărturisea că ar da toată opera sa pe melodia gregoriană Exultet, ,,preconium pascale”, care se cîntă în noaptea Învierii. ,,Frumuseţea va salva lumea”, spunea Dostoievski. Care frumuseţe? Frumuseţea inspirată de Dumnezeu şi care conduce la Dumnezeu, izvorul oricărei frumuseţi. După cum la fel de bine s-ar putea spune că frumuseţea poate duce lumea la pierzanie. Care frumuseţe? Frumuseţea pe care o inspiră Lucifer, cel mai frumos dintre îngeri, frumuseţe pe care Dumnezeu nu i-a luat-o înapoi, dar pe care îngerul pervertit o foloseşte pentru a-l distruge pe om. Diavolul se poate strecura şi, practic, se strecoară, în trupurile şi în sufletele oamenilor, prin muzică, spre a le distruge.

E un lucru evident că muzica e una dintre fisurile despre care vorbeşte Papa Ioan Paul al II-lea, prin care, după Conciliu, fumul Satanei a intrat în casa lui Dumnezeu, în Biserică. Pentru a vă da seama cît de mare poate fi această fisură şi cît de sus se poate produce, vă dau un exemplu. Imediat după Conciliu, au început, la Roma, tot felul de experimente muzicale, avînd ca scop realizarea reformei liturgice. Locul experimentelor era Biserica Sfîntul Alexie, de pe Colina Giancolo. Acolo se celebrează Liturghia tinerilor, cu o nouă muzică, în care intrau chitare, trompete şi baterii. Animatorul şi protagonistul acestei Liturghii era episcopul Annibale Bugnini, secretarul Consiliului pentru Aplicarea Constituţiei referitoare la Sfînta Liturghie. El a cerut ca noua Misă să se cînte în Bazilica Sfîntul Ioan din Lateran. Noua muzică, noua Misă, se numea ,,yé, yé”. Cine era autorul? Marcello Giambrini, un adept al religiei UFO, adică a OZN-urilor, a extratereştrilor: o nouă religie de tip New Age. Un personaj devenit notoriu pentru contactele sale cu extratereştri. Deja, în 1958, el făcuse cunoscută lumii întregi întîlnirea lui secretă cu Cless, locuitorul Planetei Venus, călăuză spirituală a noilor profeţi, coborît din stele ca să instaureze pacea pe Pămînt.

O întrebare şi un îndemn subînţeles către viitorii preoţi: ce muzică ascultăm? Care e muzica noastră preferată? Ca preoţi, veţi avea datoria să faceţi educaţia morală a tineretului, să vă interesaţi ce anume se întîmplă prin discoteci, cum se distrează tineretul. Şi, mai ales, va trebui să luaţi în serios învăţătura Conciliului cu privire la muzica sacră, adică, de a repune în valoare muzica proprie liturghiei romane, muzica gregoriană, ale cărei frumuseţe şi valoare sînt preţuite de laici, dar, din păcate, nu mai sînt preţuite de cler.

Dovadă că laicii o preţuiesc e faptul că muzica gregoriană, izgonită din biserici, a fost bine primită în multe discoteci din Franţa, unde, în 1975, la fiecare 4 minute se vindea un disc cu astfel de muzică. Dovezi sînt şi cele 20 de milioane de discuri pe care le-au vîndut călugării benedictini de la Silos (Spania) în lumea întreagă, după ce, în urmă cu cîţiva ani, obţinuseră Premiul Întîi la Festivalul internaţional de muzică.

Chiar dacă în numai 3 ani după Conciliu s-a lichidat muzica sacră a Bisericii Catolice, chiar dacă, după cum spun statisticele, din cîntările care se mai aud în biserică numai 17% sînt cîntece gregoriene, rămîne în vigoare hotărîrea Conciliului, din Constituţia liturgică nr. 112: ,,Tradiţia muzicală a Bisericii Catolice reprezintă o comoară de o valoare inestimabilă şi ea are întîietate asupra altor expresii ale artei”.

(Sfîrşit

Preot CLAUDIU DUMEA

COMENTARII DE LA CITITORI