Napoleon îl numea pe socrul său Francisc II „schelet“ şi „brav idiot“ (15)

in Alte știri

 

 

Toţi austriecii aceştia trăiau aici pe cheltuiala lui Napoleon, chiar şi Neipperg, care venise la Paris pentru un schimb de prizonieri. ,,Vedeai pretutindeni austrieci bînd, mîncînd şi dansînd pe cheltuiala Curţii” (Helfert). Şi rîzînd de această Curte de parveniţi, de partidele de vînătoare oferite de Napoleon în ţarcuri împrejmuite cu plasă, de vînătorile cu ogari care se străduiau să imite Viena, măcar Francisc al II-lea ar fi putut să onoreze căsătoria aceasta cu prezenţa… Dar socrul său era absent, cum absent a fost şi de la botezul Regelui Romei. Metternich l-a sfătuit să nu se afişeze cu ,,omul Revoluţiei” şi să nu-i ,,facă onoarea vreunei intimităţi”. Sărbătorile de aici nu semănau cu cele din Austria, unde oamenii se distrau. Acestea nu erau decît manifestări de propagandă. Intimidată (în afară de momentul celor 3 reverenţe, cînd era perfectă şi fermecătoare), stînjenită de miopia sa şi de numele exotice care nu-i spuneau nimic, înconjurată de bărbaţi batjocoritori şi de femei invidioase, care comparau jena sa cu dezinvoltura Joséphinei şi care spuneau despre ea: ,,Nu-i decît o păpuşă germană…”, ,,Uitaţi-vă ce buze mari şi bosumflate are!”, sau ,,Unde e surîsul Joséphinei?”, Maria-Luiza se simţea rătăcită într-o lume ostilă, însă nu-i lipsea flerul. Stîngăciile sale, care îndepărtau mulţimea, cucereau inima lui Napoleon. ,,Sînt aproape tot timpul cu el, îi scrie Maria-Luiza tatălui său, iar el mă iubeşte enorm”. Napoleon şi-a impus, pentru a-i face plăcere, să rămînă la masă chiar şi după ce aceasta s-a sfîrşit, deşi îi venea greu să-şi ascundă nerăbdarea: ,,O femeie n-are nevoie să mănînce”, spunea el. Îşi imagina că o protejează, dar Maria-Luiza a fost cea care, în scurt timp, l-a dominat. Împăratul a devenit de o gelozie corsicană. Arhivele franceze ale Afacerilor Externe au dezvăluit că seara o încuia pe Maria-Luiza în dormitor. O supraveghea clipă de clipă, nu mai pleca de lîngă ea, îşi neglija corespondenţa. Friguros din fire, suporta pentru ea ferestrele deschise şi juca biliard cu ,,Luiza lui”. ,,Dacă Berthier îi propunea o partidă de vînătoare, răspundea că vremea e prea urîtă” (Mahan). Îi era maestru de echitaţie şi alerga în urma calului ei, în ciorapi de mătase, prin rumeguşul manejului. ,,N-am nici un motiv să mă tem de Napoleon, îi scria Maria-Luiza tatălui său, dar încep să cred că el se teme de mine”. Metternich îşi freca mîinile: ,,Împăratul s-a îndrăgostit de ea”, scria el la Viena. ,,Împăratul francezilor a muşcat din frumoasa noastră momeală”. Maria-Luiza nu era chiar atît de proastă: ,,Bărbaţii sînt cu adevărat îngrozitori: ori nu înţeleg nimic din suferinţele unei femei şi ne obligă să trecem peste ele, ori ne sufocă prin grija lor”. Abia a dat de veste că era însărcinată, că Napoleon i-a interzis dansul şi călăria, după care le-a dat de ştire, cu mare bucurie, şi ambasadorului Austriei, şi lui Francisc al II-lea. Cerul nu-i putea refuza un fiu – acesta a fost crescut ca un aristocrat. ,,Curtea de la Viena şi cea de la Paris erau ca doi îndrăgostiţi…” (Mahan). Schwarzenberg avea intrările sale, publice şi tainice, la Tuileries. Mîndria lui Napoleon friza, uneori, naivitatea: ,,Ţarul este ofensat că m-am căsătorit cu o arhiducesă austriacă!”. Împăratul s-a molipsit de protocolul austriac. Nu mai gîndea decît în ierarhii de suverani.

(va urma)

PAUL MORAND

COMENTARII DE LA CITITORI