Napoleon îl numea pe socrul său Francisc II „schelet“ şi „brav idiot“ (23)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Pe Insula Elba, Napoleon era disperat: „Soţia mea nu-mi mai scrie, îi spunea el comisarului englez, iar fiul mi-a fost răpit, cum erau răpiţi, odinioară, copiii învinşilor, pentru a spori gloria învingătorilor. Nu s-a mai pomenit nicăieri o asemenea barbarie în timpurile moderne”. Maria-Luiza nu gîndea foarte diferit, căci îl implora pe împăratul Austriei s-o lase să plece împreună cu Regele Romei. Dar împăratul voia să-l păstreze pe copil la Viena şi intercepta corespondenţa celor 2 soţi. Maria-Luiza, odinioară ostatica lui Napoleon, era, de data aceasta, ostatica lui Francisc al II-lea. Nu a mai fost lăsată să plece. În schimb, a fost trimis Neipperg. Trădătorul Corvisart i-a prescris Mariei-Luiza o cură la Aix-les-Bains, în ciuda nemulţumirii lui Ludovic al XVIII-lea, care n-avea deloc chef s-o ştie întoarsă în Franţa. Însă, trebuiau evitate oraşele balneare din Italia, care o apropiau pe fosta Împărăteasă de soţul său. La 29 iunie 1814, Maria-Luiza a părăsit Viena şi, sub numele de Contesa de Colorno (unul din viitoarele sale castele din Parma), a traversat Elveţia, unde fostul Rege Joseph Bonaparte a salutat-o la Prangins, după care a ajuns în Savoia. Un general austriac în uniformă de husar, un chior frumos, cu o bandă neagră pe ochi, a venit să i se prezinte la portieră: „Generalul Neipperg, Maiestatea Voastră”. Figura lui nu-i era cu totul necunoscută: Neipperg o salutase, deja, pe Maria-Luiza la intrarea ei în Franţa, la Strasbourg, apoi la Paris, unde era însărcinat cu schimbul de prizonieri. Ridicat la rangul de feldmareşal locotenent după bătălia de la Leipzig, a avut cîteva funcţii subalterne, printre care şi aceea de ministru la Neapole. Era omul de încredere al lui Metternich. La început, Mariei-Luiza îi displăcea persoana lui, dar, treptat, el a devenit factotumul serviciului său. A instalat-o pe Împărăteasă la Vila Chevalley – unde locuise, mai înainte, Pauline (Pauline Bonaparte – 1780-1825 -, una dintre surorile lui Napoleon. A fost căsătorită cu generalul Leclerc, apoi cu Prinţul Camillo Borghese), împreună cu Talma (François Joseph Talma – 1763-1826 -, actorul tragic preferat al lui Napoleon). De asemenea, Regina Hortense (Hortense de Beauharnais – 1783-1837 -, fiica Joséphinei de Beauharnais din prima sa căsătorie. A fost soţia lui Ludovic Bonaparte, regele Olandei, şi mama lui Napoleon al III-lea) a locuit împreună cu Flahaut (Auguste, conte de Flahaut de la Billarderie – 1785-1870 -, fiul natural al lui Talleyrand. A fost ofiţer în armata lui Napoleon şi a avut un fiu cu Regina Hortense, pe Ducele de Momy). Vîslea pe lac, iar seara se dedica muzicii. Era un Figaro, dar un Figaro cu sabie. După plecarea lui Corvisart şi a lui Isabey, apoi a Ducesei de Montebello, Neipperg a devenit cu totul indispensabil pentru Maria-Luiza. „Contele Neipperg este din ce în ce mai îndatoritor cu mine. Prezenţa sa îmi este pe deplin plăcută”. Primul semn al schimbării ce s-a produs în inima fostei Împărătese… Generalul o însoţea în plimbările sale pe poteci, iar seara o acompania la pian. Principalele obiective ale misiunii sale erau s-o convingă pe Maria-Luiza să renunţe la Insula Elba şi să evite orice schimb de scrisori între ea şi Napoleon. Totul era însoţit de atenţii tandre şi de mărturisiri pe jumătate. Istoricii nu s-au pus niciodată de acord asupra momentului exact în care Maria-Luiza i-a cedat lui Neipperg. Se pare că s-a întîmplat într-un han elveţian, pe drumul de întoarcere la Viena, lîngă Lacul celor Patru Cantoane. Cei 2 francezi din suită refuzaseră să urce la Righi, din discreţie, evident, pretextînd că „văzuseră destulă zăpadă în Rusia”. Rămăseseră la Hotelul Soarele de Aur, nu însă fără a remarca faptul că Maria-Luiza, care punea, de obicei, un servitor să doarmă de-a curmezişul uşii sale, pe balcon, preferase, în ziua aceea, să doarmă la parter. La început, Metternich se gîndise să-i ofere ca mentor un mare senior austriac, pe Nicolas Esterhazy, dar pînă la urmă îl considerase „prea bătrîn”, ceea ce spune multe despre intenţiile sale. L-a chemat pe Neipperg de la Milano. Acesta s-a desprins din braţele amantei sale italiene, agăţate, pînă atunci, de gîtul său, povestindu-i despre Metternich şi misiunea ce-i fusese încredinţată, apoi a adăugat: „Sper ca în 6 luni să fiu în termeni foarte buni cu arhiducesa, apoi, cît mai curînd, să-i devin soţ”. (Méneval) „Nu se poate să iubeşti un alt general după ce l-ai cunoscut pe Napoleon”, spunea Stendhal. Maria-Luiza a fost, însă, de altă părere.

(va urma)

PAUL MORAND

COMENTARII DE LA CITITORI