Napoleon îl numea pe socrul său Francisc II „schelet“ şi „brav idiot“ (9)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Maria-Luiza va traversa imperiul ca într-un coşmar, privind în jur, cu ochii săi mari, speriată de flăcăii veseli în uniforme pompoase, îngrozită de francezii care au văzut totul, au încercat şi au făcut de toate. Ce sarabandă ţopăie viaţa cea nouă sub fruntea ei înaltă şi bombată! Soseşte ca de pe altă planetă, neştiind nimic despre Franţa – şi nici nu va şti vreodată ceva. „N-am văzut decît primari şi adjuncţi“, va spune ea, mai tîrziu, la Parma. Temperamentul său flegmatic este alimentat de mici plăceri, de mărunte reverii, de nevoi infime. Are gîtul de porumbiţă al femeilor senzuale, totul e moale la ea. Natura ei este să fie veşnic la capătul puterilor, epuizată. Mai tîrziu, Napoleon al II-lea va spune: „Desigur, mama e o femeie foarte bună, dar e cu totul lipsită de forţă. Nu era femeia pe care o merita tata“. Atunci, povesteşte Méneval, Ducele de Reichstadt a izbucnit în plîns, în timp ce Prokesch îl consola cu aceste vorbe magnifice: „Femeia pe care o merita tatăl dumneavoastră nu există“. Şi iat-o pe Maria-Luiza măritată. Alexandre Mahain, apoi Frédéric Masson au reconstituit filmul acestei poveşti, care s-a derulat de-a lungul a 3 luni, după cum urmează:

26 octombrie 1809: scenă spectaculoasă Napoleon-Joséphine la Fontainebleau – se vorbeşte deja despre divorţ.

21 noiembrie: întrevederea lui Napoleon cu Schwarzenberg, la Paris: „Oare arhiducesa poate avea copii?“.

22 noiembrie: Napoleon mizează pe Rusia, în dauna Austriei, şi îşi pregăteşte terenul la Sankt-Petersburg.

30 noiembrie: Napoleon se hotărăşte să divorţeze. A doua scenă între soţi; leşinul Joséphinei.

13 decembrie: Napoleon reia discuţiile cu ţarul.

16 decembrie: Senatul anulează căsătoria civilă a lui Napoleon.

9 ianuarie 1810: tribunalul ecleziastic declară nulă căsătoria religioasă a lui Napoleon cu Joséphine.

25 ianuarie: Caulaincourt scrie că ţarul este indecis.

6 februarie: după părerea lui Caulaincourt, Rusia va amîna, multă vreme, luarea unei decizii.

7 februarie: Napoleon o alege pe Maria-Luiza; semnarea contractului de căsătorie.

15 februarie: plecarea curierului spre Viena.

16 februarie: schimb de ratificări.

21 februarie: sosirea curierului austriac.

22 februarie: plecarea lui Berthier către Viena (Louis Alexandre Berthier, Prinţ de Neuchâtel şi de Wagram între anii 1753 şi 1815, mareşal francez. A fost colaboratorul direct al lui Napoleon).

28 februarie: sosirea lui Berthier la Viena.

11 martie: căsătorie prin procură la Viena.

16 martie: sosirea Mariei-Luiza la graniţa franceză.

„Providenţa m-a sfătuit să devin călugăriţă. Ar fi fost mult mai bine decît să vin în ţara asta“, i-a spus Maria-Luiza Ducelui de Rovigo. Ea ar fi avut nevoie nu de Napoleon, ci de un căpcăun mic, pe măsura ei. Unul ca Neipperg. Maria-Luiza nu avea nici cea mai vagă idee despre intrigile ce se ţeseau în jurul ei, deoarece se lăsase întotdeauna în grija tatălui său. Cînd tînăra arhiducesă a aflat ce i-a hărăzit soarta, s-a înspăimîntat, apoi s-a simţit flatată pentru că a fost aleasă de un celebru bărbat al vremii. Căsătoria prin procură s-a inspirat din procedurile urmate în Secolul al XVIII-lea şi din Protocolul de la 1770, în cazul mariajului lui Ludovic al XVI-lea. Odinioară, Prinţesa de Lamballe se ocupase de amănuntele căsătoriei, acum venindu-i rîndul Carolinei Murat. Maria-Luiza a primit de la Berthier portretul logodnicului său. Tot în efigie l-a văzut, pentru prima oară, şi Maria Antoaneta pe Ludovic al XVI-lea.

Prinţul de Wagram, care s-a căsătorit prin procură cu Maria-Luiza, şi-a trecut titlul sub tăcere în timpul călătoriei sale la Viena, pentru a nu răni sentimentele Austriei, păstrîndu-şi-l doar pe acela de Prinţ de Neuchâtel. Avea asupra sa o scrisoare, în care Napoleon, care-i trimisese Joséphinei minunate scrisori de dragoste, făcea paradă de graţiile lui de elefant în folosul Curţii de la Viena, oraş în care Berthier a intrat pe un pod de lemn, pentru că podurile pe care le aruncase în aer armata franceză nu fuseseră încă refăcute. Se auzeau chiar şi bubuiturile de tun, doar că de data asta tunurile trăgeau în aer. Cu o suită formată din 83 de trăsuri şi 300 de persoane, inclusiv „ataşaţi călare ai ambasadei“, numiţi pentru această ocazie „cavaleri ai ambasadei“, Maria-Luiza a traversat Bavaria, îndreptîndu-se spre graniţa franceză. La Sankt-Poelten şi-a luat rămas bun de la tatăl ei, iar la Braunau a părăsit ţara sa.

(va urma)

PAUL MORAND

COMENTARII DE LA CITITORI