Naţionalism şi cosmopolitism

in Restituiri

Domnilor, mi-aţi oferit preşedinţia acestei societăţi. O consider mai mult decît o onoare, mai mult decît o plăcere, mai mult decît o manifestare: m-aţi pus, domnilor, în stare de a lucra cu vigoare în înţelesul convingerilor mele. Am crezut totdeauna că mîntuirea neamului nostru consistă nu în neguroasele sfere ale abstractului, ci numai în stindardul cel viu al românismului. Am crezut totdeauna că acest măreţ drapel nu poate fi ridicat sus de nişte mîni veştejite, ci numai şi numai de puternicul braţ al junimii. Românism ca ţintă, Junimea ca glonţ: o teorie întreagă în două cuvinte! Privindu-vă, mă simt fericit de a o vedea realizată în miniatură. Sîntem puţini deocamdată. Nu! Sîntem foarte mulţi. Sămînţa din care se desfăşură acel brad al Carpaţilor, care ne apare ca un munte înfipt într-un alt munte, e măruntă şi uriaşă totodată, căci arborele întreg se cuprinde deja într-însa. Leul este leu, chiar cînd se naşte. Astfel e şi românismul. Dar o sămînţă, domnilor, lesne poate fi strivită în faşă. Aici e răul. Să vedem, dară, să ne ferim de uneltirile vrăjmaşilor, să apărăm sîmburele viitorului. Indignarea se zugrăveşte pe feţele domniilor voastre; se poate, oare, ca Românismul să nu fie sigur tocmai în faţa românilor? E o ruşine s-o spunem; ar fi o greşeală să o ascundem şi o pieire ca să n-o înţelegem. Să cercetăm situaţia. Inamicul este pe jumătate dezarmat, cînd începem a-l cunoaşte mai de aproape.Viermii cei mai periculoşi nu sînt din afară, ci se formează în însăşi corpul nostru cangrenat. Cînd boala ajunge pînă acolo, omul moare, dacă nu se leapădă în clipă de membrul cel căzut în putreziciune. Popoarele – ca şi indivizii! Bubă mai mare, dureri mai crude, agonie mai lungă – iacă toată diferenţa. Există la noi o legiune de oameni, pentru care un grec, un turc, un hotentot, un român – e tot una. Ei pretind că meschina chestiune a naţionalităţilor trebuie să se piardă în grandioasa concepţie a umanităţii. Nenorociţii, ei nu ştiu, sau nu voiesc a şti că adevăratul amic al geniului omenesc este numai acela care îşi iubeşte mai înainte de toate propria sa gintă. Ce aţi zice dvs. despre un tablou în care nu s-ar vedea decît o singură culoare? Ce aţi zice despre o arie, în care nu s-ar auzi decît un singur ton? Varietatea culorilor constituie pictura; varietatea tonurilor constituie muzica; varietatea naţionalităţilor constituie umanitatea. Fiecare neam reprezintă în concertul total o idee diferită, fără de care n-ar putea fi armonie. Precum tipograful aşează literă lîngă literă, tot aşa Providenţa a cules naţiune după naţiune, combinînd, din însăşi diversitatea lor, unirea unui ,,Cuvînt”. Lăsînd ca românul să devină neamţ sau muscal, aţi şters o culoare, aţi suprimat un ton, aţi înăbuşit o idee, aţi pierdut o literă, aţi făcut din umanitate o caricatură, o disonanţă, o galimatie! Oare aceasta se cheamă a iubi? Iubirea cea adevărată se manifestă numai în concret: creîndu-şi un ideal, sufletul îl întrupează. (…) Ridicol în teorie, cosmopolitismul este, în practică, un egoism rafinat! E comod a iubi umanitatea, cînd aceasta ne scuteşte de a vedea altceva în lume, afară numai de propria noastră nulitate! (…)
Nu toţi cosmopoliţii sînt atît de sinceri. Unii dintre ei nu combat pe faţă românismul. Ei posedă două stratageme ingenioase, ca să ajungă la acelaşi rezultat pe o cale mai sucită. Întîi: libertatea mai pe sus de naţionalitate. Un liberalism în culme! Dar pentru ca cineva să fie liber, caută mai înainte să existe. Românul nu mai există deîndată ce încetează a fi român. Devenind muscal, el există ca muscal, devenind neamţ, el există ca neamţ; însă ca român – nu! Babilonienii, asirienii, cartaginezii, sute de naţiuni stinse nu mai există astăzi, nu pentru că n-au lăsat copii şi nepoţi, ci numai pentru că aceştia au uitat individualitatea lor naţională. Un mort are el nevoie de libertate! Ce satiră! Cînd această frumoasă tactică nu reuşeşte, mai este o alta, şi mai dibace. Noi am dori a lucra româneşte– zice oftînd cosmopolitul mascat – dar nu e oportun! Oportunitatea cere să fim turci, tătari, israeliţi, pînă ce va veni odată rîndul românismului. Ce este oportunitatea, domnilor? Negarea principiului! Ce este principiul? Adevărul. Oportunitatea este o minciună! (…) Nimic mare în lume n-a prins rădăcină fără să fi avut martiri. Dacă apostolii lui Christ judecau că nu era oportun a se expune la tortură, omenirea ar fi idolatră pînă astăzi. Răscoala lui Tudor Vladimirescu n-a fost oportună, deoarece n-a reuşit. Revoluţia din ’48 – de asemenea. Cu teoria oportunităţii, România s-ar mai zbuciuma încă sub talpa fanariotului! Naţiunile merg înainte numai pe calea principiului. Cine se teme a fi român totdeauna, sub pretext de oportunitate, nu e român niciodată! Cosmopolit ca şi ceilalţi, dînsul nu spune verde şi limpede, calculînd a nu fi oportun nici aceasta!… Şiret de meserie, el uită că viclenia nu este nici măcar un semn de inteligenţă… Aşadar, domnilor, duşmanul cel mai neîmpăcat al românismului este spiritul cosmopolit, răspîndit în ţară, mai mult sau mai puţin, sub diferite forme, cînd mai fine, cînd mai grosolane, cînd făţiş, cînd îmbrobodit în larva libertăţii fără naţionalitate, sau a oportunităţii fără principiu! Din fericire, el nu ne poate amăgi! Junimea este incapabilă a trăi în minciună şi în metafizică: îi trebuie adevăr şi viaţă! Plină de forţe, ea nu le ascunde, precum se pitulează slăbiciunea; pînă şi apatia-i aparentă este somnul unui Vezuviu! Neatinsă de miasma corupţiei, ea caută să-şi exercite puterea pe calea binelui: pînă şi rătăcirile sale sînt ca suflul alunecat în treacăt de luciul unui cristal. Neameţită prin vîrtejul străinătăţii, ea nu s-a deprins a-şi batjocori leagănul. Dovadă această societate!… Iată de ce, domnilor, vă mulţumesc din adîncul conştiinţei că m-aţi crezut destul de tînăr între cei bătrîni pentru ca să pot înţelege aspiraţiile şi să împart speranţele domniilor voastre. Să trăiască românismul!… El este pentru noi prima condiţie pentru ca să putem iubi umanitatea. El este pentru noi prima condiţie pentru ca să putem iubi libertatea!… El este pentru noi prima condiţie pentru ca să putem iubi adevărul. Românismul este umanitate, libertate şi adevăr… Cosmopolitismul – egoism, sclavie şi minciună!

B.P. HAŞDEU (Discurs rostit în 1869)

COMENTARII DE LA CITITORI